She wolf

Am perioade in care mananc tot soiul de tampenii. Spun prostii. Beau alcool. Am tot soiul de idei crete. Nu dorm bine. Pierd noptile prin oras. Incep relatii distructive care se termina inainte de a face schimb de numere de telefon. Si ma simt ca intr-un film prost, cu scenaristi drogati, intr-un rol de pitzipoanca toanta.

Apoi, am perioade in care sunt zen. Mananc ovaz. Beau ceai. Imi masor cuvintele. Dorm ca un prunc. Fac sport. Scriu calm si vorbesc inteligent. Nu incep relatii deloc, dar cunosc oameni pe care aleg sa-i pastrez in viata mea in calitate de amici interesanti.

Antonia mi-a explicat ca Luna ar fi de vina. Ca nu stiu care planeta din nu stiu care pozitie a hartii mele astrale ma face sa fiu extrem de sensibila la vibratiile lunii. Am stat asadar cu ochii pe Luna ca pe butelie. Era adevarat! In perioadele in care luna e in crestere, sunt un ingeras. Duc o viata roz, savarsesc actiuni constructive. Singurul lucru rau e ca ma ingras.

Atunci cand luna descreste, ma transform in varcolac.  Imi pierd vremea cu un vampir seducator. Oana cea intunecata incepe sa distruga cam tot ce a cladit cealalta Oana in perioada constructiva. Dar macar slabesc…

Pana la urma, cele doua Oane se neutralizeaza. Rezultatul este ca raman asa, de la o luna la cealalta, prinsa intre aceleasi kilograme, aceleasi obiceiuri stupide, aceleasi probleme noi/vechi/reciclate in dragoste. Si ma gandesc ca ar fi cazul sa prind una, doua eclipse totale de luna ca sa imi schimb nitel obiceiurile distructive.

2 Comments

  1. Cred ca postarea ta explica intr-un mod romantic si cam Twilight un simplu dezechilibru hormonal. Si eu o iau razna cand estrogenul meu alege sa ma sufoce si devin zen cand se impaca cu progesteronul.
    E uimitor cat de poet poate sa fie o persoana cu o educatie medicala.
    Stiu ca si Luna are partea ei de vina cand vine vorba de femei, dar cred ca astrele predispun si omul dispune.
    Apropo de astre! Uranus (planeta rebeliunii si a schimbarilor drastice si neasteptate) a intrat in berbec si influenteaza casa a 7a a balantelor (casa partenerilor amorosi si de afaceri). Pe scurt, viata noastra amoroasa va fi cuprinsa de spasme, si asta pe nepusa masa.
    De parca Saturn nu era de ajuns!
    Scuze pentru comentariile lungi. Eu am mereu ceva de spus.
    Te rog sa faci si tu acelasi lucru aici. http://desprefemeisibarbati.blogspot.com/

  2. Esti un om deosebit Oana,probabil e de vina ca esti balanta asa sunteti voi nehotarate(parca si Antonia e tot balanta;))).Sper sa scrii la fel de frumos si de acum inainte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.