#FoodLab: Dieta care mimează efectele postului negru și Smoothie Cleanse

E adevărat, nu avem nevoie de detox-uri pentru că organismul nostru realizează “detox” în timp real. Nu cred în detox, dar cred în pauze și, cel puțin în teorie, sunt un mare fan al restricției alimentare periodice pentru că are beneficii dovedite nenumărate între care prelungirea vieții și scăderea inflamației în corp sunt cele care pe mine m-au cucerit iremediabil.

Tot în teorie, mâncăm echilibrat și sănătos zi de zi. Ceea ce eu, recunosc, nu fac. Chiar acum, în timp ce scriu acest text, dau târcoale fără urmă de resemnare, unei tăvi cu plăcinta cu mere. Sunt sigură că netrebnica și-a planificat să mă ispitească până la epuizare și am convingerea că textul acesta nu-și va găsi forma finală decât alimentat cu plăcinta. Prin urmare, cred că se înțelege de la sine: am nevoie din când în când să-mi spun stop, să mănânc ușor câteva zile, să intru într-o stare în care mi-e suficient de foame cât să reînvăț să apreciez mâncarea. Este, dacă vreți, ca atunci când pleacă soțul sau iubitul câteva zile în delegație și îți amintești ce plăcut este să-l ai în fiecare zi acasă. :))

Mai apoi, sunt cobaiul meu preferat. În trecut, am testat toate dietele pământului pe mine. Și toate cosmeticele, dar asta e altă poveste. Din fericire, de diete am divorțat definitiv. Asta pentru că atât studiile clinice cât și experiența personală m-au convins că nu au absolut niciun rost. Mai deveme sau mai târziu toți ne îngrășăm la loc și primim drept bonus un metabolism mai lent decât dacă nu am fi făcut nimic de la bun început. Și atunci ce e de făcut? Să rămânem grași pe vecie? Nu. Schimbările pe termen lung, îmbunătățirea alimentației atât calitativ cât și cantitativ, efortul fizic moderat și atitudinea pozitivă sunt ingredientele care conduc către o siluetă armonioasă, o greutate sănătoasă și, nu în ultimul rând, la o viață frumoasă.

Pauzele alimentare nu sunt, așadar, incluse în planul de slăbire. De ce? Simplu! Pentru că, pe termen lung, nu slăbești. Dar pauza este binevenită pentru cei care sar din când în când pârleazul în tava cu plăcinta. În plus, cel puțin în cazul postului negru (sau al dietei care mimează efectele postul negru) beneficiile sunt ademenitoare. Dar să le luăm pe rând:

Dieta care mimează efectele postului negru (FMD)

Pentru că a observat că pacienții săi trișează constant atunci când țin post negru, Dr. Valter Longo, director al Institutului pentru Longevitate de la Universitatea de Sud din California, a inventat o dietă care îți permite totuși să mănânci câte ceva (nu multe). De ce ai face așa ceva? Pentru că postul negru și dieta gândită de dr. Longo au dovedit că pot să scadă colesterolul, trigliceridele, inflamația, riscul de diabet zaharat tip II, tensiunea arterială și mortalitatea prin cele mai comune boli cronice. Ispititor, nu? Mie așa mi s-a părut.

Foame mai făcusem la viața mea, de cele mai multe ori fără rost, prin urmare am zis să dau o șansă dietei care mimează efectele postului negru.

De zis a fost ușor, dar cele 5 zile de FMD au trecut greu. Mi-a fost foame, atât de foame cum nu mi-a fost de multă vreme. Ce-i drept, doar în zilele 2 și 4. În a cincea mi-am ocupat timpul numărând orele rămase până la hummus. Zilele 1 și 3 au trecut cel mai ușor. Pe de altă parte, regula nu a fost valabilă pentru ceilalți cobai care s-au încumetat să facă foamea alături de mine.

Ce a fost bine:

  • 5 zile cât a durat dieta și apoi încă vreo lună după, nu m-a durut nimic. Primele 5 zile din ultimii 2 ani în care nu m-a durut nimic. Din cauza unor probleme ale coloanei, sunt obișnuita să mă doară constant ceva. Cred cu adevărat că FMD este o dietă anti-inflamatorie pentru că, deși nu mi-am făcut analizele înainte și după așa cum au făcut alții care au testat dieta, eu am simțit că mi-au dispărut durerile de spate ca prin magie.
  • Dieta m-a făcut să conștientizez că ador mâncarea și tot comportamentul social din jurul său. Mi-am amintit că a mânca nu înseamnă doar să te alimentezi. Înseamnă mese în familie (fie ele doar supa sau salată), înseamnă mic dejunuri apetisante în weekend, înseamână joia de orez cu Diana și cina de vineri seara cu prietenii.

Ce nu a fost bine:

  • Mi-a fost foarte foame. Cred că dacă nu aș fi mâncat nimic mi-ar fi fost mai puțin foame decât mi-a fost amăgindu-mă cu două fire de salată, trei măsline și un avocado.
  • M-am simțit minunat din punct de vedere fizic dar nu m-am bucurat de această stare de sănătate din cauza foamei.
  • Din ziua a treia am simțit că organismul meu s-a supărat pe mine. A intrat cumva în defensivă, aproape că l-am putut auzi adresându-mi câteva cuvinte de ocară pe care nu le pot reproduce aici fiindcă m-ar sancționa Google. Sau mama. Cred că organismul are o încăpățânare aparte și nu vrea să slăbească când se prinde că asta i-ai copt. Cea mai bună dietă e dietă la care nu știi că ești. Dincolo de părerea mea legată de încăpățânarea organismului, este un fapt cert că metabolismul uman are flexibilitate și adaptabilitate ieșite din comun. Doar pentru că eu i-am dat 725 kcal nu înseamnă că el nu ar fi putut, spre exemplu, să funcționeze cu 700 și să stocheze 25 pentru zile și mai negre. Ceea ce, sincer, îl suspectez că a făcut.
  • Următoarele trei săptămâni după dieta mi-a fost o foame nenaturală, pornită de la cap, nu de la stomac. Nu mă mai săturam deși simțeam că sunt plină, mi-era poftă de tot ce nu am poftit ani de zile (de exemplu, am simțit nevoia de brânză).

Concluzii

Kg după stabilizare: 62,9 kg – 62,1 kg = slăbire menținută de 800 g

Durata: 5 zile

Aș repeta-o?

M-a simțit privată de plăcerea mâncării. Cred că ar fi mers mai bine doar 3 zile.

> Despre dieta care mimează efectele postului negru am scris mai multe pe Kudika.

Update aprilie 2019: In ciuda beneficiilor sesizate in timpul postului negru, Yoshinori Ohsumi, castigatorul premiului Nobel pentru fiziologie in 2016 a concluzionat ca este necesara o studiere suplimentara a efectelor pe termen lung ale autofagiei, starea aparuta in organism in ketoza. Aceasta parere a fost emisa ca urmare a observarii in laborator e unor virusi cu capacitate de invatare a mecanismelor autofagiei. 

Smoothie Cleanse

La câteva zile după încetarea dietei care mimează postul negru, am rezervat deja următoarea ispravă. Prinsesem o promoție la juice cleanse CPJ, brand despre care am o părere foarte bună, știam că nu voi reuși să țin dieta care mimează postul negru și în februarie, așa că am decis că e un moment bun să testez un cleanse, treaba pe care voiam să o încerc de mai multă vreme.

Simt nevoia să repet. Nu susțin smoothie cleanse-urile pentru că susțin detoxurile ci pentru că mă simt bine atunci când fac pauze alimentare. Eu sunt de părere că posturile biblice funcționează excelent de când lumea pentru a oferi organismului bunăstarea maximă. Dar, cum eu sunt la post din oficiu toată ziua bună-ziua prin alimentația mea majoritar vegană, pauzele pentru mine înseamnă ceva mai mult.

Long story short, am comandat un cleanse basic de la CPJ, adică 3 zile cu câte 6 sucuri pe zi. Am început marțea, pentru că sucurile sunt livrate cu o zi înainte pentru fiecare zi de cleanse iar duminica nu se fac livrări. Din punct de vedere logistic a fost puțin dificil pentru mine pentru că sunt tot timpul pe drumuri și de fiecare dată trebuia să anunț unde să îmi fie livrate sucurile. Dar nu cred că e o problemă pentru majoritatea.

M-am trezit în fiecare zi cu 6 sucuri de 500 ml, o cantitate generoasă chiar și pentru cei ca mine care mănâncă destul de mult. Aproape toate sucurile mi-au plăcut la nebunie, m-au făcut să mă simt permanent răsfățată, mi-au deschis apetitul pentru ingrediente pe care nu le consumam constant și, ca să spun drept, mi-au redeschis apetitul pentru smoothie-uri cu totul. De atunci și până acum, când scriu aceste rânduri, la aproape o lună distanță, am scos Nutribullet-ul de la naftalină și am tot făcut experimente. Am găsit un smoothie verde pe gustul lui Silviu și am reușit să o conving și pe Diana să bea spanac, deși ea încă nu știe ce ingrediente are în cănuță. Muahahha!

Ce a fost bine:

  • M-am simțit răsfățată, nu am simțit nicio secundă că sunt privată de plăcerea mâncatului, așa cum am simțit la FMD.
  • Am eliminat cam o tonă de apă. M-am îmbrăcat în rochia pe care mi-o luasem de Anul Nou ca motivație pentru acest an (și în care nu încăpeam atunci).
  • Mi-a fost foame cam 5 minute pe zi, în jurul orei 18:00 pentru că nu prea mă încânta smoothie-ul portocaliu de la cea de-a doua gustare.
  • Mi s-a curățat tenul, deși nu optasem pentru varianta de skin detox.

Ce nu a fost bine:

  • Nu s-a menținut nimic din slăbire, dar e posibil să fie din pricină că mi-au tot ieșit plăcinte în cale în ultima vreme.

Concluzii

Kg după stabilizare: 62,1 – 63,2 = îngrășare de 1,1 kg

Durată: 3 zile

Aș repeta-o?

Da, oricând, mai ales înainte de un eveniment, când vreau să mă îndes într-o rochie cu o mărime mai mică decât cât port în mod normal.

Featured photo by Jamie Street on Unsplash

SalveazăSalvează

SalveazăSalvează

SalveazăSalvează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.