#lafeldaraltfel Dimineți zen de la mic la mare. Chiar și în timpul școlii!

Sunt un om foarte norocos: atunci când am o dilema, am atât de multă încredere că voi găsi o rezolvare potrivită încât aceasta nu întârzie să apară în cea mai evidentă formă. De exemplu, săptămâna trecută: ca în fiecare dimineață, inițiasem ritualul sisific de a mobiliza copilul pentru școală. Mărturisesc că aceasta este, de la distanță, cea mai grea parte a zilei pentru mine. O trezesc de douăzeci de ori și adoarme la loc de fiecare dată. Apoi încerc să îi dau micul dejun și eșuez lamentabil aproape de fiecare dată. De cele mai multe ori pleacă jumătate adormită sau ajunge abia la a doua oră. 

Mami, când o să mă fac mare o să bem cafeaua împreună dimineață” mi-a spus Diana într-o seară, iar eu m-am cufundat în visare, imaginându-mi dimineți lipsite de dramă în care ne trezim cu zâmbetul pe buze și savurăm împreună o ceașcă de cafea. Doar că, până atunci, vor mai trece, la propriu, zece ani plini de scandal matinal. 

Nici n-am apucat bine să mă gândesc la soluții pentru a aduce în prezent clipele mult visate, când am primit invitația la un workshop de cooking cu Inka, băutură din cereale 100% naturale, potrivită pentru întreaga familie, de la mic la mare, substitut sănătos al cafelei și răspuns pentru rugăciunile mele. 

Inka este produsă din secară, orz și cicoare, plante bogate în minerale, vitamine din grupul B și fibre. Astfel, băutura are multiple beneficii pentru sănătate oferite atât de cereale cât și de cicoare ale cărei efecte dovedite prin studii clinice mi-au atras atenția:

  • efectul antifungic, antibacterian [1] și antiparazitar [2], acțiuni extrem de valoroase pentru părinții cu copii în comunitate
  • efectul prebiotic, adică de “aliment” preferat al microbiomului intestinal – piticii roz care locuiesc în colonul nostru și joacă un rol extrem de important în toate procesele importante din copul uman, în mod particular în imunitate (ring a bell, mami?) [3]
  • datorita conținutului de inulină, posibil rol antidiabetic prin creșterea sensibilității la insulină [4] și prin capacitatea de reglare a apetitului [5]

Dacă ți-am trezit interesul, vei vrea să știi cum poți include Inka în alimentația familiei tale. Poate fi consumată în băuturi, ca înlocuitor de cafea, în combinație cu lapte (după preferințe, poți opta pentru varianta vegetală – soia, caju sau, combinația mea preferată, cocos), îndulcit cu un strop de miere sau pastă de curmale. În plus, Inka poate fi folosită în prepararea unor rețete delicioase. La workshopul de cooking despre care vă povesteam am pregătit brioșe umede cu banane și ciocolată și cheesecake la rece. Vă las rețetele mai jos și vă urez  de aici înainte să aveți dimineți pline de zâmbete de la mic la mare alături de Inka!

Brioșe umede cu banane și ciocolată

Ingrediente umede

  • 1 ou
  • 130 ml apa călduță
  • 50 ml lapte călduț
  • 60 ml ulei de cocos (topit)
  • 2 banane
  • 100 g miere
  • 1 plic vanilie bourbon

Ingrediente uscate

  • 150 g faină
  • 50 g cacao
  • 3 g Inka
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1/2 linguriță sare

Mod de preparare

Pasăm bananele cu o furculiță, amestecăm toate ingredientele, le punem în forme și le coacem timp de 35-40 min la 180 grade Celsius.

Cheesecake la rece

Ingrediente

  • 4 biscuiți digestivi
  • 1 cub unt (topit)
  • 100 g cremă de brânză
  • 3 linguri (30 ml) smântână pentru frișcă
  • 1-2 linguri miere
  • 1 linguriță Inka
  • 1/2 fruct kaki
  • 4 fructe zmeură

Mod de preparare

Pasăm biscuiții într-o pungă, îi mărunțim bine cu sucitorul, apoi îi amestecăm cu untul. Amestecăm crema de brânză cu miere și smântână lichidă, apoi adăugăm Inka și mai amestecăm puțin. Punem în borcan biscuții, adăugăm apoi crema de brânză și decoram cu fructe.

Poftă bună!

 

Referințe

[1] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30503580

[2] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30134991

[3] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30128177

[4] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29325917

[5] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/29873488

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.