Cântecul nașterii – Puterea vindecătoare a comunitații

Dacă nu a ajuns până la voi încă, azi dați-mi voie să vă povestesc despre unul dintre cele mai frumoase mituri care circulă pe încurcatele căi ale internetului.

Se spune că în Africa există un trib cu un obicei vechi de când lumea. Ziua de naștere a unui prunc nu este sărbătorită de la sosirea acestuia pe lume, ci de când gândul și dorința de a da viață se nasc în mintea mamei. Atunci când aceasta simte că a venit momentul să aibă un copil, se odihnește în liniște sub un copac, singură, și își deschide sufletul astfel încât să creeze cântecul copilului care vrea să vină printre oameni.

După ce i s-a revelat acest cântec, ea se întoarce la bărbat, la tatăl copilului, pe care îl învață această melodie specială pe care o vor cânta apoi împreună în momentul concepției, astfel încât să îl invite pe copil să prindă rădăcini în pântecul mamei.

Când rămâne însărcinată, mama vestește acest lucru tuturor moașelor și femeilor în vârstă din sat, astfel încât, la naștere, să întâmpine copilul cu propriul lui cântec, iar după venirea lui pe lume, toți sătenii învață cântecul pruncului. Atunci când micuțul cade și se lovește, e supărat sau suferă, oricine din trib se va afla în apropierea lui îl va alina și îi va cânta cântecul care a luat naștere cu copilul. De asemenea, acest ritual este păstrat atunci când copilul trece prin inițierea în viața de adult sau ca modalitate a tribului de a-și arăta aprecierea față de această persoană.

Rezervă acum locul TĂU pentru următoarea serie HEAL!

Atunci când cineva se căsătorește, cântecele mirilor sunt cântate împreună, iar la finalul vieții, cel aflat la capăt de drum își aude din nou cântecul pe buzele oamenilor din trib care îl conduc dincolo cu iubire, cu reafirmarea identității și cu gândul că a fost prețuit până la ultima suflare.

Totuși, motivul pentru care acest mit digital înduioșează este următorul: comunitatea respectivă înțelege că un comportament greșit provine dintr-o trauma, iar trauma nu se vindecă prin pedeapsă, ci prin iubire.

De aceea, atunci când cineva din trib greșește, oamenii se strâng în jurul lui și îi cântă despre sine. Îi fredonează melodia născută din dragostea mamei sale și care îi aduce aminte de lumina din sufletul sau și de iubirea care îl înconjoară.

Mitul cântecului despre sine din trib rămâne, cu tristețe, doar un mit. Cu toate acestea, există studii în desfășurare despre puterea vindecătoare a comunității, inspirate de vechi tradiții ale amerindienilor. [1]

Am trecut și trecem încă printr-un moment de traumă colectivă, iar singura cale de vindecare este tot prin puterea comunității. Acum mai mult decât oricând trebuie să înțelegem că suntem toți în aceeași oală, într-un echilibru foarte fragil. Avem în față o perioadă de incertitudini așa cum nu am avut, la nivel de țară, poate de 30 de ani încoace și o vom trece cu bine doar dacă avem ceva mai multă răbdare unii cu alții, ceva mai mult respect și un strop în plus de empatie.

Durerea se vindecă prin dragoste, nu prin durere.

 

Referinte:

[1] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4022550/

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.