Cu pluta

Sunt doua in lucruri in aceasta lume care imi plac la nebunie, la o distanta atat de mare de restul incat orice altceva nici nu mai conteaza: primul este sa ma indragostesc, al doilea sa calatoresc. Pe a treia treapta in podium se gasea odata mancarea buna buna, dar dupa ce am luat 20 kilograme de fericire in plus, m-am distantat de aceasta pasiune. Ca sa slabesc, am calatorit compensator. Suplinirea prin dragoste ar fi fost riscanta pentru ca pe mine iubirea ma ingrasa. Fie ca sunt fericita, fie ca sufar, eu mananc. Mult! Nu ma pot abtine. Imi pare ca dragostea si mancarea buna merg mana in mana. Asa ca atunci cand vreau sa slabesc, trebuie sa inlatur orice element nociv din jur :).

Nici calatoritul cu iubitul nu s-au impacat prea bine. Probabil ca sunt singurul turist care s-a gandit sa se desparta de iubitul sau in Paris. Paris pe care l-am iubit mai mult atunci cand l-am vizitat de una singura decat in cuplu. De-ar fi sa ma gandesc la calatoriile mele de cuplu as fi asaltata de o multime de amintiri tare neplacute. Brrrr!!!

Iata de ce, implicata intr-o relatie sau nu, eu n-am bucurie mai mare decat sa-mi fac bagajele si sa plec. Departe, departe. Si oriunde. Sa beau cafele de una singura in cele mai ascunse si calde localuri din lume. Sa bat la pas de melc cele mai frumoase drumuri. Sa privesc in jur, fara sa ma traga nimeni de maneca si fara sa ma poata intreba nimeni nimic. Sa-mi ascund harta in geanta si sa ma prefac localnica. Sa visez la povesti fara a fi intrerupta de vreun glas rupt din realitate.

“Esti dusa cu pluta” mi-a spus un iubit. Iar eu mi-am imaginat, fara voie, o pluta cu panze albe care m-ar duce departe, sa vizitez vreo laguna pierduta. Mi-am scuturat capul si i-am dat dreptate zambind. Dar am inteles de-a lungul timpului, intre doua veniri si trei plecari, ca iubirile adevarate trebuie sa aiba talentul de a te tine acasa nu de a te purta departe. Si ca intr-o zi cineva va reusi sa-mi potoleasca dorul de duca, sa ma ajute sa-mi gasesc locul si sa nu ma mai pot dezlipi.