Un om special

V-am povestit odata, dar cred ca nu aici, ci in unul din editoriale, ca am fost indragostita de cel mai grozav om de pe suprafata pamantului. Stiu. Fiecare dintre voi credeti ca aveti alaturi cel mai bun barbat de pe suprafata pamantului. Dar serios acum, cine spune asta despre un fost iubit?

Eu desigur 😉 Pentru ca el este, fara strop de indoiala, cel mai frumos in suflet si in chip om din lume. Povestea pe care am trait-o cu el, intocmai (dar nu am sa v-o spun acum fiindca e lunga iar ochii mi se astern deja peste tastatura, iar eu vreau sa adorm repede repede cat am inca acest ranjet kilometric intins intre urechi).

Astazi, in vreme ce ma uitam la un film fara strop de legatura cu cele ce am sa le insir aici, mi-am amintit de primul nostru sarut. L-am sunat. A ras in hohote. Si am inceput sa adunam impreuna detaliile acelei zile ca doi bosorogi care-si amintesc de tinerete.

“Am crezut ca mi se pare”, i-am spus chicotind ca o gasculita. “N-am dormit toata noaptea” mi-a adaugat cu o voce rasfatata. “Am plecat de teama ca n-am sa mai pot pleca”, i-am spus cu inocenta. “Te-am lasat ca prostu’ sa pleci” a raspuns pe tonul acela pe care il cunosc bine.

“Am sa mai iubesc vreodata cum te-am iubit pe tine?” l-am intrebat pierzandu-mi tineretea din glas. Si mi-a raspuns ca intr-o zi cineva imi va darui ceea ce i-am oferit eu lui. Iar eu am luat-o de buna. Fiindca eu stiu ca el le stie pe toate: a stiut sa ma iubeasca (la naiba, de ce n-au stiut toti ca el?), a stiut sa ma paraseasca (vai, ce bine i-a iesit asta), a stiut sa ma tina in brate cand plangeam dupa altii (“barbatii vin si pleaca” imi zicea acela care nu se mai da dus din viata mea de ani buni).

Prietenie mai bolnava decat cea pe care o avem noi nu mi-a fost dat sa intalnesc niciodata. Dar mie imi e drag sa stiu ca oricat de tare s-ar suci lumea, el va fi acolo pentru mine. Asa cum e cand nu-mi e bine. Asa cum e cand imi este teribil de bine si ultimul om care mi-as dori sa ma sune in miez de noapte e un fost iubit. Asa cum e cand ma plictisesc, iar el gaseste cumva timp sa ma everveze suficient de tare cat sa nu mai am chef de leneveala.

“Esti un om special” i-am spus spre final. Si mi-a raspuns, intocmai ca in noaptea primului nostru sarut, ca nu va uita niciodata.

Mi-e ciuda cand oamenii ies din viata mea inainte ca eu sa fi reusit sa schimb ceva in ei. Mi-e ciuda ca unul dintre fostii mei iubiti s-a reapucat de fumat dupa ce ne-am despartit, mi-e ciuda ca un altul a ramas cu parerea ca toate femeile sunt la fel, mi-e groaza de un al treilea pe care n-am stiut sa-l invat sa iubeasca. Dar ori de cate ori imi numar aceste esecuri, imi amintesc ca odata l-am facut fericit pe cel mai grozav om de pe pamant. Asa ca in final, pot dormi linistita, mi-am acoperit norma pentru o viata. ;))