M-a pus naiba sa imi fac curatenie in inboxul telefonului. Aveam 936 de mesaje primite. Am gasit sms-uri din cele mai vechi timpuri. Am gasit despartiri, impacari si iubiri nebune. Am gasit plansete, consolari, prietenii, certuri. Mi-am gasit o buna parte din viata.
…si mi-am amintit, nu fara durere, cat de mult am iubit. Poate din ironia sortii sau a serviciilor de telefonie mobila, n-am gasit si sms-ul care imi dovedea ca am fost iubita. Desi stiu sigur ca l-am primit in urma cu prea mult timp.
Primul gand a fost ca nu mai vreau sa mai trec niciodata prin asta. Mi-a ajuns. Nu mai vreau iubire. Apoi am continuat sa ma minunez de cat de mult am iubit. De cat de mult am plans. Am resimtit in valuri dezamagire, suferinta, furie, neputinta. Am plans.
Si totusi…
Toate acestea au trecut ca prin vis. Azi rad. Azi mi-e pofta de viata. Azi pot sa ma ridic din pat fara sa plang. Pot sa mananc. Pot sa respir. Si devine pe zi ce trece tot mai bine. Nu-mi ramane decat sa ii multumesc naturii pentru ca i-a dat inimii memorie scurta. Daca ea n-ar uita, as fi murit demult. Insa imi amintesc cu teama ca a citit odata, intr-o carte siropoasa, ca poti bea, te poti droga, iti poti administra electrosocuri, insa n-ai sa reusesti sa uiti cu totul o iubire. Dar poate ca am citit gresit…
