In ultima vreme mi-e dor de ceva ce nu stiu sa definesc. Mi-e dor, cred, sa apartin cuiva. Nu oricui, nu din nevoie, nu din dorinta de a umple un gol. Nu-i niciun gol, ma simt teribil de bine.
Am invatat sa-mi placa singuratatea, ba chiar infricosator de mult. De altfel, in urma cu cateva zile, scriam intr-un post pe care nu am avut curaj sa-l public cat de tare am prins gustul burlaciei la feminin. Scriam ca-mi place libertatea de a face orice poftesc, de a ma intalni cu oricine doresc, de a savarsi fix ceea ce am chef fara a cere parerea nimanui. Ador, recunosc fara pic de rusine, entuziasmul fiecarei anticipari mai mult decat orice altceva. Imi place sa astept mai mult decat sa traiesc. Gandul unei placeri ma satisface mai mult decat placerea in sine. Iubirea pentru un barbat care nu exista este mai dulce decat orice personaj pe care il intalnesc.
Dar totusi…
In urma cu o zi, in vreme ce ma pregateam sa dorm, am descoperit ca ma ghemoteam (stiu, cuvantul nu exista, dar suna adorabil) intre pilote cautand caldura unui trup care nu exista langa mine. Mi s-a facut dintr-o data dor sa adorm in bratele cuiva. Mie, cea care nu poate dormi decat intinsa de-a curmezisul unui pat de doua persoane!
Am imbratisat dragastos una din perne si am inchis ochii dorindu-mi, pentru intaia oara in viata mea, sa fiu iubita. Poate suna ciudat. Insa ori de cate ori am iubit pana acum, cu emotie si pasiune, am cautat ca iubirea mea sa fie acceptata si nu neaparat intoarsa. Am cautat sa alint si nu sa fiu alintata. Am cautat sa rasfat, sa iubesc, sa mangai. Iata insa ca de aceasta data mi le doream pentru mine.
Mi-am imaginat pentru o clipa ca sunt a cuiva. Si mi-a placut. Si am inteles ca oricat de mult vreau incerc, n-am sa ma schimb cu adevarat niciodata. Ca am invatat fericirea la singular, dar n-am sa ma simt niciodata implinita altfel decat in doi. Nu ard de nerabdare, nu plang de dor. Nu sunt pregatita sa ma arunc in bratele oricui si stiu ca nu mai pot iubi pe oricine. Insa cred ca m-am dezghetat. Cred ca am iarasi sufletul curat pentru iubire. Si sunt pregatita sa fiu iarasi a cuiva.
Ai unele articole pe care le citesc cu drag si in care ma regasesc. Uimitor, cum viata ta se aseamana izbitor cu a mea. Si scrii unele lucruri pe care eu doar le gandesc dar nu le pot pune in ordine. Ai tot respectul din partea mea 🙂
Hmmm…. parca m-ai cunoaste de o viata si m-ai descris in cuvinte! Ma regasesc in toate starile tale insa am citit eu undeva ca abia atunci cand inveti sa iti iubesti singuratatea si sa te iubesti pe tine inseamna ca esti pregatita sa fii iubita! Asa o fi? Daca e asa …eu cu siguranta am atins punctul acela…acum doar astept o minune
🙂 multumesc frumos
barbie… eu ma intreb ce vom mai scrie atunci cand vom fi fericite?
cineva imi spunea ca suferinta este productiva! se pare ca ne da multe idei… cand vom fi fericite…hmmm… sa scriem despre norisori roz, fluturi in stomac? Cred ca nu ne-am mai citi nimeni asa ca ne vom rezuma la a scrie in momentele de furie sau dupa impacare :d…. sper sa nu ne lipseasca ideile … astept fericirea maxima dar plina de inspiratie!!! Oare exista?
pfoai… foaaaarteee adevarat… is o feminista convinsa.. si consider ca viata de “burlaca” e adorabila.da ce adorabil ar fi sa fiu cineva acolo.. la care sa stii ca`i pasa de tine… de fapt..cred`k ai redat tu totul in postul facut… ai un dar extraordinar de a scrie.. si e enorm de frumos ce ai scris.. si ma regasesc 100%… felicitari!
Multumesc frumos, Ioana!