Verona era, pentru mine, punctul central al road-trip-ului. De la Letters to Juliet incoace, imi sareau ochii din cap sa ajung si eu la faimosul zid si sa-i las o scrisorica Julietei.
Am gasit, pe Booking, o cazare fabuloasa, intr-un hotel cu specific local, cu camere mari, invechite, dotat cu un restaurant deosebit in subsol, unde iei cina printre butoaie cu vin, la lumina tortei.
Ajunsa mai mult moarta decat vie in Verona, victima vesnica a amigdalitelor in serie, m-au apucat pandaliile cand am constatat ca fabuloshenia mea de hotel era un beci ud. Hotelul era frumos si spatios, dar proaspat renovat si atat de umed incat nu puteai respira fara sa-ti fie teama ca vei inghiti un bacil tuberculos si nu te puteai sterge pe prosoapele din baie pe motiv ca erau deja ude. M-am inghesuit in asternuturi (ude) cu febra mea cu tot si am asteptat sa treaca durerea.
SEARA
Zona pietonala din Verona e frumoasa, destul de comerciala, dar placuta si prietenoasa. Se serveste vin bun la pahar cam pe la orice birt si predomina o atmosfera tinereasca. Te-ai astepta, poate, sa mirosi dragoste pe la fiecare colt. Eu una, asa as fi crezut. Dar m-am inselat. Verona nu este deloc un oras al indragostitilor, la fel cum nici in Venetia nu m-am intalnit cu prea mult amor. E un oras turistic, la fel ca oricare altul, in care poti simti, cel mult, spiritul “dolce far niente” ridicat la nivel de arta de catre poporul italian al carui rezultat este vizibil pe fiecare cladire darapanata si fiecare colt de strada murdar. Poate daca n-as fi venit direct din Viena, as fi privit cu totul altfel acest loc pe care asteptam sa-l vad cu sufletul la gura. Dar am venit dintr-o tara in care si lemnele de foc pentru iarna sunt sterse de praf si am pasit in alta unde mizeria este cultura nationala.
Casa Julietei era inchisa, deci am lasat pentru ziua urmatoare vizitarea ei. Am ramas in schimb la un pahar de vorba prin unul din nenumaratele baruri din zona.Si-a fost frumos si relaxant si multumitor pentru o prima zi de savurat Italia.
In ziua urmatoare, m-am trezit cu pofta de vizitat casa Julietei si n-am avut rabdare sa se lumineze bine pentru a-mi vedea punctele principale de atractie ale road-trip-ului meu.
Balconul era mic si urat si nesemnalizat, deci l-am ratat si prima si a doua oara cand am trecut pe langa el. Toata casa Julietei eram tapetata cu mesaje de amor scrijelite cu markere colorate. Aveai de ales intre a te simti vizitator in casa unui maniaco depresiv schzoid sau a te abandona kitschului desavarsit al obiectivului turistic.
Peretele faimos din film, printre caramizile caruia lasau oamenii scrisorele, nu exista. Ori, daca exista, eu nu l-am vazut. Ceea ce am gasit, in schimb, au fost patru calculatoare de unde ii puteai trimite emailuri Julietei. Mi s-a ridicat parul maciuca si m-am gandit ca saraca Julieta se rasuceste in mormant de la atata optimizare.
Am plecat de la casa Julietei cu un pahar branduit, un magnet sclipicios si buza umflata catre mormantul aceleasi Julieta. “Aici se oficiaza casatorii” mi-a explicat receptionerul de la hotel. “Legale?” am intrebat inocenta crezand ca se pot face “in joaca”. S-a intunecat la fata. Acolo se casatorise el. Toata imaginea mi-a devenit neclara atunci cand acelasi receptioner a inceput sa ne povesteasca de iubita lui (alta decat sotia), originara din Tg Mures.
Mormantul Julietei a fost cam la fel de urat. Doar ca mai putin comercial. Avea, ce-i drept, o cutiuta postala in care puteai lasa scrisori catre moarta. La fel ca in casa Julietei, mormantul era tapetat de mesaje de amor. Varianta asta de iubire comerciala mi-a sucit stomacul pe dos. Cu iubirea nu-i de joaca si cu siguranta nu-i de facut bisnita, iar aici fix asa ceva se intampla. Cum sa nu te enervezi???
Am plecat din Verona spre Cinque Terre, o zona de coasta din nord-vestul Italiei. Pe drum insa, am cotit pe Autostrada dei Fiori spre Monaco. Dar asta este deja o alta poveste.
One Comment