Am citit pe net o poveste foarte draguta: prin America, un tata i-a facut fiicei sale cadou de absolvire un carnetel in care, pe vremea cand ea era mica, toti oameni mari ii urasera succes in cariera si ii ursisera diferite meserii. Fetita a fost atat de impresionata, inca a publicat pe blogul ei carnetul respectiv.
De cand am citit povestea, ma tot intreb ce mi-as dori “sa se faca ” Diana atunci cand va fi mare. Va face absolut orice vrea ea – asta e cert – pentru ca numai eu stiu cat de greu m-am scarpinat cu mana dreapta la urechea stranga si invers ca sa ajung sa fac in cele din urma meseria care imi place. E drept, eu si Silviu avem, mai in gluma, mai in serios, o lista de lucruri pe care NU ne-am dori sa le faca pitica: dansatoare la bara (pentru ca e rusinos), pilot de curse (pentru ca e periculos), medic (pentru ca e prea greu) si alte cateva meserii pe care nu mi le amintesc acum.
Ceea ce chiar nu stiu este ce anume mi-ar placea sa faca. Ce m-ar bucura cel mai mult – desi am sa ma prefac fericita orice ar alege. Chiar nu-mi trece prin cap. Si ma bucur fantastic de tare! Daca nu-mi fac asteptari, n-am sa o pot influenta inconstient. Si, poate, reusesc cu adevarat sa nu o manipulez in a face ceea ce vreau eu.
