Probabil ca anul acesta am sa va fac capul calendar cu tot soiul de chestii motivationale, carti despre dezvoltare, zen si tot felul de balarii despre spiritualitate. Simt ca e un an in care trebuie sa respir putin, sa invat cateva lucruri despre mine, sa ma linistesc si sa reusesc sa imi aud gandurile.
Am avut doi ani ultra-plini, care au venit peste mine ca turcii si tatarii cu evenimente care mai de care mai marete. A fost bine, a fost frumos, dar a fost mult! Am nevoie sa ma linistesc, am nevoie ca totul in jurul meu sa se opreasca nitel iar eu sa trag o gura de aer si sa asimilez tot ce mi s-a intamplat. Spun ca am nevoie pentru ca sincer… am nevoie disperata. Toate aceste evenimente (chiar daca au fost pozitive) m-au tulburat, m-au agitat, m-au dat peste cap. Ma dezmeticesc acum, dupa un strop de liniste, intr-o viata minunata pe care o privesc mirata, ca si cum n-ar fi a mea, ca si cum as fi aterizat prin teleportare in viata cuiva pe care il invidiam teribil: e minunat ca sunt aici, dar habar n-am cum sa ma descurc zi de zi. Am nevoia sa invat rutina acestui nou om, am nevoie sa-l cunosc asa cum ma cunosteam pe mine, cea de inainte de Silviu si Diana, am nevoie sa ma obisnuiesc cu viata asta.
Sa va spun sincer, habar n-am cum sa incep. Ma simt ca un copil tampit. Mi-am comandat niste carti despre autocunoastere si sper sa gasesc printre ele un punct de pornire (chiar daca, va spun sincer, am considerat intotdeauna ca sunt niste balarii pentru muieri nebune….).
Pana una alta, am dat peste un clip cu discursul superb al unei femei despre care se spune ca este cea mai urata femeie din lume. Dupa ce am ascultat-o vorbind, mi s-a parut frumoasa. 🙂
Ce ma defineste pe mine? Evident ca n-am habar. Sunt mama, sunt sotie… imi par niste etichete stupide. Sunt un miliard de mame si sotii in lumea asta. Ce ma face pe mine sa fiu eu? Mai am de gandit pe tema asta…
Foto prima pagina: Instagram
