#Rezolutii2016

Toata nebunia cu “new year, new me” functioneaza de minune la mine. Mai putin cand imi propun sa ma dau cu crema de corp. Serios, atunci o ia totul razna si fac copii. Dar in fine, asta e alta poveste, veche de vreo patru ani. 

Revenind…

La un calcul simplu, mie 2015 mi-a iesit pe plus. Cel putin atunci cand am calculat, matematic vorbind, ce-am avut si ce-am pierdut, ce mi-am propus si cate am realizat. Probabil a fost un an eficient si din cauza ca mi-am propus mai nimic. Am vrut doar un an linistit, in care sa reusesc sa scap de cat mai multe frustrari marunte si sa incerc sa devin o varianta a mea cat de cat imbunatatita.

Mi-am depasit asteptarile si am reusit sa scap definitiv si irevocabil de atacuri de panica si majoritatea fobiilor (ramane avionul dar se lucreaza intens). Cand voi gasi formulari prietenoase si credibile am sa va spun si cum am scapat de ele.

Mi-am dorit un an in care sa ma accept cu bune si cu rele, sa scap de obsesia kilogramelor si de cantar. Mi-a iesit atat de bine incat nu m-am cantarit nici acum, dupa ce s-a terminat anul meu sabatic. Rezultate? Cred ca sunt mai slaba decat anul trecut pe vremea asta. Dar nu conteaza. Nu ma intereseaza (nu cum arat ci cate kilograme am). Deci mi-am atins scopul si recomand oricui!

Ei bine, 2015 a venit cu alte cateva realizari extrem de importante pentru sufletul meu. Insa nu sunt inca pregatita sa le povestesc pe toate, prin urmare trec direct la rezolutiile pentru 2016:

  • voi posta cel putin de doua ori pe saptamana pe blog. Mi-e greu, jur, pare usor dar nu e… chiar si acum imi pica ochii peste tastatura in vreme ce incerc sa public prima postare a acestui an.
  • voi face sport de 2 ori pe saptamana… din februarie. Stiu cum suna, dar in ianurie facem acomodarea Dianei la gradinita iar asta sincer bate la fundul gol efortul depus pentru un triatlon, de exemplu.
  • atat cat este posibil si cat timp nu ii fac pe toti ceilalti din jurul meu sa se simta incomod, voi renunta la toate lactatele incepand cu 1 ianuarie (pana acum am reusit si stiu din experienta cu renuntarea la carne ca doar primele 2 saptamani sunt mai grele).
  • voi exersa moderatia (e grea asta, grea rau) si voi incerca sa fiu cat mai toleranta (inclusiv cu mine). Nimic nu e doar alb sau doar negru, fiecare are dreptate intr-un procent mai mare sau mai mic.
  • voi comunica sincer cu Silviu, fara a porni razboaie si fara a-mi face bagajele de fiecare data cand nu-mi convine ceva.
  • voi inceta sa mai aman chestiile care nu imi plac. Fara liste interminabile de to do-uri care se transfera de pe o pagina a agendei pe cealalta. Fara post-it-uri care ma scutesc inclusiv de efortul de a copia de pe o pagina pe cealalta task-urile (cel putin cateva zile, cat rezista la transfer lipiciul de pe post-it).
  • last but not least, oricat de pitziponcesc ar suna, pe lista rezolutiilor mele se gaseste si o luna de trilipo (pentru ca zana Cristina mi-a promis ca fundul meu merita minunile pe care acest aparat stie sa le produca). Revin cu o postare dedicata acestui subiect ;).

La multi ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.