Fie vorba între noi, în online, video nu funcționează deloc ca la televizor. Nu ai regie, nu ai make-up și uneori nu ai nici măcar pe cineva care să apese butonul de înregistrare. Iar eu, sincer, după peste 10 ani de zile de photoshoape, ador apropierea asta de normal și de firesc. Și totuși…
De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, am lăsat-o pe Diana să țină emisiunea în locul meu. A fost o nebunie contra-timp presărată cu emoții, nu știu dacă mai multe din partea mea sau a ei. Și, ca o mamă cu acte în regulă, am avut grijă ca ea să fie îmbrăcată frumos, coafată și puțin rujată pentru noroc. Și în vâltoarea evenimentelor am uitat să mă pieptăn sau să îmi dau cu niște fond de ten.
Am filmat, am scos copilul la prăjitura promisă și, în timp ce ea își savura premiul, eu am butonat telefonul uitându-mă la rezultat. Ea? Minunată și adorabilă. Eu? Vai mie!
Următoarea mișcare a fost să programez cel mai eficient tratament facial pe care l-am testat de când mă știu. Dermafrac, tehnologie ce se regăsește în clinicile aBeauty, regenerează celular și reechilibrează fibrele de elastină cu ajutorul procedurii de mezoterapie cu microace, un procedeu ce sună mult mai rău decât se simte. La drept vorbind, în timpul tratamentului, poți să povestești și să râzi.
În urma acestei proceduri se formează noi celule de tip fibroblast, care vor produce mai multe fibre de colagen și elastină. Dermafrac are rol în rejuvenarea pielii foto-îmbătrânite, tratamentul porilor dilatați sau al problemelor de pigmentare. În plus, hidratează și reîntinerește. Asta aveam nevoie!
Concret, în timpul tratamentului DermaFrac ai parte de trei tratamente: unul de curățare, altul de infuzie cu ce ai tu nevoie mai mult (de aici denumirea de “dermafrac” – un tratament facial ce vine ca “turnat” pe nevoile tenului tău) și, nu în ultimul rând, de un tratament de stimulare cu beneficii pe termen lung. Astfel:
- Microdermabraziunea a curățat stratul cornos al tenului.
- Infuzia hidratează și vitaminizează uniform tenul.
- Micro-acele stimulează puternic producția de colagen.
- Masca de final răcorește, calmează și hidratează.
Am fost avertizată, la fel ca prima dată când m-am răsfățat cu procedura, că este posibil să plec cu tenul ușor înroșit. Dar adevărul este că eu nu am avut parte de acest efect nici prima dată, nici acum. Singurul “efect secundar” a fost curajul cu care am plecat nemachiată în redacție, fără teamă că voi uita pe viitor să folosesc fond de ten.
Tenul meu îmbrățișează cu sete substanțele hrănitoare cu care este infuzat și nu are absolut nimic de obiectat la procedura datorită căreia întinerește, la propriu, de pe o oră pe alta. Alte indicații ale acestui tratament sunt tratarea pielii agresate de soare și a hiperpigmentațiilor, rezolvarea problemelor legate de ten gras și acnee, precum și ameliorarea micilor cicatrici post-acneice, tratarea pielii deshidratate, curățarea punctelor negre și a porilor dilatați.
Mai multe informații despre tratament puteți citi aici.