2018 a fost un an greu. Nu printr-un eveniment anume, Slavă Domnului, ci prin picături chinezești. Închid agenda cu epuizare: Ai fost mult, mult de tot. Și ai fost rapid, dragă 2018. Ai trecut val vârtej, nu am înțeles nimic, am rămas acum, pe ultima 100 m trăgându-mi răsuflarea ca după proba de 100 m garduri.
Cu toate astea și la acest final de an sunt profund recunoscătoare și, indiferent cât sunt de epuizată și, uneori chiar tristă, simt nevoia să rostesc un adânc și sincer “Mulțumesc!”:
Mulțumesc pentru tot ce a fost bine. Mulțumesc pentru tot ce putea merge prost dar din motive binecuvântate a ales să nu se întâmple. Mulțumesc pentru clipele grele care puteau fi insuportabile, mulțumesc pentru lecții.
În tornada care a fost, 2018 nu a venit doar cu epuizare. A adus pentru familia mea multe momente speciale: primul an de școală, primul an în căsuța noastră, primul an de “lifestyle sănătos” pe acest blog. Toate au fost pe cât de grele, pe atât de iubite, dorite și mult anticipate.
Ce-mi doresc pentru următoarele 12 luni? Ca de fiecare dată, am o listă clară și destul de mică pentru ca eu cred mult, mult de tot în aceste rezoluții, le iau foarte în serios și, de obicei, le împlinesc cu succes. Iată așadar care sunt cele 5 rezoluții pentru 2019:
1. Să compartimentez mai eficient
A fost metoda care m-a salvat anul acesta. Să țin blogul ăsta cât de cât updatat în paralel cu un full time job care presupune de doi ani încoace și evenimente (treaba asta pe mine personal mă termină fizic și psihic), să rămân la zi cu tot ce e nou în nutriție, activitate pe cât de plăcută pe atât de consumptivă ca timp, și, bonus, un copil care încă nu s-a acomodat în clasa pregătitoare a fost pentru mine foarte mult. Știu că sunt oameni care au mai multe pe cap, dar pentru mine asta a fost coșmarul întotdeauna: să fiu nevoită să fac mai multe lucruri deodată.
Când credeam că îmi va exploda creierul din pricina tuturor direcțiilor în care trebuia să se orienteze simultan, am dat peste una dintre cărțile lui Dale Carnegie – Lasă Grijile, Începe Să Trăiești. Nu am terminat-o de citit (I know…) dar am parcurs partea care te învața să compartimentezi, adică să iei pe rând task-urile și să te concentrezi pe ceea ce faci în prezent fără să te vaieti pentru tot ce ai de făcut în total. A fost un colac de salvare pentru mine și descopăr zi de zi că această metodă îmi salvează pur și simplu viața și sănătatea psihică. Așa că da, vreau să îmi optimizez tehnica la maxim, pentru că, în mod previzibil, încă am momente în care plâng, la propriu, în fața munților de task-uri zilnice mărunte din fața mea și mă găsesc în imposibilitatea de a identifica un capăt de unde să pot începe descâlcirea lor.
2. Să mă apuc de sport
Nu se mai poate, când îți zic atâția oamenii că ești beat, te duci la culcare. După ce, în 2017, reușisem să integrez cu plăcere sportul în viața mea (mulțumesc, Dada!), o criză nasoală de coloană m-a ținut departe de sală până când ritualul s-a drenat complet din organismul meu. Anul trecut am tot amânat reînceperea acestui ritual în feluri super creative. Dar asta încetează acum! Vreau să fac măcar 30 minute de sport în 5 zile din săptămână. Orice sport, chiar și o plimbare mai vioaie se pune, cât timp nu este înlocuită de combinatia fatală canapea + Netflix.
3. Să încetez să mai încerc să controlez totul
E o boală pe care noi, femeile, și mai ales noi, mamele, o dobândim la maturitate și o amplificăm în anii de adult tânăr până la absurd. Mi-am dat seama că este motivul pentru care uneori simt că o iau razna: senzația că nu reușesc să respect programul pe care mi l-am stabilit este similară cu momentul în care îmi fuge pământul de sub picioare. E adevărat, mă simt stăpânul lumii când sunt în grafic cu tot ce mi-am planificat, dar adevărul este că gândul că am totul sub control este nimic mai mult decât o iluzie. Să fim serioși: cine are cu adevărat totul sub control? Și chiar de ar fi real, se întâmplă mult prea rar să am acest sentiment. În majoritatea timpului sunt într-o permanentă stare de asediu, corpul meu se scăldă în cortizol, sistemele sunt turate la maxim și un căpitan maniac urlă întotdeauna în capul meu “Grăbește-teeeee! Ești cea mai slabă verigă!!!”.
In 2019 il concediez. Prefer sa fiu o veriga slaba decat ultima veriga de la capatul nervilor. Si apoi, adevarul este ca orice drum am alege, Cineva a decis deja care este finalitatea. Singura forma in care ma pot calma este sa am mai multe incredere in drumul pe care Universul l-a proiectat pentru mine.
4. Mai mult conținut video pe blog
Dacă îmi spuneai acum 2 ani că voi face un clip video cu mine în el, unul singur, și îl voi lăsa în libertatea online-ului, aș fi spus că delirezi. Îți poți imagina că live-urile săptămânale de pe Kudika sunt o pas mult în afara zonei mele de confort. Chiar și așa, îmi dau seama că nu mai există blog sau site fără video și că, în curând, te adaptezi sau zbori. Așa că, (curaj, găină!), voi găsi o formă în care să pot crea acest conținut fără să mă visez noapte de noapte în fundul gol în fața clasei. Dacă aveți sugestii despre formatul acestor video, le aștept cu mult interes!
5. Scrie cartea!
Când credeam că am suficiente pe cap, s-a mai născut o idee: toată informația asta despre nutriție care banănăie prin capul meu și toate iubirea și respectul pe care îl nutresc pentru mâncare ar trebui să facă un copil. Au mai scris și alții cărți de nutriție, probabil că le-am citit pe majoritatea, dar cred că experiența mea de ani de zile în lumea frumosului, împletită cu pregătirea medicală și cursurile de nutriție pe care le-am urmat din pură pasiune, fără să mă aștept vreodată ca viața să-mi ofere șansa să le scot din tolbă, pot aduce un unghi nou asupra felului în care ne poziționăm în relația noastră cu mâncare. Așa că da, de data asta chiar o scriu!
Acstea fiind spuse, vă doresc un 2019 bun. Foarte bun. Cald, blând, lent. Un 2019 fără emoții dure, fără sperieturi, dar cu evenimente care să-ți taie răsuflarea și să te umple de fericire sinceră, simplă și de durată. La mulți ani!
Cu drag,
