Prânzul este acea masă pe care o consumam frecvent pe genunchi, de obicei în fața monitorului, sau deloc, urmând să recuperăm intens la cină.
Din punctul meu de vedere, prânzul este, de fapt și de drept, cea mai importantă masă a zilei pentru că îți permite să mănânci consistent, atunci când ai cu adevărat chef să mănânci consistent: pentru că, la drept vorbind, și dimineața ai liber, dar ți-ar surâde o cafea și un croissant iar seara când ai vrea să devastezi frigiderul, se zice că ar trebui să mananci ca un cerșetor.
Când te gândești la prânz, primul lucru pe care ar trebui să îl iei în calcul este anatomia farfuriei tale pe care o poți construit după următoarele reguli:
- jumătate din farfurie trebuie să fie plină ochi cu legume
- 1/4 trebuie să aibă o proteină sănătatoasă, de preferat vegetală: leguminoase boabe, nuci, alune, semințe, tofu, ciuperci
- 1/4 trebuie ocupată de cereale integrale: orez, cus cuș, mei, hrișca, quinoa, grâu etc
- o sursă de grăsimi sănătoase – fie câteva semințe, măsline, cubulete de avocado sau nuci presărate pe deasupra, fie câteva picături de ulei extravirgin (dacă proteina sau cereala este gătită sau are în compozitie grăsimi, nu este nevoie să mai adăugați extra)
Truc: Dacă mănânci în oraș și nu ai opțiunea de a-ți “construi” farfuria, cere o porție extra de salată și împarte prânzul cu cineva sau ia jumătate la pachet.
Dacă ți-ai însușit și ți-a intrat în reflex aspectul pe care ar trebui să îl aibă prânzul tău, îți ofer mai departe 3 trucuri pentru a mânca mai sănătos la prânz, iar în video de mai jos găsești multe, multe exemple și idei pentru această masă:
- Crește aportul de legume la masă! Problema principală, cred eu, este că noi avem impresia că legumele nu sunt cu adevărat mâncare. Deschidem frigiderul – nu-i nimic de mâncare, doar legume. Bun așa 🙂
- Găsește câteva rețete de sosuri cu care orice legumă coaptă alunecă bine pe gât. Sosul de soia, cel de muștar, vinegreta clasică sau sosul de tahini sunt un punct bun de pornire.
- Fă provizii sănătoase: ține câteva conserve de năut, de fasole, de linte în casă. Ai grijă să ai întotdeauna frunze, câteva roșii și alte legume preferate în frigider.
Pofta bună!
Cu drag,