Despre mâncatul intuitiv s-au spus foarte puține, din păcate, pe meleagurile noastre. Dar sper că încet încet să prindă teren și la noi acest curent.
Tendința a luat naștere ca un răspuns la moda dietelor. Principiul pe care se bazează este că noi, oamenii, știm instictiv ce să mâncăm. Din păcate, tulburați de zeci de diete testate de-a lungul vieții, am intrat într-o foame cronică, o “poftită” recurentă care ne determina să luăm decizii dincolo de vocea intuiției.
Tendința #intuitiveeating (un hashtag pe care va propun să îl urmăriți pe instagram mai ales dacă aveți sau ați avut în trecut o tulburare de alimentație) propune renunțarea completă la regulile dietelor și susține că ușor, ușor, corpul se va regla și va opta pentru alimente nici prea prea nici foarte foarte.
Sunt de acord cu acest principiu într-o proporție uriașă dar nu totală. Dincolo de “defecțiunile” pe care ni le-au produs dietele, se găsesc niște simțuri adormite suplimentar de o ploaie de chimicale, potențatori de gust și substanțe adictive într-o măsură mai mică sau mai mare. Așadar, eu propun ca în paralel cu redobândirea intuiției să se desfășoare și un proces de (re)educare nutrițională astfel încât alegerile ulterioare să treacă și printr-un filtru al cunoașterii. Astfel, putem să luăm decizii asumate, cum ar fi să mâncăm o gogoașă doar pentru că poftim la ea și nu pentru că cineva susține că ar fi pus un super-ingredient în interior.
În acest sens, dar nu numai, am gândit școala de nutriție de pe Youtube unde te invit ca de fiecare dată să te abonezi:
Dincolo de asta, dansul între libertate și moderație este un balet pe care fiecare știe să îl excute în funcție de propriul corp. Pentru mine, eliberarea mâncatului intuitiv a venit suprapusă peste o problema de sănătate care m-a limitat chiar și atunci când aș fi poftit și la a doua clătită. Sau a cincea. Așa că am avut un motiv în plus să mă moderez din punct de vedere cantitativ. Totuși, calitativ, mărturisesc că am testat tot ce nu mi-am dat voie să gust ani de-a rândul, am pășit dus întors pe tărâmul vinovăției, am pus și am dat jos niște kilograme. Va spun de la început, drumul alimentației intuitive are multe suișuri și coborâșuri, dar eu una nu văd altă metodă de a-ți repara relația cu mâncarea.
Una peste alta, cred că pentru fiecare această drumeție este o experiență personală, de aceea, dacă aveți povești de împărtășit le aștept cu drag. Am speranța că pașii mici făcuți de noi, cei care au reușit să traverseze fie și parțial această întoarcere la normalitate în alimentație, pot ajuta, inspira sau măcar încuraja pe cei care abia acum întrezăresc optiunea. Până atunci, regășiți mai jos cele 10 principii ale mâncatului intuitiv așa cum sunt ele prezentate pe intuitiveeating.org
1. Lasă-te complet de diete.
Am discutat despre asta în repetate rânduri: dietele nu funcționează pe termen lung. Un procent uriaș (între 80% și 95% în funcție de statisticile pe care le citești) din persoanele care urmează o dietă se îngrașă la loc. Așa că logica da cu virgulă: de ce să te mai apuci de dietă?
Îmi amintesc momentul efectiv când am decis că nu voi mai ține niciodată o dietă și ușurarea titanică pe care am simțit-o în prima duminică în care am conștientizat că mâine, luni, nu este iar vremea să mă pedepsesc pentru excesul de peste weekend. Previzibil, excesul s-a redus treptat până la zero atunci când amenințarea restricției a dispărut.
2. Mănâncă dacă ți-e foame
Dacă nu mănânci când ți-e foame, riști să supra-mănânci atunci când atingi nivelul “foame de lup”. Planifică dacă te ajută următoarea masă, nu te lasa luat(ă) prin surprindere de foame: vei evada în primul fast food.
3. Fă pace cu mâncarea
Mâncarea nu este inamicul tău. Nu e aici să te îngrașe, nu e aici să îți facă zile fripte. Mâncarea e darul naturii pentru noi. Ne este imposibil să trăim fără această resursă, este o binecuvântare nu o pedeasa. Înțelege-i rostul. Respect-o. Și dacă tot suntem la capitolul “respect”, manifestă același sentiment și față de propriul corp: este un alt dar al naturii, “hăinuță” ta cu care traversezi viață. Ambele instrumente ți-au fost dăruite ție și sunt în deplină armonie unul cu celălalt.
4. Gonește din viață ta “Poliția mâncării”
Îți spuneam, drumul spre vindecarea relației cu mâncarea nu este unul simplu. Gândurile negre, vinovăția, tentația de a încerca cea mai recentă dietă bombă revin. Ține-le departe. La un moment dat vor înceta să revină.
5. Oprește-te când ești sătul(ă)
Ai fi uimit(ă) de cât de tare ne supra-alimentăm. Această foame psihică sau sufletească sau ambele ne determină să ne hrănim în cel mai simplu mod: cu mâncare. Să mănânci când îți este cu adevărat foame este bine. La fel de bine este să te opreșți înainte să te rostogolești, înainte să ți se facă rău, înainte să fie prea târziu și să îți dai seama că ai mâncat mai mult decât aveai nevoie.
În acest sens am povestit de multe ori despre ritualul “Hara Hachi Bu”, un obicei japonez de a te opri din mâncat când eșți “80% plin”. Bine, bine, și cum îți dai seama că ești 80% plin? First, e o aproximație. Se acceptă și 79% și 85% :). În al doilea rând, pentru mine a funcționat cel mai bine o întrebare pe care încep să mi-o pun pe la jumătatea mesei: “Cum mă voi simți dacă voi mai mânca și bucată asta?”. Pare atât de simplu dar este, în realitate, incredibil de util și îți recomand călduros să încerci și tu!
6. Descoperă factorul “satisfacție”
Acest punct se leagă strâns de precedentul. Caută să îți satisfaci fiecare tip de foame în parte, fără să le confunzi: foamea de prietenie, foamea de dragoste, foamea de relaxare, șamd. Mâncarea este minunată dar, din păcate, nu este soluția pentru tot.
7. Descoperă-ți sentimentele independent de mâncare
Sapă în interiorul tău după emoția reală: cauți o alinare după o zi grea? Te gândeșți că meriți să mănânci ceva hipercaloric după atâta stres? Vrei să te opreșți în primul fast-food din drumul spre casă. Să fim serioși! Eu cred că meriți o masă adevărată, ai avut o zi mizeră, nu ai nevoie și de mâncare tip gunoi (ți-ai tradus vreodată junk food? aha, fix așa se traduce!).
8. Respectă-ți corpul
Sunt atât de multe argumente pentru a-ți respecta corpul că nici nu știu cu ce să încep.
Pentru mine, pentru că sunt ancorată în spiritualitate, funcționează argumentul din acest spectru:
corpul este hăinuța ta în viață, vehiculul cu care îți împlinești menirea. Nu vrei să se defecteze înainte de vremea sa, nu?
9. Fă niște sport.
Orice sport îți place și te face fericit(ă), independent de mania sportului de dragul arderii caloriilor.
Sportul este o necesitate absolută pentru sănătate, faptul că arde niște calorii este cel mai mărunt beneficiu al sau!
10. Respectă-ți sănătatea
Mâncarea înseamnă mai mult decât calorii care întră și te energizează și, eventual, îngrașă. Mâncarea e sănătate curată dacă o alegi cum trebuie, iar atunci când mănânci ar trebui să iei în calcul că hrana este activă atât intr-un sens bun cât și în cealaltă direcție. Ți s-a întâmplat vreodată să îți fie rău de la mâncare? Acum îți dai seama cât de puternică e? Gândește-te că în egală măsură îți poate face bine!
Cu drag,