Știința somnului sau de ce nu ne permitem, de fapt, nopți albe

Acum niște ani, pe vremea studenției, nopțile albe erau ceva obișnuit, aproape ca o normă. Le făceam ba de inimă albastră, ba de examene negre și sunt convinsă că pot duce metaforele cromatice prin toate motivele pentru care nu dormeam. Și înșiram poate două, trei, una după alta, în care rupeam doar câteva ore de somn în timpul zilei.

Între timp, mi-a venit mintea la cap și am învățat pe propriile cearcăne cât de importantă este calitatea somnului, nu doar pentru starea psihică, ci și pentru bună funcționare a organismului.

Așa l-am descoperit pe prof.dr. Matthew Walker, specializat în neuroștiință și psihologie, profesor la Berkeley și director al Centrului pentru Știința Somnului. Dr. Walker a predat psihiatria inclusiv la prestigioasa Facultate de Medicină de la Universitatea Harvard și este autorul cărții Despre somn – De ce este vital să dormim și să visam.

Deci, până la urmă, dincolo de motivele evidente, de ce este vital să dormim?

Somnul este o surprinzătoare unealtă de învățare

Dacă stăm să ne gândim un pic, somnul este una dintre cele mai complexe activități ale organismului uman. Intrăm, practic, într-o stare profundă de vulnerabilitate și de inconștiență în care suntem complet expuși. Chiar și așa, somnul a jucat un rol vital în supraviețuirea tuturor speciilor, nu doar a celei umane, prin prisma faptului că în timpul somnului, creierul își dezvoltă capacitatea de a învăța și de a înmagazina informațiile acumulate. [1]

Ideile, acțiunile, imaginile recepționate în timpul zilei se transformă în informație în creier pe care acesta o stochează și o procesează în timpul fazei de NREM a somnului (non-rapid eye movement).

Toate acestea se referă la memoria pe termen scurt, dar somnul joacă un rol la fel de important și pentru stocarea informațiilor în creier pe termen lung. Închipuiți-va că informațiile adunate peste zi se află într-un telefon și trebuie să le mutăm în calculator cu un cablu USB. Ei bine, somnul joacă tocmai rolul acestui mijloc de transfer. De atlfel, există numeroase studii care demonstrează o legătură specifică între somnul insuficient și atrofierea accelerată a cortexului prefrontal. [2]

Somnul activează sistemul glimfatic

Mulți ani s-a crezut despre creier că este lipsit de un sistem limfatic, adică acel sistem care funcționează în restul organismului pentru curățarea naturală a acestuia. În fapt, în 2012, o echipă de cercetători a făcut o descoperire care a revoluționat multe din tot ceea ce știam despre creier. Aceasta se referă la reperarea unui sistem de circulație intracerebrală a lichidului cefalorahidian (LCR), denumit „sistem glimfatic” prin contopirea cuvintelor „glial” și „limfatic.

Acesta este alcătuit dintr-un fel de cavități aflate în jurul vaselor de sânge din creier. În timpul somnului, spațiile respective se măresc și permit evacuarea și curățarea creierului. Mai mult de atât, cavitățile din componența sistemului glimfatic sunt esențiale în distribuirea substanțelor nutritive în creier. Chiar dacă sună foarte pompos, rezumatul este acesta: somnul întreține sistemul de curățare a creierului, sistem care, printre altele elimina beta-amiloidul, substanță din care sunt făcute plăcile cerebrale tipice bolii Alzheimer. [3] [4]

Dincolo de toate acestea, profesorul Walker atrage atenția asupra unei legături directe între privarea organismului de somn și instalarea unor semne prediabetice, cauzate de prelucrarea greșită a glucozei din corp. Mai mult de atât, un tipar de somn insuficient duce la o reacție neașteptată în celule pancreatice care produc insulină, respectiv le amorțește în fața semnalelor trimise de glucoză.

Știu că toți avem programe aglomerate și vieți pline, dar privind somnul și din perspectivă științifică, înțelegând impactul pe care lipsa acestuia o are asupra organismului, cred că putem face toți marele sacrificiu de a ne oferi o oră sau două de somn în plus.

 

Referinte:

[1] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/18803104/

[2] https://www.nature.com/articles/nn.3324

[3] https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4636982/

[4] https://time.com/5876612/sleep-alzheimers-disease-2/

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.