3 schimbări ale stilului de viață care previn diabetul zaharat tip 2

În ultimele săptămâni am vorbit mult despre diabetul zaharat datorită faptului că am urmărit cu ajutorul unui monitor continuu de glucoză oscilațiile zilnice ale glicemiei, influențate nu doar de dietă, ci și de alți factori precum nivelul de stres sau calitatea somnului. Realitatea este că trăim într-o lume ce ne provoacă sănătatea metabolică în fiecare clipă iar statisticile vin în confirmarea acestei observații: În România, 10% din populație are o formă diabet zaharat. Funcționarea optimă a metabolismului nostru nu mai poate fi lăsată la voia întâmplării. Sub presiunea constantă a unor factori de risc greu sau deloc modificabili, avem responsabilitatea față de noi înșine să controlăm ceea ce poate fi controlat. 

Mai jos găsiți 3 recomandări de modificări ale stilului de viață ce pot veni în susținerea sănătății metabolice ajutând la un control mai bun al glicemiei. 

1. Consumă un mic dejun echilibrat nutrițional pentru a începe ziua cu dreptul

Crononutritia este un domeniu la început de drum dar cu “un viitor” extrem de promițător. Această ne confirmă ceea ce înțelepciunea populară ne învață de când lumea: corpul uman trebuie să se așeze în armonie cu natura pentru a funcționa optim. Între toate recomandările născute din studiul cronobiologiei, probabil că încurajarea consumului micului dejun este preferată mea, în special într-o perioada în care internetul susține postul intermitent cu orice preț și în orice interval orar. 

Un mic dejun bogat în proteine, grăsimi sănătoase și carbohidrați de calitate transmite un mesaj de “activare” până la nivelul mitocondriei, “fabrica energetică” a organismului, oferind astfel un start sănătos, inclusiv din punct de vedere al glicemiei, pentru întreaga zi. 

2. Combină carbohidrații cu proteine și grăsimi pentru o absorbție mai lentă a zaharurilor

Felul în care “combinăm” alimentele pare un adevărat Sfânt Graal al nutriției. În realitate, un om sănătos poate să mănânce orice combinație de alimente. Pe de altă parte, din punct de vedere al glicemiei, este importantă ordinea în care consumăm alimentele. 

Carbohidrații rafinați “pe stomacul gol” vor provoca o crește abruptă a nivelului de zahăr în sânge, în vreme ce un desert consumat exact așa cum îi spune numele – la finalul mesei – după o salată generoasă pentru început și o proteină de calitate la felul principal, va determina un salt mai blând al glicemiei datorită absorbției mai lente a glucidelor în sânge. 

Experimentele realizate cu ajutorul monitoarelor permanente de glicemie ne învață să combinam carbohidrații cu proteine şi grăsimi sănătoase (de exemplu, mărul cu unt de arahide) pentru a “îmblânzii” saltul glicemiei, luând desigur în calcul și aportul caloric suplimentar. 

3. Găsește o metodă de gestionare a stresului eficientă pentru tine

Probabil unul dintre cele mai sensibile subiecte atunci când vine vorba de schimbarea stilului de viață este gestionarea stresului. Cărțile ne învață că, deși avem prea puțin control asupra factorilor care ne stresează, putem schimba felul în care corpul reacționează la acest agresor. Din păcate, la acest capitol nu există rețete standard: fiecare are propria “oază” de relaxare. Sportul, cititul, băile lungi sunt printre cele mai frecvent utilizate metode, însă, din experiența mea, soluția apare de unde te aștepți mai puțin: În ultima vreme am găsit eficiente aplicațiile pentru smartphone dedicate relaxării și meditației, diverse clipuri disponibile pe YouTube, cărțile de self-help sau journaling-ul – metoda prin care toate gândurile care ne macină sunt abandonate pe hârtie întocmai ca într-un pensiv. 

Dincolo de prevenția primară a diabetului zaharat tip 2, un loc de cinste îl ocupă prevenția apariției complicațiilor. 

Între complicațiile diabetului zaharat, neuropatia ocupă un loc fruntaș: 62% dintre bolnavii de diabet zaharat suferă și de neuropatie diabetică, iar 30% dintre persoanele cu diabet zaharat au simptome de neuropatie diabetică și nu știu că au acestă boală. De multe ori simptomele sunt ignorate – nu pentru că n-ar fi supărătoare, ci pentru că, din lipsa de informare, mulți bolnavi nu știu că ele ar fi legate de boala de bază. În altă categorie de risc se găsesc 50% dintre persoanele cu diabet zaharat care nu prezintă simptome și pentru care, implicit, riscul de complicații este critic. Campania „Stand Up for Your Feet!” dorește să ridice gradul de conștientizare a daunelor care pot fi produse de neuropatia diabetică, dar și să aducă informații despre cum această poate fi prevenită, întârziată și tratată. Puteți afla mai multe informații pe neuropatiediabetica.ro  

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.