In primul an de viata al Dianei, in vreme ce vizitam pediatrul pentru nu mai tin minte ce, doctorita a facut o afirmatie care m-a facut sa ma umflu in pene de mandrie “Ei uite, aici avem doua plimbarete!“. M-am uitat chioras, in vreme ce ii lipeam aricii de la pampers copilului care vandaliza cabinetul. Vazandu-mi privirea nedumerita, medicul a continuat zambind: “Mamicile care stiu sa puna pampersul copilului in orice pozitie si-au dobandit aceasta abilitate plimbandu-se mult cu bebelusul, obisnuindu-se sa-l schimbe oriunde si oricum“. Acum, cand scriu aceste randuri, imi suna ca o conversatie banala, dar pe atunci, cand toate realizarile mele era legate fie de pampers, fie de biberon, m-am simtit ca si cum as fi castigat aurul olimpic la proba de montat scutecul.
Mi-am amintit acest episod in urma cu cateva zile cand ii puneam Dianei pampersul inainte de culcare. Ea fugea prin casa, eu dupa ea cu scutecul. Am prins-o la o cotitura si m-am pregatit fara prea mare tragere de inima sa ridic si sa car grasanul pana la cel mai apropiat pat unde sa ii pun pampersul. Abia atunci mi-am dat seama! Tineam in mana noul scutec-chilotel Pampers. Nu mai era nevoie sa ridic grasu, sa-l intind pe pat, sa-i nimeresc scutecul pe fundul agitat si apoi sa lipesc aricii intre doua cantecele. A fost suficient sa o las sa stea in picioare si sa ma traga de par in vreme ce i-am pus, fix ca o pereche de chilotei de bumbac, pampersul. That’s it!
Il recomand asadar pentru plimbarete, pentru cei care trebuie sa faca mii de goange ca sa imbrace minionsii in pijamale si pentru fetitele mari care nu mai vor pampersei de bibici.