Barbati cu lipici

Mi-am inceput dimineata cu o ceasca de cafea (de fapt, era deja a treia pe ziua de azi si nu era ceasca, ci o cana de dimensiunile unei galeti… dar nu suna bine) si cu un post foarte frumos scris de Alice pe Coffechat despre personajele carismatice.

Barbatii cu lipici imi sunt un subiect tare drag. Iata de ce: om credul cum m-a facut mamica, m-am lasat intotdeauna influentata de toti ceilalti. Mi-a placut ce se poarta, m-a atras ce ii placea altcuiva si prin clasa a cincea m-am indragostit de Ciprian numai pentru ca toate colegele mele de clasa il placeau. Iar odata, deloc demult, plecata la un festival de moda, am facut “enorma greseala” de a-mi cumpara o geanta mare si verde care a fost clasificata de unul din fashion editorii din jur drept “horror, draga, horror”. Mi-am sustinut geanta cu incapatanea unui copil mic care cauta o scuza buna pentru ca a facut pipi pe el, dar odata ajunsa acasa am indesat-o intr-un dulap intunecos si n-am purtat-o niciodata.

De-ar fi sa ma gandesc un singur lucru care sa-mi placa mie, numai mie, din proprie initiativa, nu l-as putea numi. Pentru ca de-a lungul timpului am dezvoltat un adevarat instinct in a identifica placerile altora si a adera la parerea lor ca si cand ar fi a mea. De altfel, probabil ca asta mi-e talentul: sa inteleg ce le place altora inainte ca ei sa isi poata da seama.

Dar sa revenim la barbati. Ei bine, mie nu mi-au placut niciodata barbatii frumosi. Totusi, m-am indragostit vesnic de cei de care este indragostita toataaaaaaaa lumea. Asa se explica de ce de fiecare data am fost luata pe nepregatite cand am fost inselata. Pentru ca nu-mi imaginam niciodata ca la barbatul urat de langa mine ar putea pofti si altcineva.

Imi amintesc perfect de un moment in care, indragostita fiind de Razvan – un barbat deloc frumos, deloc tanar, deloc cu tiglele pe casa, am avut un mare soc sa aud ca mai sus numitul avea succes teribil la femei. Razvan?!? am intrebat usor isterica. Da, da, mi-a raspuns spionul meu. De-ai avea idee cum pica toate ca frunzele in jurul lui… Si picau, plonjau in patul sau tot soiul de femei care ar fi putut avea orice barbat doreau (si totusi pofteau la uratul meu).

Am inteles (poate atunci, poate ceva mai tarziu) ca exista pur si simplu oameni scaldati in Super Glue. Si-am aruncat vina pe feromoni si pe publicitatea pozitiva din jurul lor (de care, daca tot veni vorba, tot noi suntem responsabile).

Am mai avut un soc similar, ceva mai recent, din partea unui barbat care mi-a marturisit ca se culcase cu sute de femei. Sute?! am intrebat usor isteric. Si-am calculat rapid ca trebuie sa-si fi petrecut o buna parte din viata in pat pentru a face fata la o asemenea solicitare. Si am privit, cu ochi critic, persoana in cauza si m-am intrebat cum naiba astuia ii stateau femeile la coada in vreme ce pe umarul unor barbati cu mult mai frumosi noi nu stim decat sa ne plangem. Si atunci am mai gasit o explicatie, lasand pe plan secundar vesnic vinovatii feromoni: un barbat frumos de pica nu promite prea multe. Isi constientizeaza atuurile fizice si considera ca sunt suficiente. Iar noi, femeile onorate cu atentia lui, ar trebui sa fim constiente ca nu prea il meritam. Ca ar trebui sa facem pe dracu’n paispe sa-l facem fericit. Ca ne-a binecuvantat existenta cu atentia lui, iar asta este deja prea mult.

In consecinta, ne orientam inconstient privirea catre aceia care nu au corp de zeu si trasaturi de model. De aici, cercul vicios: uratii devin curtati si ingamfati, iar frumuseii sunt umeras de jelanie. S-a intors lumea cu fundul in sus. Si este, ca de obicei, vina barbatilor….

Update: Tocmai am observat ca astazi mi-a cazul o pietricica de la inelul primit in dar de la Razvan. Exista karma iar Dumnezeu este barbat…

3 Comments

  1. Oana,am dat de blogul tau ieri:)pana acum te citeam pe kudika:) vroiam sa iti marturisesc ceva…si eu l-am iubit pe Ciprian :)))-am fost colege in generala-m-am amuzat copios cand am citit ce ai scris:D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *