Drobul de sare

Mai jos este pasajul meu preferat din cartea “La raul Piedra am sezut si am plans” de Paulo Coelho. De altfel, probabil ca este fragmentul meu preferat din intreaga lume fiindca mi l-am tot amintit de-a lungul anilor iar si iar si iar. De invatat, nu m-am invatat minte, dar poate daca il citesc de 10000 de ori voi invata sa imi iau gandul, macar din cand in cand, de la drobul de sare.



Am avut o noapte de nesfirsita pace. La un moment dat, mi se parea ca m-am trezit — desi dormeam. O prezenta feminina m-a luat la pieptul ei si o cunosteam parca de mult, caci ma simteam protejata si iubita.

M-am trezit la sapte, intr-o caldura ucigatoare. Mi-am amintit ca dadusem incalzirea la maximum, ca sa usuc hainele. Era inca intuneric si-am incercat sa ma scol fara sa fac zgomot, ca sa nu-l deranjez.

Dar cind m-am ridicat in picioare, am vazut ca el nu mai era acolo.

Am intrat in panica. Cealalta s-a trezit numaidecat, spunandu-mi: „Vezi? A fost de-ajuns sa fii de acord, si el a si disparut. Ca toti barbatii.”

Panica imi sporea cu fiece clipa. Nu voiam sa-mi pierd controlul. Dar Cealalta nu inceta sa vorbeasca:

„Sint inca aici”, zicea ea. „Ai lasat ca vintul sa-si schimbe directia, ai deschis poarta si dragostea ti-a inundat viata. Daca vom actiona prompt, vom reusi sa controlam din nou situatia.”

Trebuia sa fiu practica. Sa-mi iau masuri de precautie.

“El a plecat”, continua Cealalta. „Tu trebuie sa scapi din fundul asta de lume. Viata ta la Zaragoza e inca intacta: du-te-napoi cit mai reped inainte sa pierzi ceea ce ai obtinut cu atita efort!”

„Trebuie sa fi avut motive serioase”

M-am gindit.

„Barbatii au totdeauna motivele lor”, i-am spus Celeilalte. „Fapt e insa ca pina la urma le parasesc pe femei.”

Atunci trebuie sa vad cum sa ma intorc in Spania. Trebuie sa ramin cu mintea treaza. „Sa incepem cu aspectul practic: banii”, spunea Cealalta. N-aveam nici o para. Trebuia sa cobor, sa le telefonez cu taxa inversa parintilor mei si sa astept ca sa-mi trimita banii pentru intoarcere. Dar azi e sarbatoare si banii vor sosi abia miine. Ce fac cu mancarea? Cum sa le explic proprietarilor ca va fi nevoie sa astepte doua zile ca sa le pot plati?

„Mai bine nu spune nimic”, raspunse Cealalta. Asa e, ea avea experienta, stia sa faca fata unor asemenea situatii. Nu era fata inflacarata care-si pierde capul, ci femeia care a stiut mereu ce vrea de la viata. Trebuia sa ramin mai departe acolo, ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat, ca si cum el ar urma sa se intoarca. Si, dupa sosirea banilor, aveam sa-mi platesc datoriile si sa plec.

„Foarte bine”, zise Cealalta. „Uite, redevii cea de dinainte. Nu fi trista — ca tot ai sa-ti gasesti tu un barbat. Unul pe care-l vei putea iubi fara riscuri.”

Mi-am luat hainele de pe radiator. Se uscasera Trebuia sa aflu care dintre satele din jur avea o banca, sa telefonez, sa-mi iau toate masurile de prevedere. Cita vreme ma voi gindi la asta, nu voi avea ragaz sa pling sau sa ma las coplesita de melancolie.

Si tocmai atunci am dat peste un bilet:

‘Am plecat la seminar. Stringe-ti lucrurile (ha! ha! ha!) diseara plecam in Spania. Ma intorc dupa-amiaza’. Se termina zicind: „Te iubesc.”

Am strins biletul la piept, m-am simtit mizerabila si in acelasi timp usurata. Am observat ca Cealalta se retragea, luata prin surprindere de descoperire. Si eu il iubeam. Cu fiecare minut, cu fiecare secunda, dragostea aceasta sporea si ma transforma, imi redobindeam increderea in viitor si redobandeam — treptat — credinta in Dumnezeu. Totul datorita iubirii.

„Nu vreau sa mai stau de vorba cu intunericul din mine”, mi-am fagaduit mie insemi, inchizindu-i definitiv usa Celeilalte. „O cadere de la etajul trei te zdrobeste la fel ca si una de la etajul o suta.”

Daca tot ar fi sa cad, cel putin sa cad de la mare inaltime.

SHARING IS CARING 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *