Cand am dat bac-ul la romana, m-am rugat la Dumnezeu sa nu-mi pice Bacovia.
Evident, mi-a picat Bacovia. La oral si la scris.
Ca sa fie tacamul complet subiectul de examen era o poezie atipica pentru poetul cu plumbul si cavoul. Ori cel putin asa mi-a parut mie atunci. Bacovia scria atunci despre soare stralucitor si campii verzi. Mi-am scrantit creierul ca sa-i comentez nitel versurile…
Astazi insa, in vreme ce ma indreptam catre o benzinarie spre a-mi reimprospata stocul de inghetata si alune si ciocolata si cola, am inteles ce a simtit Bacovia cand a scris poezia de la bac-ul meu.
Astazi stralucea un soare enervant. Eu, care imi petrecusem toata ziua zacand in pat, cu draperiile trase si creierul gol, m-am simtit lovita in moalele capului de o natura vesela. Soarele a rasarit astazi numai ca sa-mi faca mie in ciuda.
Era caldut, placut. Ca niciodata vanzatoarea nesuferita de la OMV mi-a zambit. Oare chiar asa rau am ajuns?
Oamenii zambeau pe strada de parca s-ar fi facut brusc primavara. Erau iesiti la plimbare pe langa cimitirul din colt de la Doi Cocosi. I-am urat pe toti.
M-am intors in casa, in pestera mea intunecata. M-am bagat in pat cu ciocolata in brate.
Abia astept sa ploua si sa bata viscolul.
