De fapt, nu-mi pasa

Uneori imi planuiesc toata viata in functie de un nimic in care m-am agatat ca datornicul in clanta usii. Ma las prinsa intr-o bula de nervi din pricina unei tampenii si-mi concentrez toata atentia si toata energia pentru a rezolva problema respectiva. Nimic altceva nu mai conteaza. Nu mai pot sa mai muncesc, nu mai pot sa mai gandesc, mananc ca in spitalul de urgenta (vorba vine, de fapt se mananca destul de prost acolo), zac precum o leguma si-mi planuiesc restul vietii pas cu pas numai pentru ca la final de drum imaginat sa pot zice “Ha!”.

Mai apoi, dupa cateva zile de vegetat, de blestemat, de spart, de ars si de planificat… imi dau seama ca de fapt si de drept… nu-mi pasa. Si intep bula pe care singura am transformat-o din tantar in armasar si, cu un ultim strop de putere inainte sa adorm epuizata, o privesc cum se desumfla asa, prin camera: fasssss!!!!

Cade pe covorasul albastru de langa oglinda si ma priveste neajutorata de acolo. Ma pufneste rasul si ma cuprinde mila. Problema mea de viata si de moarte care imi rodea nervii in urma cu numai cateva ore s-a transformat intr-un prezervativ desfacut si nefolosit. Se roaga de mine sa-i acord atentie, dar eu il privesc asa, cum priveste vitelul poarta noua, si ma intreb cum Dumnezeu am reusit eu sa ma enervez asa de tare din cauza unui nimic.

De fapt, de asta ma temeam. Nu ca am sa ma enervez. Nu ca am sa plang. Si nu ca as risca sa-mi umplu casa cu tantaro-armasari imaginati. Mi-era teama ca voi ajunge repede repejor sa nu-mi pese. Si iata ca am ajuns. Ca si cum as fi primit un bobarnac si EKG-ul meu ar fi desenat cateva unde, numai pentru ca mai apoi sa revina la linia izoelectica cu care era obisnuit.

As fi preferat sa plang. As fi preferat sa dau cu farfuriile de pereti. A fi preferat sa tot astept un Sfantul Asteapta. In schimb, sunt calma, linistita si, de fapt, nu-mi pasa de nimic.

Update

Feedback la textul de mai sus: 2 minti tulburate sau conversatie pe YM cu prietena mea

AM: auzi

AM: da iti pasa ca nu-i pasa?

eu: nu

eu: imi pasa ca nu-mi pasa mie

eu: nu-mi pasa ca nu-i pasa lui

AM: sorry

AM: ca nu-ti pasa

AM: deci…

AM: sa nu faci din tantar armasar

AM: ca nu-ti pasa

eu: imi place sa fac din tanar armasar

eu: cu asta imi omor timpul

eu: she talk to herself and then she writes about it

eu: remeber?

AM: din tanar?

AM: visezi tinerei?

AM: =))

eu: poate a scris subconstientul…

AM: ti-ai pus tag linie izobla bla

eu: =))

eu: cine se optimizeaza pe linie izoelectica?

eu: m-am gandit la cuv mici dar sigure

AM: cine cauta asta?

eu: medicii

eu: sau mortii

AM: imi place de tine cand pleci  🙂

eu: gandeste-te ce cititori voi avea

eu: read me! dead or alive!

SHARING IS CARING 😉

2 Comments

  1. Mda… problemele existentiale si aspectele de care nu ne pasa de fapt si de drept nici cat negru sub unghie … intotdeauna ma gandesc in situatii din astea si cred ca orgoliul meu dus la extrema este de vina….ma impinge intotdeauna sa fac tot posibilul si sa ma consum sa rezolv o problema ce imi pare atat de importanta … si dupa crize, isterii, doza mult prea depasita de cofeina si altele… realizez ca nu ma pasioneaza chiar deloc si ca viata mea chiar nu depinde absolut deloc de ceea ce credeam ca este esentialul…. si ajung la simpla concluzie ca nici mie nu imi pasa… chiar deloc

  2. hmm…intr-adevar…e mai periculos sa nu-ti pese decat sa faci un scandal monstru, sa te auda pana si vecinii si eventual sa fii in stare sa ii trezesti si pe cei aflati in Resuscitare la Urgenta:)) Cand ajungi sa nu-ti pese…te “fantomizezi” as spune eu…esti inca in locurile in care trebuie sa fii, dar numai fizic, sufletul si mintea iti umbla prin alta parte..sau pur si simplu nu pot strapunge zidurile din jurul tau. cred ca ajungem sa ne aparam chiar de propria noastra minte, ca sa ne micsoram suferintele. Pana ce ajungem sa nu ne mai pese, oricat ne-am dori din nou acest lucru. Si eu mai am uneori momente de izbucnire, diverse evenimente care ma fac sa ies din carapacea apararii pentru perioade scurte..momente cand chiar cred ca sunt vindecabila, ca e posibil sa-mi pese din nou, pana ma scufund din nou in amorteala nepasarii, care ma anesteziaza suficient de bine incat sa-mi pot trai viata de zi cu zi mai departe…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *