Ganduri gri

Miercuri, 12:30 pm

Pe Dealul Negru a fost soare, desi pe autostrada Bucuresti-Pitesti am trecut printr-o ceata groasa. Acum, in vreme ce Valea Oltului ni se desfasoara in fata, gandurile si-au incetat pauza si imi zornaie in cap precum cioburi ale unei oglinzi sparte. Cioburi care s-au raspandit in lume, cioburi care slutesc, cioburi care inteapa.

Ne uitam la un film despre iubiri ciudate. Ori poate si acestea sunt iubiri normale pentru ca (nu-i asa?) toate iubirile sunt ciudate. Am mancat doua sandwich-uri pregatite de fete si ma simt teribil de vinovata. Cu atat mai mult cu cat stomacul tanjeste si dupa prajiturica din pachetelul de mic dejun. Incerc sa-mi iau gandul de la dulce si privesc pe geam, la peisajul oferit de stanci si de rau. Imi par mai urate decat data trecuta, cand le-am vazut cu Sergiu, sau cu un an in urma cand parcurgeam acest drum cu Vlad in stanga mea. Poate pentru ca pe atunci eram fericita, poate pentru ca pe atunci nu aveam cioburi sparte in ochi ori poate ca e doar iarna cea care face viata sa para trista si lipsita de rost.

Imi promit sa-mi revin. Imi promit sa nu gandesc, sa nu compar, sa nu mai plang. Mda, sigur ca da… Sa pasesc intr-un loc unde am mai fost o singura data si atunci insotita de un cineva special si sa nu ma gandesc o secunda la diferentele dintre viata mea de atunci si cea de azi ar insemna sa incetez sa fiu eu insami vreme de doua zile. Ce bine ar fi…

Bine te-am gasit Sibiu!

20:30 pm

Sunt la o cina cu specific marocan. O tipa tanara canta la pian “Killing me softly”.

Sunt praf. Credeam ca ma va da peste cap rememorarea excursiei mele cu Sergiu. Fiindca, vedeti voi… dintre toate camerele din toate hotelurile din intreg Sibiul, eu a trebuit sa nimeresc fix in camera in care am stat cu el. Dar nu. Masajul cu ulei de argan, piscina, sauna si jacuzzi-ul m-au facut sa uit complet de el. Dar apoi am primit cea mai proasta veste din universul meu amoros. Si m-a omorat. Softly. Cum poti sa iubesti atat de mult un om care iti provoaca atat de multa sila si regrete incat simplul auz al numelui sau te face sa plangi pana la capatul lacrimilor?

Plec intr-un scurt tur nocturn al Sibiului si-mi promit sa las gandurile la hotel. Dar nu reusesc.

Sibiul este anul acesta capitala bunelor maniere. In dreptul trecerilor de pietoni sunt inimi mari pictate pe asfalt: „In Sibiu se spune multumesc si buna ziua”. Ma gandesc la maniere si ma umfla iarasi plansul. Oare nu ar trebui sa avem si noi scrijelite pe inima cateva instructiuni de utilizare? “In inima mea nu se comite inselaciune si adulter” sau “In inima mea nu-i loc de mai multe persoane” sau “In inima mea nu se intra cu bocancii”.

Sfarsim intr-o cafenea draguta, situata chiar langa podul minciunilor (haha). In centrul cafenelei se gaseste o piramida care atrage, spun localnicii, energii pozitive. Imi pun, mai in gluma, mai din disperare, toate sperantele in piramida cu pricina. Dar fara rost si fara succes. Sfarsesc prin a-mi concentra toate gandurile negative chiar in varful piramidei. Si imi vine iar sa fug, desi sunt deja plecata.

Joi, 20:00

Iarasi acasa unde nu mai vreau sa fiu. Iar aici, atat de aproape de problemele mele sufletesti infinite. Poate acum, mai multe si mai apropiate ca oricand. Mi-e greu, asa cum suspectam sa-mi fie. Mi-e ciuda, asa cum ma asteptam, ca nu pot fi mai tare, mai vesela, mai plina de chef de viata. Deschid internetul si caut aproape automat: “imobiliare bucuresti” . Toto, poate ca a venit timpul sa parasim taramul lui Oz. Sa mergem mai departe. In definitiv, fiecare sut in fund e un pas inainte… sau macar un pas in alta parte.