N-am invatat inca

Este prima seara in care stau singura in foarte multe vreme. Atat de multa incat nu mai stiu. Sa fie o luna, sa fie doua?

La inceput, a fost el. Prezent seara de seara pe la mine. Doar asa, “in trecere”, “la un pahar de vorba”. Iar dupa ce el a incetat sa-si mai bea paharele cu mine si au inceput sa curga cuvintele mincinoase si gandurile ascunse, stricate si murdare (ori poate abia atunci le zaream eu), in jurul meu si-au facut de lucru ca prin minune toti prietenii mei (deodata sau cu randul) pentru a-mi tine de urat si de paza venelor. Rezultatul a fost unul voios, hipercaloric si alcoolizat.

Cu chiu, cu vai si impinse de un pahar cu vin, toate acestea au trecut. Astazi in casa mea e liniste. Nu se mai aud nici minciunile lui, nici poantele Andrei, nici glumele lui Vlad, nici sfaturile Antoniei, nici rasetele Ruxandrei, nici, nici, nici. Nu se mai aude nimic. Si suna urat.

Intind mana spre telefon pentru a mai gasi un prieten de paza si-n aceasta seara, dar o trag la loc. Pun mana pe laptop si pe-o carte in loc si sper ca intr-un final am sa invat sa iubesc piuitul peretilor. Nu-i deloc usor, dar trebuie. Nu stiu de unde sa incep si mi-e teama ca am sa dau gres inainte de a incerca.

Cum inveti sa fii singur? Cum ajungi sa te bucuri de momentele de liniste? Cand si cum le poti aprecia? De n-as crede cu adevarat ca aceasta lectie trebuie neaparat invatata, nu m-as chinui sa mi-o predau… dar de unde sa incep?

Update:

Hai ca nu-i asa de rau. Am facut o baie lunga, am mai citit cateva pagini din Ecstasy (care nu m-a captivat asa cum as fi crezut), am butonat laptopul pana i-am sters literele de pe taste, mi-am facut unghiile (vai ce urate sunt) si uite! e deja tarziu iar eu inca mai am cateva puncte de rezerva pe lista.

Apoi am inceput sa vorbesc pe mess cu Aly si Cristi. Pe Aly incercam sa-l conving sa fie mai picant in povestirile sale. Vorbind aproape in fiecare seara cu el, stiu ce face inainte de a-mi trimite textele pentru blogul lui de pe Kudika. Iata de ce ma cam enervez cand vad ca omite detaliile picate care ar face deliciul textelor.

Apoi am gasit-o pe micuta Jackie Evancho pe Youtube si m-am bucurat ca un copil. Mai apoi, mi-am amintit de Susan Boyle si clipul care ma face vesnic fericita pentru ca imi dovedeste ca visurile pot deveni realitate.

I-am dat repede clipurile lui Cristi, iar el mi-a trimis in schimb un clip cutremurator cu o pisica disperata sa-si resusciteze prietenul.

Am inceput sa plang in hohote, am luat-o pe Mitzi Pitizi in brate (desi nu prea e incantata de gesturile mele de afectiune excesiva) si, in vreme ce-i udam blanita cu lacrimi, mi-am dat seama ca nu sunt singura. Ca de vreo trei luni incoace ma trezesc in saruturi pisicesti, impart patul cu o fiinta draga, vorbesc continuu cu cineva dispus sa ma asculte, dar incapabil sa-mi raspunda prin cuvinte omenesti. Asa ca iata, vreau, nu vreau, va trebui sa invat singuratatea in compania ei. Ceea ce pare mult mai putin infricosator decat varianta initiala.

Apoi incep sa filosofez cu Cristi si, fara sa vreau, asez in cuvinte ganduri pe care nu mi le fixasem nici in cap. Ii explic ca mi-e atat de teama sa nu ma plictisesc incat si atunci cand sunt cu cineva, principalul meu gand este ca ma voi plictisi. Tin drobul deasupra capului si il fixez cu mintea si privirea atat de insistent incat reusesc sa-l fac sa cada. Si abia acum inteleg sfatul Antoniei. Imi va fi imposibil sa fiu fericita in doi cata vreme nu ma conving ca pot sa stau foarte bine si singura. Ba chiar sa-mi placa. Altfel, voi strica relatie dupa relatie cum am facut de atatea ori din teama.

Asa ca imi inghesui undeva intr-un colt intunecos al creierului agenda cu lista persoanelor de care, poate, m-as putea indragosti (in cazul in care nu apare printul pe cal alb), ii multumesc lui Saturn (sau ce planeta face curatenie acum) ca nu permite desfasurarea indelungata a lucrurilor care nu-mi sunt date, si-mi promit de aceasta data am sa fiu mai silitoare, am sa am rabdare cu peretii, am sa le gasesc butonul de “mute” si am sa apreciez momentele in care sunt singura. Sper… 😀

SHARING IS CARING 😉

3 Comments

  1. Indiferent cat te-ai pregati psihic pentru un moment de singuratate, mai ales atunci cand de fapt in adancul sufletului nu ti-l doresti..n`o sa iti reuseasca. pentru simplul fapt ca nu e ceva ce poti invata de pe o zi pe alta, de pe o ora pe alta. e ceva ce trebuie exersat. de fiecare data cand ramai singura sa privesti situatia ca pe o oportunitate de a te bucura de propria ta companie, de a te cunoaste mai bine, de a avea activitati “tu si cu tine”, indiferent ca e vorba de a citi o carte buna, de a face o baie relaxanta, de a-ti face unghiile, de a chat-ui cu prietenii, de a sta pur si simplu la televizor sau a asculta o muzica buna, sau poate de a face curat (atat in casa cat si in ganduri), de a face pe bucatareasa etc etc. sunt o multime de activitati pe care le poti face, dar trebuie sa te bucuri de ele, sa te bucuri de momentele alea de singuratate, sa le privesti ca pe un prilej de a face ceva bun si util, nu ca pe o corvoada. si din pacate nu e ceva ce te poti invata de la altii, e ceva ce te poti invata doar tu pe tine insuti. in speranta ca ti-am fost macar putin de ajutor…iti doresc succes in calatoria de a te obisnui cu momentele de singuratate.
    ps: in timp ce iti scriam comentariul am vazut update-ul la post…se pare ca deja unele din sfaturi le-ai pus in practica inainte sa le auzi..deci se pare ca te descurci foarte bine si singura. cat despre Mitzi Pitzi…un animalutz e intotdeauna mult mai capabil sa umple un gol decat un om. Chestie invatata din proprie experienta.;)

  2. aici sunt atat de multe de spus…..e o experienta intreaga!! nu imi inchipuiam nicidecum ca sunt singura care simte asa….dar e placut cand recunosti oamenii cu acelasi grad de constienta ca a al tau. Keep trying!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *