Visul unei nopti de iarna

Cu numai o zi in urma subsemnata era in mare tremur. Cutreierand piata cu disperarea unei fete batrane in cautarea ultimul fir de busuioc din toata zona de nord a Bucurestiului, am intalnit o babuta simpatica dornica sa-mi vanda planta fermecata ce urma sa imi arate in noaptea de Boboteaza chipul sortitului meu. I-am luat tot busuiocul pe care il mai avea si am plecat fericita spre casa.

Spre miezul noptii am fugit in dormitor si mi-am impanzit pernele cu busuioc. Patul meu mirosea ca o portie uriasa de carbonara fara paste si fara sos. M-am ghemutit in el si am incercat sa alung toate imaginile celor pe care nu trebuia sub nicio forma sa-i visez ajutandu-ma de una din tehnicile pe care le-am inventat pe vremea cand faceam atacuri de panica: seara de seara imi imaginam ca problemele mele sunt niste baloane mari, pline cu apa pe care eu le izbeam cu o racheta de tenis de un perete si apoi le priveam spargandu-se in mii de picaturi inofensive. Iata ca, de aceasta data, chipurile fostilor mei iubiti se stalceau de un perete imaginar in vreme ce eu ma tavaleam de ras uitandu-ma la ei.

In cele din urma, am adormit. Dar am dormit prost, sucindu-ma de pe-o parte pe cealalta, lovindu-ma de Mitzi Pitzi, trezindu-ma la fiecare jumatate de ora pentru a incerca sa rememorez visul proaspat incheiat.

Astazi, in vreme ce va povestesc toate acestea, ma dor oasele si muschii si casc o data la cinci minute rugandu-ma ca ziua sa ia final pentru a putea trage un pui de somn.

Ce-am visat? Am visat multe. Stiu sigur ca toata noaptea mi-a fost un vis continuu ca un delir de boala. Dar nu-mi aduc aminte decat un singur lucru. Si mi se ridica parul maciuca numai gandindu-ma. Era un el. Ceea ce e bine, pentru ca putea sa fie o ea si atunci chiar m-as fi speriat. Insa era un el deloc pe gustul meu. Genul acela de barbat cu pachetele de muschi lucrate atent la vreo sala de forta si cu fata patrata a la Schwarzenegger. Nu stiu sa va spun daca era urat sau frumos, insa era sigur pe gustul altei femei.

M-am ridicat din pat dezamagita de infatisarea celui care mi-era sortit. N-aveam insa prea multa vreme pentru procesarea informatiei fiindca trebuia sa ajung pana in coltul opus al orasului pentru a-mi depune cererea de garda la spitalul 9.

Asa ca iata-ma la balamuc (unde de altfel imi este locul) sprinjinind un perete in asteptarea unei hartoage. Pe langa mine trec doua paciente (pe unii dintre pacienti ii recunosti de la distanta fiindca au o privire… deosebita) si se opresc la cativa metri distanta, in fata cabinetului alaturat pentru a sprijini si ele, alaturi de mine, peretele cu pricina. Recunosc, imi place sa trag cu urechea, asa ca imi ascut simturile pentru a le spiona. Subiectul discutiei m-a speriat peste masura. Fetele isi comentau visul din noaptea precedenta si trasaturile fizice ale alesului visat.

M-am lipit mai tare de perete si m-am intrebat daca era cu adevarat normal sa fiu in acel spital in calitate de medic si nu de pacient. Si m-am gandit ca poate, macar de aceasta data, ar fi recomandat sa nu pun mare pret pe visul meu, ba chiar mai mult, sa incetez sa cred in vise si povesti si sa-mi concentrez atentia pe realitate.