Pastele mi-a fost intotdeauna moment special. M-am indragostit prima oara, prin liceu, intr-o zi de Paste. Ani mai tarziu mi-am intalnit primul iubit intr-o zi de Paste. Prima mea noapte de iubire s-a desfasurat… de Paste (stiu, sunt o pacatoasa). Fiecare Inviere mi-a adus cate un moment special: iubiri-surpriza, cadouri-surpriza, despartiri-surpriza. Anul acesta… Surpriza!
Anul acesta nu s-a intamplat nimic in exterior. Poate pentru ca m-am incuiat in casa si am refuzat sa ies. Nu vreau sa stiu de nimeni, nu vreau sa vad pe nimeni, nu inteleg mai nimic si-s satula peste varful urechilor de tot.
Spre seara, cand linistea incepuse deja sa ma copleseasca, am auzit zgomotul enervant al telefonului pierdut printre pernele din dormitor.
“Iti mai amintesti cand te-am sarutat prima oara?” m-a intrebat o voce dulce din trecut. Sigur ca imi aminteam! Ca si cum s-ar fi intamplat cu numai un Paste in urma. M-am lasat inundata de acea dulce placere izvorata din rememorarea clipelor in care totul era simplu si frumos. Credeam in dragoste si atat. Nu ma interesa absolut nimic altceva decat sa daruiesc. Sa iubesc fara nicio limita si fara nicio intrebare. Sa iubesc si punct. Numai ca, din pacate, e posibil ca acela sa fi fost singurul barbat din Univers care merita o asemenea dragoste.
