Puppy love

N-am mai scris de 1 milion de ani. In mare parte pentru ca am avut probleme pe toate planurile mai putin in dragoste. Ceea ce m-a facut sa ma concentrez mai mult pe rezolvarea lor decat pe jelitul pe blog.

Fie vorba intre noi, n-am rezolvat nimic. Ma pricep mai bine sa scriu despre o solutie decat sa o pun in practica. Dar am incercat.

Totusi, astazi am simtit nevoia sa scriu. Poate pentru ca in vreme ce mergeam spre casa si povesteam pentru a o mia oara ceva (acelasi ceva) despre Pufoshenie, am simtit niste fluturasi coplesitori in stomac. Au fost genul acela de fluturasi pe care nu i-am mai simtit din liceu. Emotii copilaresti si de-a dreptul pure. A fost ciudat. Non-relatia mea a degenerat intr-o poveste pe care nu stiu sa mi-o explic. Pentru ca asemenea sentimente copilaresti se asorteaza numai cu relatii simple, povesti care sunt divizibile numai cu doi, plimbari sub clar de luna, nopti de amor in care nu-ti poti lua privirea din ochii celuilalt si biletele ascunse in penar. Ori aici nu este cazul. Desi mai nou imi port in geanta un penar cochet primit in dar de la o prietena buna.

Nu stiu sa spun ce mi-a facut. Stiu doar ca n-am avut niciodata atat de multa incredere si in acelasi timp atat de putina singuranta intr-o persoana. Ca niciodata nu m-am simtit mai deosebita si mai inselata ca acum. Mai mintita. Mai iubita. Mai prostita. Mai rasfatata.

Stiu doar ca in Noaptea de Sanziene l-am visat frumos. Si ca in dimineata urmatoare, cand el m-a intrebat ce am visat, am ocolit raspunsul. Pentru ca mi-era prea rusine si prea frica sa recunosc ca simteam fluturasii invadandu-mi stomacul.