Cand eram adolescente, ne placea sa ne definim drept unul dintre personajele din Totul despre sex (sigur, chiar inainte de aceasta etapa, eram personaje din Sailor Moon sau din Captain Planet). Cine a construit acele personalitati n-a fost om nebun. Toate reuseam sa ne gasim corespondentul principal in functie de personalitate, chiar daca uneori imprumutam trasaturi de la una sau chiar si de la toate celelalte trei prietene.
Eu eram “cea mai Charlotte” din grupul meu de prietene. Am dat peste cap toata organizarea cand m-am angajat drept redactor de sex la Kudika, iar Carrie din grupul nostru s-a simtit amenintata. Insa, adevarul nu avea nicio legatura cu coincidenta de job. Eram si sunt Charlotte pana in miezul ultimei briose.
Imi doresc, poate mai mult decat orice in lume, banalul vis american care include casuta cu veranda, copiii, cainele galben si un barbat deloc perfect dar numai al meu.
Teoretic.
Practic, atunci cand nu imi port personalitatea blanda, dornica de liniste a lui Charlotte, simt crescand in mine pornirile de autosabotare. N-am gasit inca in celebrul serial un personaj care sa se simta atat de comod in vreme ce strica, distruge si se complace in situatie, ba chiar ii duce dorul atunci cand viata ii e prea frumoasa.
M-am dezmeticit, in urma cu vreo jumatate de ora, turnandu-mi un pahar de vin si cufundandu-ma in cada. Mi-am amintit cum era, in urma cu cateva luni cand imi petreceam serile numarandu-mi nefericirea, cand pierdeam noptile doar de dragul de a le pierde, cand plangeam si visam si imi imaginam ca va fi bine. Iata ca mi-e bine. Dar ma copleseste dorul de atunci, de rau, de clipele in care aveam un motiv sa-mi plang soarta, in care aveam un fir de despicat in paispe si-un pretext bun de editorial suferind.
Acum sunt aproape fericita. Ma ghionteste in spate una, alta, ma sperie monotonia… dar zi de zi gasesc pe perna alaturata un motiv suficient de bun pentru a ma trezi si pentru a pregati un mic dejun cu dragoste.
Pana astazi, cand m-am urnit cu greu din pat. Si mi-e teama ca in curand voi alege sa dorm.
Poate ca totusi nu sunt croita sa fiu fericita, poate ca imi port mai frumos tristetea decat bucuria, poate ca stiu sa plang mult mai intens decat sa rad. Sau poate acele ghionturi din spate m-au prins din urma si mi-au ajuns pana peste varful urechilor.
Sau poate nu-i nimic…
Sau poate ca esti o mica bestie umana, care is doreste a fi mai mult ca Charlotte, dar in secret admira aventurile Samanthei. Sau poate ca pur si simplu iti sabotezi linistea sufleteasca, pentru ca urasti monotonia si preferi dealurile/vaile sentimentelor extreme, in defavoarea stabilitatii si a banalitatii emotionale. Eram si eu ca tine pe vremuri vast indepartate, traind intr-o perpetua criza existentiala (la fel cu tine, de fabricatie proprie, bineinteles). Urmeaza faza de “nu sint indragostit de o persoana anume; sint indragostit de dragoste insasi”. Nu-ti fa prea multe probleme, o sa treaca cu virsta. Intre timp, “enjoy the ride”, nu vine decit odate in viata. Oricum (din motive pur egoiste), sper ca vei mai continua auto-tortura inca un pic, pentru ca mie unuia imi place stilul tau gen “stream of consciousness” la nebunie, si observ ca daca nu suferi, nu prea te cheama blogul la scris. Tine minte insa (si iti jur ca intr-o buna zi vei fi de acord cu mine) ca frumusetea exista in detalii, in capacitatea de a recunoste “un dumnezeu intr-o furnica” (ca sa il plagiez un pic pe Emil Cioran), in posibilitatea de a aprecia nimicurile si de a fi fericita fara nici o pretentie de la soarta, ci numai prin a recunoaste micile surprize cu care universul ne inconjoara zilnic. In ceea ce priveste dragostea, secretul este simplu, poate chiar banal de simplu. Nu pot sa ti-l spun inca insa, pentru ca nu sint sigur ca esti gata, si dupa cum am spus, sint egoist si chiar daca personal sint fericit, imi place inca sa-mi aduc aminte cu nostalgie de dulcea amara suferinta a unei micutze crize existentiale. Blogul tau nu numai ca-mi actualizeaza aceste sentimente, dar face asta intr-un mod poetic, elegant si sentimental. Deci …. mai sufera tu putin, ca sa ne mai delctam si noi putin. 🙂
Cind nu mai rezisti insa, spune, si iti vindem secretul. Intre timp, iti doresc o viata frumoasa.
Cristi, cum fac sa-ti dau premiul pentru cel mai frumos comentariu?
Multumesc Oana, insa faptul ca ti-a placut e cel mai frumos premiu posibil. 🙂 Daca ti-a fost si un pic de folos, atunci sint chiar fericit. 🙂