Sunt foarte dificila cand vine vorba de machiaj. Imi place sa fie ultra-natural si cred cu tarie ca scopul unui machiaj bun este sa ii pacaleasca pe cei din jur ca sunt frumoasa si nu sa ii convinga ca make-up artistul stie sa picteze frumos. Pe de alta parte, am un ten plin de puncte negre si de cosuri care nu prea imi permite sa ies din casa fara fond de ten – cu atat mai mult acum, cand nu mi-am mai facut niciun tratament de curatare si nu mi-am mai aplicat nicio masca de luni intregi (din pricina piticutei am preferat sa fiu paranoica cu orice crema, decat sa regret mai tarziu).
In mod normal nu ma zgarcesc la fond de ten. M-am inteles minunat cu Chanel Teint Innocence si cu Lancome Photogenic Lumessence. Nu-s snoaba deloc, dar cand vine vorba de produse pentru ten, mi-e teama de orice prostioara care mi-ar putea face mai mult rau (sau mai repede) decat natura si gravitatia. Iata de ce nu m-am entuziasmat deloc cand a inceput promovarea cremei BB de la Garnier desi toata lumea o lauda. Sa fim serioase, mi-am zis: cat de grozava poate fi o chestie care costa vreo 20 lei?
Pana la urma, am primit-o si am testat-o din curiozitate. Si jur de de atunci nu am mai folosit niciunul din fondurile mele de ten fitzoase. E super: o data pentru ca acopera mult mai bine decat ti-ai imagina ca poate acoperi un hibrid intre crema de fata si fond de ten. Apoi pentru ca se asorteaza de minune cu nuanta tenului. Nu risti sa ramai cu dungi dubioase pe fata. Ori, cel putin, riscul e mult mai mic – mie nu mi s-a intamplat niciodata si sunt destul de neindemanatica. Avantajul nr 3 este ca are un aspect foarte foarte natural comparativ cu fondul de ten. Ai putea pacali foarte multa lume ca nu te-ai dat cu nimic.
Bottom line: o recomand cu caldura oricarei utilizatoare cronice de fond de ten (care isi doreste totusi sa arate natural)
