The best is yet to come

De cand il cunosc pe Mihai, 1 august inseamna petrecere in Vama Veche.

Acesta a fost primul an in care i-am sarbatorit ziua de nasterea in Bucuresti. Motivul pentru care sarbatoritul nu a mai plecat nicaieri are 5 kg si poarta Pampers.

Ieri, in vreme ce beam un pahar de apa si priveam lung catre paharele pline de cuba libre, ma gandeam cum aratam noi in urma cu un an: Mihai si Laura isi planificau nunta dar niciunul nu avea habar ca in scurt timp vor planifica si un bebe. Andra ma ruga sa vin cu o zi mai devreme spre Vama fiindca nu avea cu cine sa doarma in camera. Habar n-aveam eu pe atunci ca urma sa inceapa o poveste minunata de dragoste (care va degenera in scurt timp in casatorie) cu cel care dormea in camera vecina. Iar eu… eu depasisem ultimul stadiu de dragoste amara si ma resemnasem cu gandul ca n-aveam incotro: trebuia sa accept ceea ce traiam si sa las soarta sa-si joace cartile.

A fost un weekend ciudat atunci in Vama. Putin dupa miezul noptii am plecat cu Andra de la petrecere si ne-am asezat la povesti pe una din canapelele din fata de la Expirat (sa fie oare chiar aceeasi canapea unde Silviu imi facea poze cu burtica in urma cu cateva saptamani?). Am inteles, intr-un fel sau altul, ca avea sa fie ultimul an de golaneala si singuratate. Am inteles ca nu ni se mai asorteaza deloc petrecerile pana in zori (e drept, mie nu mi-au venit niciodata prea bine), ca nu ne mai bucuram de fiorul necunoscutului, ca ne-am saturat de instabilitate si de nou. Totusi, niciuna din noi nu se astepta la toate darurile ce aveau sa vina in anul ce isi incepea atunci numaratoarea.

SHARING IS CARING ­čśë

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *