Am completat toata sarcina un jurnal de bebe in burta, iar acum am trecut la un album mare si roz in care trebuie sa raspund la cateva intrebari haioase care ii vor ramane amintire Dianei. Totul a mers bine si frumos pana cand am intalnit intrebarea “Care au fost primele reactii la vederea copilului?”. Ei bine, sa va spun sincer, n-am nimic siropos de povestit. Ba dimpotriva.
Cand mi-au aratat-o pe Diana, la cateva clipe dupa nastere, eram atat de speriata de… tot, incat nu prea aveam loc sa ma bucur. N-am reactionat splendid, ca-n filme, minunandu-ma cat era de frumoasa sau ridicandu-i in slavi perfectiunea sau cuibarindu-ma langa buricul ei pentru prima noastra poza impreuna. Nu-mi ardea de nicio poza si nu ma interesa daca era frumoasa ori ba. Ma rugam doar sa o aud tipand in continuare si sa primesc confirmarea ca aveam un copil sanatos. Am intrebat printre lacrimi daca totul era in regula, iar cand am vazut-o, am exclamat speriata: E mov! De ce e mov?
Pitica nu era chiar mov, cel putin nu atat de mov pe cat mi se parea mie atunci si totul era in regula. Dar sirul de reactii deloc siropoase a continuat.
Cand mi-au adus-o in salon cateva ore mai tarziu, am ras cu pofta de micuta noastra. O data, pentru ca era rosie. Si avea maini si picioare foarte mari, cu degete lungi si subtiri, de-a dreptul ciudate pe care le intindea induiosator catre mine. Avea pielea iritata si plina de bubite mici si o multime de par pufos raspandit pe tot corpul.
Acum, dupa cateva zile, a pus un strop de carnita pe osisoare si degetele nu mai par atat de lungi si nici piciorusele asa subtirele. Iritatia si roseata i-au trecut cu totul si parul a inceput sa ii cada. Si devine tot mai frumoasa pe zi ce trece. 🙂
Se spune ca fiecare mama are impresia ca are un copil perfect. Nu stiu daca e chiar asa. Cred ca pur si simplu iti iubesti copilul neconditionat. Oricum ar fi, orice ar face. Chiar daca ar fi mov.
