2

Adevarul despre primele 2 luni cu bebe

Informatiile pe care le primesti dupa ce nasti (si femeile din jur incep sa fie sincere cu tine si sa-ti planga de mila) sunt complet inutile. Fiecare persoana are alta varianta de predictie pentru viitorul tau. Toate sunt insa de acord ca nu urmeaza o perioada roz. Ba dimpotriva. Insa de aici, deja nu te mai poti increde in nimeni. Eu am grupat in “2”-uri toate informatiile din jur: unii spuneau ca urmeaza 2 saptamani de cosmar. Altii prevedeau ca abia peste 2 luni va fi mai bine. Cei mai pesimisti m-au anuntat ca urmau 2 ani de nesomn. Si apoi, desigur, venea categoria extremistilor: “N-ai sa mai stai linistita niciodata”. Pe acestia din urma tind sa ii cred pe cuvant. Pentru ca din momentul in care copilul a iesit din burta, mie mi s-a infipt un morcov in fund si cred ca acolo va ramane pe vecie: nu sunt linistita cand copilul plange, iar cand tace, ma intreb ce a patit. Cand nu doarme, ma urc pe pereti de oboseala. Iar cand adoarme, ma ridic din pat cam de 20 pentru a-i verifica respiratia. Sunt nopti in care nu visez decat 2 zile departe de casa pe care sa le dorm fara intrerupere din zori si pana-n zorii zilei urmatoare. Dar daca plec, fie si numai pana la magazinul din coltul strazii, n-am liniste nici 2 minute intrebandu-ma daca Dianei ii e bine fara mine.

Deci… da, cred ca n-am sa mai fiu linistita cu adevarat niciodata. Iar intre toate colicile si plansetele din miez de noapte, pe mine cel mai tare m-a speriat gandul ca nimic nu va mai fi niciodata la fel. E stupid, stiu. Pentru ca nici n-as vrea ca lucrurile sa se aseze asa cum stateau. Dar o schimbare atat de mare, fie ea si buna, isi face greu loc in mintea unui om. Asa se explica – m-am gandit eu – depresia post-partum. La inceputul sarcinii credeam ca explicatia este alta: ca o femeie care este 9 luni (8 in cazul meu) in centrul atentiei devine brusc, de la o clipa la alta, nimic mai mult decat o coaja sparta (si grasa) de ou. Acum cred altfel. Cred ca responsabilitatea care iti cade pe umeri de la o zi la alta este coplesitoare. Ca te apuca toate depresiile gandindu-te ca nu vei mai respira niciodata linistita, Ca ii vei purta de grija tot restul vietii fara strop de ragaz. Ca acum ai brusc ceva atat de valoros incat esti ingrozita ca ar putea pati ceva. Ca traiesti o iubire careia nu-i mai poti supravietui.

Ei bine, toate aceste ganduri sunt epuizante. Plus ca  toate trezirile din 2 in 2 ore te pot aduce pe marginea balustradei de la balcon. Dar dimineata, dupa 2 cafele lucrurile tind sa para mai roz.

Vestea buna e ca te obisnuiesti cu totul in vreo 2 luni.  Si apoi, odata ce ai acceptat ca viata ta s-a schimbat complet, lucrurile incep sa se aseze la locul lor. Intri intr-un program al tau, al vostru. Inveti sa dormi intre biberoane, inveti sa il calmezi pe bebe cand e agitat. Inveti sa faci diferenta dintre colici si alte chestii. Ii recunosti nevoile in functie de tipul de plans. Si plansul devine mai rar. Colicile se mai raresc. Apare primul zambet. Primul gangurit. Incepe sa intinda bratele catre tine (poate doar intamplator, dar te topeste oricum). Incepeti sa interactionati. Si sa va iubiti reciproc. Si totul devine (pe bune!) minunat.

Nici parerea celor care sustin ca primele 2 saptamani ar fi cele mai grele nu e falsa. Fiecare perioada e grea in felul sau. In primele 2 saptamani copilul este destul de tacut. N-are putere sa planga prea mult si prea zgomotos. Ceea ce teoretic face totul sa fie mai simplu. Insa chiar daca bebe este la inceput de treaba, primele 2 saptamani sunt tare grele. Imagineaza-ti ca trebuie sa inveti chineza in 14 zile. Cam asta faci. Doar ca nu-i chineza, e limbajul comun pe care tu si bebe il inventati. Si n-ai carti, n-ai profesori si nici fituici. Dar cumva, gratie micilor miracole din natura, reusesti sa inveti chineza copilului tau. In fiecare zi pare imposibil. Dar tot ce trebuie sa faci este sa supravietuiesti si sa lasi instinctul sa-si faca treaba.

N-am sa mint. Primele 2 luni cu bebe sunt grele. Dar daca le supravietuiesti (si crede-ma, intr-un fel sau altul supravietuiesti) vei ajunge in sfarsit sa intelegi de ce fac oamenii copii. Iar viata ta, asa complet schimbata cum e, va devenit de un milion de ori mai frumoasa decat cea pe care o aveai inainte.