Nu vreau sa-mi educ copilul de rusinea altora

Cand am ramas gravida si pe la inceputul vietii mele de mama, inainte sa iau contact cu celebrii terrible twos (care, de fapt, au inceput pe la un an), le spuneam tuturor cum vreau sa-mi educ eu copilul intr-un mod minunat, cum ca n-as vrea sub nicio forma sa ajung sa posed un copil care sa faca reclama la prezervative si cum ii condamn din cale-afara pe toti acei parinti ai caror copii se tavalesc prin supermarketuri pentru a obtine ce doresc. Ma umfla rasul cand ma gandesc cat eram de grozava.

Sigur, presupun ca gandirea mea are scuze. Cred ca toata generatia noastra, acum in mare parte transformata la randu-i in parinti, a avut adanc inradacinata frica de a (nu) se face de ras. Nu cunosc vreunul dintre noi care sa nu fi auzit obsesiv in copilarie exprimari de genul „ne aud vecinii”, „ne stie lumea”, „ne facem de ras”. Asa ca iata-ma, acum in papuci de mama, confruntandu-ma cu rusinea pe care o simteau parintii mei cand eu insami ma dadeam cu fundul de pamant pentru una sau pentru alta.

Din fericire pentru copilul meu si spre deosebire de parintii generatiei noastre, eu am decis sa devin nesimtita. Si, de vreme ce ratiunea mea in viata nu este sa multumesc necunoscutii de prin supermarketuri sau sa protejez timpanele vecinilor, am decis ca imi permit luxul de a nu-mi educa propriul copil de rusinea altora. Asa ca atunci cand copilul din dotare se tavaleste prin supermarket pentru al nouasnoulea ou kinder, ii permit sa-si verse furia si sa-i deranjeze pe cei din jur. Sigur ca nu-s dusa cu pluta, incerc calm (eu) printre tipete (ale ei) sa-i explic de ce nu mai poate infuleca inca o ciocolata. Nu o altoiesc, nu ma ascund prin spatele acvariilor cu pesti (daca nu esti cuminte, mami te lasa aici) si nici macar nu ma obosesc sa-i raspund vreunei babe sictirite care imi arunca in fata ca nu-s in stare sa-mi stapanesc progenitura.

photo

De ce tot tambalaul asta? Pentru ca, desi e mai mai usor sa-ti dresezi copilul (ce naiba, chiar si cainele lui Pavlov s-a prins de niste chestii la un moment dat), vad pe pielea mea ce inseamna pe termen lung o educatie traditionala: anxietate, atacuri de panica, nesiguranta si frustrari. Si apoi, va spun cu mana pe inima (si cu convingerea ca mama nu-mi va citi blogul), ca am mintit in adolescenta atat de mult incat Pinocchio pare o rinoplastie reusita comparativ cu mine.

Sper ca lipsa pedepselor, palmelor si rusinii nejustificate va ajuta in cresterea unui copil intreg la cap, sigur pe el si sincer cu mine. In caz contrar, sper ca ingerul meu pazitor are un ucenic cel putin la fel de iscusit pe cat a fost el in tineretile mele…

 

SHARING IS CARING 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *