Incerc de-o viata sa-mi vindec anxietatile. Mi-e frica de ploaie, mi-e frica de avion, mi-e frica de boala. Si astea sunt doar cateva dintre cele mai marunte temeri pe care le am. De altele mi-e atat de teama incat le tin intr-un colt intunecos de minte si refuz sa le aduc la lumina pentru a redacta aceste randuri de parca l-as numi pe cel-ce-nu-trebuie-numit.
Sfarsitul anului trecut mi-a adus o gura de aer proaspat a carei sursa este greu de explicat. M-am trezit intr-o zi “vindecata”. Este probabil exagerat redat momentul. Insa nu stiu sa descriu in mai multe cuvinte cum s-au produs schimbarile. Cred insa ca detalierea rezultatului ar putea ajuta alti fricosi.
Sa va explic.
Frica de a zbura ma chinuia de cativa ani buni. Nu mi-a placut niciodata sa zbor, dar in urma cu vreo 2, 3 ani ajunsesem la o asemenea performanta incat, dupa un zbor pe parcursul caruia am fost extrem de galagioasa, un grup de stewardese s-a apropiat de mine si m-a rugat sa nu mai zbor in veci. Ori, daca totusi eram nevoita, sa aleg alta companie aeriana. Nu glumesc, true story.
Mie in schimb, mi se parea ca toti ceilalti sunt nebuni. Daca cineva a baut mai mult aseara si a uitat sa insurubeze ceva la avionul in care eu zburam? Daca pilotul suferea de vreo depresie bine mascata si gasea ca este un moment bun sa se sinucida fix in timpul zborului meu? Daca teroristi? Daca defectiuni? Daca bombe? Daca infarct? Daca, daca, daca?
Fix cand ma certam in gand cu mine si ii explicam sfertului meu curajos toate riscurile la care ne-am supune daca am zbura, mi-am amintit versurile unei poezii viralizate pe internet:
“There is freedom waiting for you,
On the breezes of the sky,
And you ask “What if I fall?”
Oh but my darling,
What if you fly?”
― Erin Hanson
Ei bine, fix asa, pornind de la o poezie scrisa de o pustoaica de vreo 18-19 ani, a inceput sirul meu de ganduri curajoase. Am inceput sa-mi amintesc o multime de sfaturi pe care pur si simplu nu le-am putut procesa in trecut, ca si cum frica imi crease un invelis impermeabil pentru orice logica sau explicatie. De exemplu, mi-am amintit ca a fi curajos nu inseamna absenta fricii, ci acceptarea ei. Mi-am amintit ca prin mai toate cartile pe care le-am citit in speranta ca ma voi vindeca, scria ca frica este o reactie naturala a organismului, un mecanism de aparare si nu o eroare care trebuie eliminata. Altfel spus, aflasem demult, dar abia acum am inteles ca nu aveam nevoie de nicio vindecare. Pur si simplu trebuia sa invat sa ma accept asa cum sunt. La pachet cu aspectele pe care le apreciez ale personalitatii mele, vin, evident si o multime de trasaturi mai putin distractive. Viata ar fi insa teribil de plictisitoare daca nu le-am avea si pe acestea din urma, nu-i asa?
Acestea fiind spuse, va anunt (nu fara ezitari) ca anul acesta eu si frica mea vom calatori impreuna. Ca mi-am imbratisat partenera de drum si nu mai am pretentia sa o vad vreodata disparuta cu desavarsire. Tocmai acceptarea ei o face sa para mai putin fioroasa. Da, imi este frica in continuarea sa zbor cu avionul. Insa sunt mai puternica decat frica, am incredere ca sunt un om norocos. Da, un surub poate fi slabit. Dar Cineva acolo sus ma iubeste si il va intoarce din drum pe omul cu surubelnita. Si apoi, de va fi sa se intample totusi ceva, sunt sigura ca ceasul meu e pus sa sune fix atunci iar doamna cu coasa m-ar gasi prin orice cotlon m-as ascunde.
Draga fricosule, sper ca experienta mea sa-ti fie de folos.
Ne vedem in avion!
Cu drag,
Oana
