Cronica unui bal fermecat. Carnatul inclus!

Se intampla anul trecut, prin februarie. Incepusem un razboi pornind de la nu mai tin minte ce prostie, iar eu faceam ce stiu sa fac cand discutia nu merge in directia in care vreau eu – impachetam. Mai mult amuzat decat enervat, constient ca are un as in maneca si nu poate da gres (da, certurile noastre sunt fix atat de distractive pe cat suna), Silviu mi-a spus ridicand din sprancene ca ticalosul lui Penelope Pitstop:

– Nu poti sa pleci!

– Ia priveste-ma, i-am raspuns teatral aruncand intr-o geanta de voiaj cateva haine si bombanind in gand efortul complet inutil pe care voi fi nevoita sa-l fac dupa ce ne impacam si trebuie sa impachetez hainele la loc.

– Ba chiar nu poti sa pleci, mi-a spus aproape razand.

Cand rade, ma gandesc serios sa plec. Doar ca odata m-a lasat sa ajung pana la masina si mi-a stat inima in loc si orgoliul in gat. De atunci impachetez mai lung si mai lent si daca se ingroasa gluma trec si la hainele copilului. Totusi, cand rade, imi vine sa-i bag rasul inapoi pe gat.

– Si de ce, ma rog, nu pot?

– Pentru ca ti-am luat bilete la balul vienez.

– Care bal vienez?

Va spun drept, era bun oricare. Dar speram.

– De la Viena, bineinteles. Voiam sa ti le dau de ziua noastra. Dar cum esti scandalagioaica, nu mai primesti nimic de ziua noastra.

Asa cum va puteti imagina, in ceea ce priveste copilul, am optat pentru educatia fara pedepse sau recompense. Nu de alta, dar Silviu sta foarte prost la acest capitol. Motiv pentru care eu profit fara rusine ;).

Cearta s-a terminat cum se termina fiecare din certurile noastre, dar despre d-astea nu mai scriu ca maine poimaine invata Diana sa citeasca. In schimb, morcovul numit „bal” mi-a servit drept motivatie tot anul. Era unul din punctele cele mai interesante de pe bucket list-ul meu si il visam de cand eram copil si vazusem prin filme balurile adevarate unde debutante in rochii de printesa valsau fara cusur pe ringul de dans. Am ales asadar sa-l savurez din plin – mi-am oferit timp sa caut rochie mai mult decat am cautat-o pe cea de mireasa. Am visat cu ochii deschisi la fiecare detaliu si accesoriu si m-am abtinut de la a cincea felie de cozonac de dragul cordonului din talie.

Lunile au trecut una cate una si m-am dezmeticit necoafata pe 31 pe la 7 seara. Atunci a inceput tambalaul. Dupa socotelile mele, aveam timp suficient. Daca nu m-as fi trezit cu doua maini stangi fix cand aveam nevoie mai al naibii de minim una dreapta. Si cum niciodata lucrurile nu ies bine cand vrei mai tare sa iasa, coafura mea cea de toate zilele a dat gres fix in ajunul serii mele de basm. Se intelege din oficiu cine era vinovat. Ei nu, glumesc, sigur ca nu era vinovat Silviu pentru parul meu. Ne-am certat pentru un motiv serios. Doar ca nu mai tin minte care e. Oricum, important e ca am iesit la plimbare sa ne racorim prin centrul Vienei.

Pe strazi, oamenii se pregateau deja de petrecere, era aglomerat intr-un mod placut care facea sa-ti creasca entuziasmul in vene. Am traversat Stephansplatz in drum spre palatul Hofburg analizand ca un blogger cu acte-n regula tot soiul de locuri si colturi unde urma sa ma pozez la intoarcere, un fel de ‚trash the dress’ post-bal.

La palatul Hofburg am simtit prima oara fluturasii momentului. O parte din invitati erau deja acolo (iar eu nu aveam nici parul facut!?). Intrarea arata ca in filme, fix asa cum visam si speram. Am luat biletele (decizie super inteleapta pentru ca altfel am fi fost nevoiti sa stam doua ore mai tarziu imbracati la 4 ace, la o coada uriasa intinsa pana afara, in frig) si ne-am intors rapid la hotel pentru a ne pregati.

Mai departe nu stiu sa va spun ce a iesit bine si ce nu, pentru ca am fost atat de nerabdatoare sa ajung la bal incat viteza repede-inainte nu era suficient de rapida. Presupun ca a fost binisor pentru ca, odata ajunsa acolo, m-am simtit ca o adevarata printesa. Asteptand la baza scarilor deschiderea oficiala a balului, am simtit mai multe perechi de ochi atintite asupra mea. O tipa a tinut sa-mi spuna ca ii place la nebunie rochia mea, iar apoi am zarit-o cu coada ochiului aratand spre mine intr-un grup de fete. De ce sa va mint? M-am simtit minunat si am uitat cu totul de treaba cu parul.

 

Foto: Facebook HOFBURG Silvesterball

Dupa deschidere, ne-am indreptat catre salile unde aveam rezervate locurile. Silviu a fost extrem de inspirat cand a facut rezervarile si a luat locuri fix in sala principala, langa ringul de dans. Mi-am insirat trena sub jumatate de  masa si pe un sfert de ring. Masa, desi de 8 persoane, era mica, ringul in schimb, maricel. In concluzie, rochia mea – cam voluminoasa. Oana cea din viitor va alege o rochie cu trena mai mica sau deloc. Si pantofi mai comozi. De altfel, femeile revenite la bal se recunosteau pe loc. Aveau pantofi de dans si rochii comode, erau puse pe distractie si pregatite sa rupa opincile in varianta austrica.

Programul artistic a fost deschis de debutanti. Tinere in rochii albe, ca de mireasa, au pasit pe ringul de dans cu cateva miscari calculate si delicate, apoi ne-au invitat si pe noi alaturi de ele. Cu tot cu trena si pantofi incomozi, n-am ratat primul vals. Nici eu, nici cuplul gay de alaturi si nici chinezoaica de la masa mea, prilej pentru mine sa observ ca are o luxatie congenitala de sold si multa pofta de dans.

Motivata peste varful urechilor cat pentru minim un an, convinsa ca toleranta este o chestiune de civilizatie si ca in 2017 ajunge si la noi, cuprinsa de emotia momentului si ametita de sampanie, am luat la rand toate salile de dans: la noi, in sala principala, spectacolul era live, intretinut de solisti de la opera si baletul din Viena; in sala alaturata, muzica oldies, in a treia, concert de pian.

In o alta incapere, am gasit un copac al dorintelor unde am agatat un biletel arhiplin de ganduri bune pentru 2017. Ce mi-am dorit nu e deloc secret, dar va povestesc cu alta ocazie ;). O alta sala gazduia culturi de trifoi cu 4 foi. Alta, un candy bar spectaculos.

In fine, in cele din urma, oricat ocolesc cu ochii mintii sala „de mese”, ma simt cumva obligata sa o mentionez.

Daca te duci la Revelion cu burta goala, ai pus-o. Asta pentru ca logistica este nefericita si sfarsesti prin a rata toata petrecerea fiind ocupat sa stai jumatate de ora la coada pentru un carnat. Da, vorbim despre un carnat la propriu. Unde mai pui ca vegetarienii pot sa chitaie linistiti in coltul lor. Daca vrei si un ceva-free, risti sa ti-o iei pe coaja. Din fericire, eu am renuntat la frustrarile legate de mancare acum ceva vreme. M-am obisnuit sa nu gasesc chestii potrivite pentru alegerile mele si sunt obsinuita sa-mi fie foame pe la petreceri. Situatia a virat de la neplacut spre distractiv pentru ca exista o coada similara in zona de bauturi. In consecinta, am inlocuit apa cu sampania (in cazul meu) sau vinul (la Silviu) pentru ca pe acestea apucasem sa le comandam la masa inainte sa dispara chelnerul.

Coincidenta (not!) – cam tot pe acum mi s-a taiat firul. Derulat rapid scenariul, imi amintesc povestea doar sub forma de imagini, nu si video, intocmai ca in Marea Mahmureala: o fetita imbracata intr-o rochie splendida de printesa (la anu’ vin cu Diana); o cerere in casatorie in mijlocul ringului de dans (awww); noi in taxi (heyyy, am zis ca facem trash the dress!); Oana desculta (damn, la anu’ imi iau balerini).

In dimineata urmatoare am bifat cu satisfactie pe bucket list-ul meu: Danseaza vals la balul vienez. De la Viena. Poarta o rochie gen Cenusareasa. Checked!

Sursa foto featured image: Facebook HOFBURG Silvesterball

SHARING IS CARING 😉

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *