Saptamana trecuta am patit o chestie care a facut sa mi se aprinda un bec cu voltaj mare.
Va amintiti, poate, ca va povesteam nu demult ca am depistat in urma cu vreo 2 ani un chist maricel care isi facuse cuib in burta mea. Oficial, l-am legat de estrogeni, de predispozitii genetice si schimbari bruste ale stilului de viata. In sinea mea insa, am gasit si o explicatie sufleteasca: fara a contrazice mecanismul fiziopatologic prin care s-a nascut, mi-am tradus chistul drept o bula in care am strans frustrarile unor ani in care nu mi-a fost intotdeauna usor si nu am gasit intotdeauna intelegerea de care am parte acum.
M-am bucurat sa scot din mine sub forma unui chist benign niste energii negative care trebuiau sa iasa pe undeva (Da, Doamne, sa nu citeasca vreodata ginecologul meu aceasta postare). Am luat-o ca pe o sansa pe care Universul mi-a dat-o ca sa elimin un rau care, altfel, ar fi putut sa cloceasca intr-o forma nu neaparat benigna. Si pentru ca nimic in viata nu se petrece fara rost, sperietura a produs o schimbare magica in jurul meu si motivul frustrarilor si supararilor mele a trecut. Am dat un ovar pe o viata fericita si mi se pare ca am facut o afacere fabuloasa.
Pana cand…
In urma cu vreo 2 saptamani am primit o veste care m-a stresat. M-am consumat mai mult decat ar fi fost cazul, nici eu nu stiu sa spun de ce. Eram agitata si amarata de parca cineva uitase deschis robinetul cu napasta.
Tantarul pe care eu il facusem elefant si-a luat talpasita destul de repede. Eu insa am ramas cu un gol. La propriu. Pentru ca am avut parte de o portie zdravana de frustrari, suparari si amaraciune, m-am trezit intr-o dimineata cu un nou chist. La san de aceasta data, aparut ca prin magie peste noapte (“chestiile astea nu apar peste noapte”, mi-a spus ginecologul meu pana cand i-am aratat ecografia pe care intamplator o facusem, preventiv, nu demult). Mai am de facut analize dar, sunt sigura, bula mea e benigna si de aceasta data.
Si sa va explic de ce sunt sigura (am si cateva argumente medicale, ma investighez si asa ar trebui sa faca fiecare femeie care depisteaza ceva, orice, in neregula). Dar, va spuneam, sunt sigura ca bula mea e benigna pentru ca recunosc patternul: aparent, este modul in care organismul meu alege sa scoata supararile din corp. Sigur ca uneori mai reusesc si eu, ca oamenii normali, sa tip in perna si sa beau un pahar de vin. Dar cand strang o cantitate mare-mare de suparare pe care nu o pot elimina, fac bule nebune.
Care e morala? Eu sunt un om norocos. Cand ma supar pe viata si ma consum si ma frustrez, vad imediat efectul. Soarta imi da semne benigne pe care le pot elimina sau le pot trata, probleme mici cu rezolvari aproape simple. Majoritatea nu procedeaza la fel. Rezista pe termen lung, permit supararii sa-si faca insidios cuib in corp. Energia asta a supararii cloceste viclean diverse aglomerari. Cu cat o inmagazinezi pe o durata mai indelungata, cu atat mai mult risti sa dezgropi o manifestare mai agresiva. Scoate-ti supararile astea din corp, gaseste ce functioneaza pentru tine – poate un exercitiu de exercitiu de impamantare, poate psihoterapie, poate un semimaraton, poate sex, fa ce faci, dar scoate-o inainte sa dea nastere unui crocobaur.
