Câteva lucruri care m-au ajutat să-mi revin din epuizare

Indiferent cât suntem de sănătoși, de puternici, de rezistenți… avem o limită. Și face parte dintr-un stil de viața sănătos să ne cunoaștem și să ne respectăm acea limită. Doar ca uneori, cu toată cunoașterea și cu tot respectul, din diverse motive care țin sau nu de noi, trecem dincolo de linia imaginară care marchează această limită.  

Se întâmplă tuturor și, din păcate, se întâmplă tot mai des. Avem multe de făcut, ne credem zmei și încercam să bifam cât mai mult, tot mai mult, de fiecare dată.

Până când ne prăbușim fizic sau psihic, sau în ambele feluri.

Am pățit-o și eu, în repetate rânduri. În primele dați am ajuns la spital cu diverse. O dată s-a lăsat cu o operație destul de nasoală la care eu întârziam să ajung pentru că mai aveam de dat niște emailuri. Altă dată am plecat “doar” cu niște perfuzii. Ultima oară doctorul mi-a dat concediu. Am râs ca să nu plâng. Dar am început să mă mai menajez pentru că sincer, cu toate frunzele mele, nu știu câtă vreme va mai putea corpul asta să iasă din câte l-am băgat. 

Spre finalul anului trecut ajunsesem inca o data mai mult târaș, cu corzile întinse și motoarele turate la maxim. Hai, încă puțin îmi tot șopteam de parcă odată cu Revelionul mi se resetau viețile ca la Super-Mario. 

S-a făcut 1 ianuarie și, ce să vezi, surpriză, nici o resetare. Așa că m-am văzut nevoită să-mi vină mintea la cap. Am decis că indiferent cât de tare se crapă lumea în jurul meu, trebuie să găsesc timp să-mi trag sufletul. Și am făcut câteva schimbări cu care acum mă mândresc pentru că simt că au funcționat iar rezultatele s-au simțit aproape imediat. N-am devenit expert în mai puțin de două luni. Deci sfaturile mele sunt pur prietenești. Și nici nu mă simt mai tânără cu 20 de ani. Dar merg spre bine. Și fix d-asta simt nevoia să împărtășesc cu voi cele câteva strategii care m-au ajutat să îmi revin din epuizare iar mai apoi sa vă invit să adăugați la lista mea alte idei testate de voi. Iata-le pe ale mele:

Mi-am considerat relaxarea un task pe lista mea

Relaxarea era ceva ce se întâmplă când terminăm toate taskurile de pe listă. Ceea ce, dacă e să fim cinstiți, nu se întâmplă niciodată. Prin urmare, nu mă relaxam niciodată. Așa că am pus-o pe listă, cu prioritare mare. A fost asta sau balamucul. Și nu am timp de balamuc.

Așa că o dată pe săptămână mi-am făcut un ceai sau o cafea bună, mi-am pregătit un sandwich cu Nutella și m-am uitat la un episod dintr-un serial (Străina, în caz că vă întrebați). O oră pe săptămână doar a mea la care visam când simțeam că mă sufoc a făcut minuni pentru psihicul meu. 

Am invatat compartimentarea

…este probabil strategia care mi-a salvat viața. 

Aveam prostul obicei să încerc să fac mai multe deodată. Sunt femeie, am atenție distributivă și trebuie să profit de ea. Batman!

Adevărul este că atenția asta distributivă nu este, cel puțin pentru mine, un atu. Sigur, îți permite să fii Napoleon jumătate de oră pe zi. Dar te lăsă în restul de 23 ore și 30 minute într-o stare vecină cu Alzheimer. Suprasolicitând pe termen scurt creierul, riscam supraîncălzirea.

Ceea ce m-a ajutat enorm pe mine a fost opusul acestei ablități și anume, compartimentarea. Cumva, un soi de divide et impera: am luat fiecare task pe rând și mi-am concentrat atenția doar asupra lui. Am redus grijile la maxim legat de orice alt task cât timp m-am ocupat de acesta.

Concret, am redus notificările cât de mult am putut – pentru a evita distragerea atenției atunci când mă ocupam de o problemă. Și le-am rezolvat pe rând, atât cât am putut. Iar la final de zi m-am suprins cu mai multe task-uri rezolvate din lista mea și cu un creier puțin mai sănătos decât atunci când încercam să le fac pe toate deodată. 

Pentru a învăța compartimentarea, m-a ajutat enorm cartea Lasă grijile începe să trăiești scrisa de Dale Carnegie. Nu sunt un mare fan al cărților de acest gen și mărturisesc că rar am găsit în ele idei de care să mă pot ajuta. Dar Lăsă grijile începe să trăiești este extraordinară, o recomand din toată inima fiecărui anxios în parte!

M-am jucat de-a yoga

Norocul meu e că și fiică-mea e fan. Ne apucăm de cat-cow seara împreună și ne scălămbăim pe saltea. Nu știu câtă yoga iese din treaba asta, dar face bine la cap și asta e tot ce contează. 

Am renunțat la unele proiecte

Nu mi-a fost ușor: uneori mi-ar fi prins bine banii, alteori colaborarea în sine mi-ar fi adus un beneficiu. Dar teama că voi ajunge la propriu pe pat de spital m-a învățat să mai zic și nu. Și până una alta nu a venit Apocalipsa de la NU-ul meu. 

NU am lucrat în avans

Dacă vreodată reușeam să termin to do list-ul de azi, intrăm automat în cel de mâine. Nu terminam, evident, niciodată și rămâneam cu sentimentul de insatisfacție chiar și atunci când terminăm lista zilei. Acum spun stop chiar dacă nu e nici 6pm și eu am bifat toata lista.

Am citit cărți adevarate, cu pagini si copertă, nu pdf-uri

Am citit, fie și numai o pagină, fie și o carte proastă. În paralel cu scăderea screen time-ului care este, sunt sigură, în top 3 motive de epuizare.

Câteva dintre cărțile care mi-au picat bine în ultima vreme și care nu au legătură cu nutriția:

• Lasă grijile începe să trăiești, Dale Carnegie
• Puterea prezentului, Eckhart Tolle
• Călătorii în centrul gândirii, Alexandru Vlad Ciurea

Am fost blândă cu mine

Mi-am propus, spre exemplu, să postez în fiecare săptămână câte un video pe canalul meu de Youtube (btw, va invit sa va abonati!). Nu mi-a ieșit, evident, iar când am simțit că se strâng multe și mă presează din toate părțile am acceptat fără frustrare că în acea săptămână nu voi posta video-ul. De exemplu săptămâna asta când, cu iertarea voastră, nu am apucat să filmez nici măcar una dintre rețetele pe care mi le-ați solicitat. Dar va veni și vremea lor. 

Dacă ați găsit și alte metode de a ieși în pas de dans din epuizare, vă invit să le împărtășiți prin intermediul comentariilor cu cei care au nevoie.

Cu drag,