Manichiură bio: unghii perfecte și sănătoase zi de zi, fără pauză

Îmi amintesc că, în urmă cu mulți ani, am citit în una dintre cărțile mele preferate, 101 trucuri pentru o silueta perfectă, un sfat pe care îl aplic și în zilele noastre. Cartea este de fapt un început timid al curentului anti-dietă și conține în realitate multe idei despre tot ce poți face pentru a arată mai bine în afară de a te supune vreunui regim bombă, iar sfatul sună cam așa:

7. Găsește-ți părțile bune și folosește-le!

Pentru mulți nu pare, poate, chiar rocket science. Dar pentru un om nesigur și perfecționist care obișnuia să își scaneze permanent înfățișarea pentru defecte și nicidecum pentru calități, ideea a aterizat că o mare revelație. De atunci și până în zilele noastre, practic un exercițiu pe care îl recomand oricui: ori de câte ori mă uit în oglindă, îmi conving mintea să se concentreze pe trei lucruri care sunt bune. Independent de tot ce nu stă cum ar trebui să stea într-o zi, de la par și până la al doilea colacel de pe burtă, este imposibil să nu găsești măcar trei lucruri micuțe pozitive de care să te agăți. 

Pentru mine, foarte frecvent, unul dintre acestea este manichiură. Am o formă generoasă a unghiei care permite cam orice mani la care te poți gândi. Cu toate astea, eu o prefer pe cea simplă, elegantă. Și cu cât un lucru este mai simplu, cu atât necesită mai multă muncă în spate, produse de calitate și o tehnică perfectă.

Astăzi vreau să va împărtășesc secretul din spatele unghiilor mele, cele pe care le observați și admirați (yasss!!) frecvent în clipurile de cooking. Secretul nu e chiar secret, dar e unul din acele lucruri făcute cu simt de răspundere de la început și până la final, din prima picătură de ulei care hidratează unghia și până la ultima piruetă a pensulei care colorează unghia. 

Multe dintre voi ați parcurs deja articolul despe pelerinajul meu în saloanele de mani: foarte pe scurt, am încercat cam tot ce mi-a ieșit în cale, de la mani normală (care nu-mi rezistă nici măcar o zi pe unghie), până la gelul clasic (care mi-a provocat găuri în unghie și o alergie terifiantă) și semi, care ar fi cea mai bună alegere dacă nu ar există Biosculpture.

Unde ne facem unghiile (in Bucuresti)?

Ce este Biosculpture?

Se întâmplă în urmă cu vreo 5-6 ani, când dobândisem o alergie teribilă la gel iar unghiile mele nu suportau nici măcar semi. O prietenă mi-a povestit despre un tip de manichiură diferită de absolut tot ce încercasem în trecut, de la produsul folosit, un gel bio, hrănitor și reparator pentru unghie și până la tehnică de aplicare, pe care o puteți vedea cu ochii voștri în clipul de mai jos.


Așa am ajuns să testez iar mai apoi să rămân fidelă (cu mici pauze cauzate de lipsa de timp) manichiurii cu Bio Gel de la BioSculpture. De ce? Avantajele sunt multiple față de manichiură și produsele pe care le-am testat de-a lungul timpului, însă pentru mine au câștigat două argumente: 

Primul: aspectul incredibil. Unghiile arată perfect din orice unghi, sunt impecabile, te fac să te simți scoasă din cutie și într-o zi proastă. Vezi priviri cum alunecă pe mâinile tale; îți recunoșți suratele “consumatoare” de Bio Gel oriunde; știi că indiferent cât speli, gătești sau mai știu eu ce faci cu mâinile, mâine unghiile tale vor arată perfect pentru că materialul gelului este flexibil și rezistă, nu se ciobeste, nu se strânge la cuticula șamd.

Al doilea, unghille sunt sănătoase. Nu riști să te trezești cu găuri, vreo alergie sau să ai nevoie de pauză când ti-e lumea mai dragă și evenimentul mai important. Dimpotrivă: ingredientele din gel susțin creșterea naturală și sănătoasă a unghiei. Atunci când este îndepărtat, gelul se scoate ușor, fără agresarea unghiei naturale. În plus, înainte de reaplicarea gelului (v-am mai spus că nu este necesară pauză?) se pot aplică uleiuri și vitamine pentru că nu este necesară deshidratarea unghiei naturale. 

Lista plusurilor nu se oprește aici. 

Găsiți mai jos o detaliere a trăsăturilor pe care le-am observat de-a lungul timpului. Dacă ați testat Bio Gel, va invit să o completăți sau să îmi lăsați în comentarii părerea voastră.

Manichiură tip BioSculpture este disponibilă în mai multe saloane, lista completă poate fi consultată aici >> https://www.bio-sculpture.ro/saloane-partenere/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.