Octombrie este, așa cum probabil deja știți, luna dedicată luptei împotriva cancerului de sân. Am scris și am vorbit în social media despre importanța controalelor periodice și am participat la momentul în care, anul acesta, Arcul de Triumf a fost luminat în roz de prietenii de la Estée Lauder în semn de susținere pentru femeile care se luptă cu această boală. Prin urmare, nu se putea să încheiem luna altfel decât cu un text care să rezume cele mai importante idei pe care noi, femeile, ar trebui să le deținem despre acest subiect. Continue Reading
Month: October 2019
Prof Dr Ioan Nedelcu: Fiecare ființă vie este influențată și controlată prin cuante informațional energetice
Să-l ascult pe profesorul Nedelcu povestind în cadrul conferinței Estetiq Solutions, din această toamnă, despre interferența viu-energie, a fost un privilegiu pe care nu am vrut să îl păstrez doar pentru mine. În consecință a urmat un interviu pe acest subiect cu care vă invit să vă delectați în rândurile ce urmează. Continue Reading
Rețeta de casă: Pumpkin Spice Latte sănătos
La invitația Inka am participat, în urmă cu o săptămână, la un atelier de cocktailuri găzduit de Valentin Luca, triplu campion modial la Roadhouse World Flair, cel mai longeviv și prestigios concurs de flair bartending. Sub îndrumarea acestui guru în cocktailuri, am învățat să mixez licori, să asortez gusturi și chiar să jonglez cu sticle. Mărturisesc că, la ultimul capitol, sunt fără de speranța. Continue Reading