Uneori imi planuiesc toata viata in functie de un nimic in care m-am agatat ca datornicul in clanta usii. Ma las prinsa intr-o bula de nervi din pricina unei tampenii si-mi concentrez toata atentia si toata energia pentru a rezolva problema respectiva. Nimic altceva nu mai conteaza. Nu mai pot sa mai muncesc, nu mai pot sa mai gandesc, mananc ca in spitalul de urgenta (vorba vine, de fapt se mananca destul de prost acolo), zac precum o leguma si-mi planuiesc restul vietii pas cu pas numai pentru ca la final de drum imaginat sa pot zice “Ha!”.
