Este preocupat de prevenție, pasionat de alimentație sănătoasă și caută permanent noi moduri în care poate îmbunătăți viața pacienților săi. I-am răpit doctorului Paul Năstase câteva minute pentru a-l întreba despre tot ce ține de lifestyle sănătos din perspectiva ortopediei.
Când ai știut că vrei ortopedie și de ce ai ales această specialitate?
De mic am vrut să fiu medic. Apoi am vrut să fiu chirurg începând cu liceul, când am început să fac voluntariat în spital. Ortoped mi-am dat seama că vreau să fiu în momentul în care am făcut anatomie în anul 1 și mi se părea că cea mai logică parte dintre toate e biomecanica articulațiilor. Așa că am început practica de vară la ortopedie și asta a fost. M-a ajutat și trecutul meu sportiv puțin, pentru că înțelegeam foarte ușor cum stă treaba cu mușchii, ligamentele, șamd.