Pisica neagra

M-am nascut cu un noroc porcesc. Genul ala de bafta care te ajuta la examene grila, te face sa tragi singurul bilet norocos dintr-un bol plin, te determina sa te impiedici de cateva ori de sufletul pereche, aranjeaza sa ai partener de laborator cel mai sexy baiat din cladire, iti da profesori buni si binedispusi in ziua examenului, iti scoate jobul ideal in cale atunci cand nici macar nu-l cauti. Eu sunt fiinta aceea nesimtita care gaseste portofelul plin cu bani si fara adresa de returnare fix inaintea ta.

Acum, nu va imaginati ca merg numai pe roze. Mi s-a intamplat in repetate randuri sa imi iau si tepe. Se intampla oricui. Dar, la sfarsit de zi/saptamana/luna/an, tragand linie, constat ca sunt incontestabil in tabara norocosilor.

Prin urmare, nu cred ca e greu de imaginat cat de usor m-am obisnuit cu binele. Mi-a venit natural sa cuget optimist, sa merg pe intuitie, sa las destinul sa decida pentru mine.

Am vazut odata un film in care o tipa asemenea mine s-a sarutat la o petrecere cu cel mai ghinionist barbat din lume. Si au facut schimb de “noroc”. A fost un dezastru pentru ea fiindca nu avea imunitate la napasta. Era eu. Iar eu, intocmai ca ea, am devenit in ultima vreme un ghinion ambulant. Numai ca eu nici macar nu am sarutat pe nimeni in ultima vreme.

Iata de ce, zilele astea, nu-mi pot explica de ce tot calc in strachini. Nu pot sa inteleg de ce stau la cozi (eram obisnuita sa nimeresc fix minutul liber), de ce se strica masina, de ce mi se arde neonul din baie (si nu poate fi inlocuit pentru ca a disparut din toate magazinele din oras), de ce uit, pierd, sparg si nimeresc usa gresita. La nivelul meu de noroc din momentul prezent, ar trebui sa ma bucur ca sunt in viata. Astept in orice secunda sa-mi pice o caramida in cap, sa cad in vreun canal lasat descoperit, sa fiu confundata cu vreun teorist sau alte cateva variante de sfarsit tragic. In ultimul timp, lucrurile pur si simplu mi se intampla. Si va jur, nu le caut catusi de putin: mi-am ascuns lumanarea de botez si stau cuminte la adapost asteptand sa se realinieze astrele.

Stiu ca unii au dus-o asa o viata intreaga. Dar sunt caliti, in vreme ce eu nu. Doamne, scoate-ma din zona crepusculara, da-mi norocul inapoi si odata cu el cablul, neonul, electromotorul, robinetul, calculatorul si toate celalalte cate s-au mai stricat in ultimele zile.

Update:

Declar feng shui-ul inapoi pe sine. Am reparat masina. Se pare ca nu era ars tot panoul electric. Doar materialele sunt proaste si ar trebui sa ma obisnuiesc sa se arda periodic toate cablurile. Bun, am notat.

Am reparat si neonul. Am mers la gara, la unul din magazinele acelea pline de lustre, si am cerut cu ochi de cersetor un neon “ca asta”. “Nu cred ca avem”, mi-au spus fetele uitand-se atent la cel pe care il adusesem eu. “Va roooggg, fac pipi la lumina lumanarii de o saptamana”, le-am implorat cu lacrimi in ochi. A functionat, au gasit neonul.

Acasa mi-a luat vreo doua ore sa-l schimb. Si am rupt dulapul din baie pe care ma cocotasem. Dar am lumina in baie si pare ca viata intreaga mi s-a luminat din acest motiv.

Astept sa se rezolve si restul problemelor, dar sunt sigura ca sunt pe drumul cel bun.

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *