Detox@Berlin

Ok, stiu ca nu-s cu tiglele pe casa. Dar iata-ma ca sunt iar cu piticii aglomerati in cap, inghesuiti unul in sufletul celuilalt, imbrancindu-se printre sinapsele mele neuronale deja scurtcircuitate. Si nu-mi mai gasesc loc in casa, sau in birou, sau in tot Bucurestiul. Sau in toata tara. Asa ca, deja previzibil, ghici ce? Impachetez!

Plec, plec, plec! Plec iarasi fiindca nu mai pot sta. Am invatat deja din detoxifierea de la Praga ca Tratamentul Infailibil al Inimilor Frante (TIIF) nu functioneaza ad litteram pentru mine. Am inteles ca, de fapt si de drept, eu trebuie sa aplic varianta soc a acestui tratament. Pentru ca problemele mele nu se rezolva cu incetinitorul, nu se trateaza cronic si nu trebuie sa ia timp. Problemele trebuie rezolvate in ritmul in care isi fac aparitia: scandalos, brusc, complet neasteptat. Problemele mele trebuie… ei bine, stiti voi, arse.

Asa ca uite-ma in fata casei lui. Masina nu-i, nici lumina aprinsa la geam. Urc tiptil, tiptil etajele catre apartamentul lui. Sprijin urechea de usa. Nu-i nimeni. Ori nu-i acasa, ori se culca cu vreuna. Si daca se culca, atunci probabil ca nu-mi va observa prezenta. Ori cel mult, imi va spune, la fel ca data trecuta, zambind “Ce mai faci?”. Iar eu ii voi raspunde la fel de zambitor “Bine, iti fur chilotii”. Dar nu-i acasa, am verificat lantul slabiciunilor noastre de barfa. Intru in casa. Miroase ciudat. Nu vreau sa stiu. Serios, chiar nu vreau sa stiu.

Raftul de chiloti. Aranjati la dunga. Cum altfel? Doar are o personalitate maniacala. Ma vad pusa in situatia de a alege.  La naiba, nu-s in stare sa ma hotarasc pe care sa ii sacrific.

… dar ma opresc. Nu ma detoxific de un iubit. Incerc sa-mi scot din sange amintirea unui prieten care m-a dezamagit. Ce rost sa ard chilotii de amic? Numai iubitilor se poti da foc la indispensabili.

Prietenii te ranesc mai rau decat iubitii. Simt cum adrenalina tampeniei mele se disipa. N-am sa scap de el cu TIIF. Imi trebuie altceva. O soseta? Ce inseamna o soseta? O soseta nu-i nimic. O cravata? Nu, n-are legatura. Plec. N-am ce sa ard. Nu vreau sa ard nimic. Vreau doar sa plec. Sa respir departe de el, sa-mi curat gandurile, sa-mi redobandesc increderea in prietenie, in oameni, in puterea mea de a ierta, in forta de a-i da un sut orgoliului stupid din dotare si de a invata sa pun in practica ceea ce scriu. Pentru ca de fapt si de drept, eu sunt rea. Eu sunt orgolioasa. Eu vreau sa le dau oamenilor lectii iar atunci cand acestia nu le inteleg, eu ma dau cu fundul de pamant si le ard chilotii.

Dau sa ies din casa. Vad pe masa “Eat. Pray. Love”. Eu i-am recomandat-o. Am sperat ca, citind-o, va invata ca atunci cand viata iti da lamai, le tai feliute mici, adaugi sare si tequila si bei pana cand esti pregatit sa o infrunti iar cu sufletul curat. Ce-a facut el? Lasa ca n-a deschis cartea. A luat lamaile si le-a mancat asa, pe de-a-ntregul, si-a acrit sufletul si a decis ca e mai bine sa-l lase acru. A hotarat ca un copil mic ca trebuie sa fii rau si sa-i lovesti pe ceilalti fiindca bunatatea iti cauzeaza probleme. Cand l-am auzit, nu l-am crezut. Dar cand l-am vazut actionand ca atare, am inceput sa plang. Cum mai pot eu sa cred in bunatatea unui om care face tot posibilul sa-mi dovedeasca rautatea lui?

Miercuri, 15:00 pm

Stiam ca am avion la 2:35 pm. Am ajuns la 1 pm in aeroport. Trebuia sa ma intalnesc cu Luiza acolo. Ma uit in jur. Nimic. Astept. In cele din urma realizez ca azi e miercuri. Stiam intr-un fel. Ceea ce nu stiam, pentru ca am creierii facuti snitel, este ca nu plec nicaieri pana maine la 2:35 pm. Rad. Dar imi vine sa plang. Nu pot sa mai astept inca o zi. Imi iau bagajul in spinare si ma intorc acasa. Sunt franta. N-am inchis un ochi. Am stat sa fac editiile urmatoare in noaptea trecuta, sa impachetez, sa fac curatenie, sa arunc trandafirii albi “ai prieteniei noastre” la gunoi, sa ma uit pe pereti.

Inca o noapte in casa mea ma ingrozeste. Nu pot, nu vreau sa mai stau acolo. Poate ca am sa ma mut. Poate ca am sa fac schimb de apartament cu Dragos care isi cauta, la fel ca mine, o portita de scapare. Numai ca nu vreau sa fac schimb. Vreau sa raman in casa mea. Vreau sa redevina locul magic in care eu stiam sa ma vindec. Nu reusesc insa. Mi-e scarba sa ma apropii de geamul din sufragerie.

M. m-a invitat in oras. Il refuz aproape de fiecare data cand ma suna, desi el insista in limitele bunului simt. Imi place sa  il refuz. Stie sa accepte cu haz “nu”-ul meu. Si nici nu se mai asteapta sa zic “da”. Prin urmare, a fost destul de surprins cand i-am spus ca putem manca impreuna diseara. Adevarul e ca ies cu el tocmai pentru ca nu vreau sa stau in casa. Nu ma intelegeti gresit. M. e un tip fascinant. Ma simt ciudat intr-un sens bun cand ies cu el. Imi vorbeste despre suflete pereche si despre ce a simtit cand m-a vazut prima oara. Dar M. nu este sufletul meu pereche. Eu stiu bine asta. El in schimb se incapataneaza sa sustina ca ar fi. Cine n-are o Antonia, trebuie sa faca rost!

Joi noapte sau Vineri foarte de dimineata

Sunt in Berlin. Si va jur, de data asta chiar nu mai plec. Nu mai plec si pace!

N-am crezut niciodata ca m-as putea indragosti in asemenea hal de un oras pe care il consideram rece, insipid si incolor. Dar a fost suficient sa inspir aerul rece cand am coborat din avion si am stiut ca intr-o alta viata am locuit aici.

Am plecat spre pranz din Bucuresti si am ajuns, fara peripetii si reevaluari de prioritati in viata in Berlin. Am zburat cu Germanwings si trebuie sa va spun, m-au impresionat. Poate ca nici efectul Stilnox-ului n-a fost de neglijat, insa va jur, a fost prima oara in viata mea cand nu mi-am vazut moartea cu ochii intr-un avion. Sigur, jumatatea tacnita din mine si-ar fi dorit sa aiba ocazia de a-si ordona gandurile in cap, dar logic ca mi-a fost mai bine sa citesc “De ce iubim femeile” vreme de doua ore decat sa-mi controlez respiratia si lacrimile in acest interval.

Am ajuns in Berlin pe seara. Din aeroport ne-am urcat intr-un tren cochet. Am ajuns in centru in mai putin de jumatate de ora. Dar trebuie sa recunosc, nu ne-a fost deloc usor. Hartile nu-s chiar construite la mintea prostului asa cum sunt eu obisnuita sa le gasesc prin orasele civilizate. Iar nemtii nu sunt cei mai mari vorbitori de engleza din lume. Insa Berlinul este atat de frumos in prag de Craciun incat mi-am pus instant pe lista planurilor pentru 2011 sa incep sa invat germana. Poate am sa ma mut aici. Si astfel am sa scap de toate problemele care imi vajaie prin cap in momentul de fata.

Ne-am cazat la cel mai frumos hotel pe care mi-a fost dat sa-l vad vreodata. Si, cum imi place sa ma plimb, am vazut cateva. Se numeste Hollywood Media Hotel si este probabil cel mai cool loc din Univers. Are 6 etaje: primele 5 au camere ce poarta numele actorilor celebri, in vreme ce etajul al saselea este dedicat filmelor. Apartamentul in care stau eu are, din pacate, numele unui film de care eu n-am auzit niciodata. Pe pereti sunt desenate in graffiti scene din filmele respective iar camerele sunt decorate ca scenele din film. E de vis!

Nici nu ne-am cazat bine la hotel si eu am fugit in oras. Imi doream sa miros putin aerul din Berlin asa ca am luat-o la pas pe Kurfurstendamm, strada pe care se gaseste hotelul si, se pare, una din principalele zone de shopping din Berlin. Momentan, n-as putea spune ca magazinele m-au impresionat pana la lacrimi. Berlinul insa, da. Pe la jumatatea drumului a inceput sa ninga superb. Am privit in jur si am vazut numai strazi curate, zapada, copaci impodobiti discret cu beculete. Mi-am amintit de sorcova de beculete de pe Magheru si m-au apucat iar pandaliile. Astia de ce pot sa aiba bun gust in vreme ce noi nu?

La ora 8 trecute fix 😉 am ajuns la restaurantul unde planificasem cina. Ne-a intampinat Marini, o romanca adorabila stabilita in Berlin care s-a bucurat in asemena hal ca ne-a vazut incat ar fi fost in stare de explodeze de fericire.Mi-a amintit de toti romanii stabiliti in Germania pe care ii cunosc. Am realizat ca noi avem cu adevarat sange fierbinte. Avem nevoie de prieteni si oamenii cu care sa vorbim, sa radem sa povestim. Iar nemtii, oricat de minunatii ar fi, raman un popor rece. Asa se explica de ce fiecare roman stabilit in Germania se bucura peste masura atunci cand intalneste un alt roman.

Mi-e greu sa v-o descriu pe Marini. E superba. Emana energie pozitiva prin fiecare por. Se agita si se bucura ca un copil mic. Ne povesteste despre viata in Berlin, ne spune despre viata ei. Glumeste, rade cu gura pana la urechi si se bucura ca poate vorbi romaneste.

La un momen dat insa, ma pierde. Imi amintesc de bulucul de probleme care ma asteapta acasa. Ma ingrozeste perspectiva unor vesti rele care ar putea sa faca toate problemele din prezent sa para gandaci. Si ma gandesc ca sunt aici ca sa ma detoxific, dar nu-mi e deloc clar de cine si de ce. Ma sperie gandul ca m-am indragostit de un amic fiindca in alta situatie nu as simti atat de puternica nevoia de a mi-l scoate din cap.

Ca sa imi fie stresul complet, vecinul care imi hraneste pisica ma anunta ca mi s-a stricat centrala. Ca s-ar putea sa moara mitzi de frig. Asa ca o impachetez prin telefon si o trimit in deplasare doua etaje mai sus. Ma bucur ca am salvat pisica inainte de a fi prea tarziu si fac o rugaciune pentru tevile care vor trebui sa indure -20 grade la noapte. “Sunt alaturi de voi cu sufletul. Va rog, nu crapati!”.

Vineri seara, 8 pm

Mai am jumatate de ora pana la masa si chitai de foame, dar si de entuziasm. Ascult o melodie depresiva (dar nu stiu de ce fiindca sunt extrem de fericita) si ma chinui din rasputeri sa ma conectez la wirelessul vecinilor. Nu-mi merge, chiar daca aseara am reusit cu succes sa le fur reteaua. Magarii….

Tocmai am terminat cea mai tare sesiune de shopping din viata mea. Berlinul este fara indoiala THE PLACE to shop. Are cinci miliarde de magazine, care mai de care mai interesante. Preturile sunt rezonabile (sigur, am prins reducerile de Craciun si n-am intrat la Prada, dar oricum…) iar oferta este imensa. Gasesti cate un H&M la fiecare colt de strada (va jur, numai pe strada noastra am numarat 4), Cos – fratele ceva mai scump al H&M-ului, Zara, Mango, United Colors of Benetton si asta e numai pentru inceput. Dar nu despre haine vreau sa va povestesc, ci despre cele mai cool achizitii din lume.

In primul rand, sunt chilotii cu Superman pe care am sa-i daruiesc vecinului care mi-a salvat pisica de la moarte prin inghetare. Stiu, e cam deplasat, dar mi s-au parut extrem de potriviti. Apoi este clopotelul de chemat la sex pe care nu stiu cui am sa-l daruiesc dar e absolut demential. Fac o paranteza: nemtii au sex shopuri in plina strada. De exemplu, am intrat intr-un magazin de suveniruri si m-am trezit cu vibratoare pe tejghea. M-a umflat rasul si am ales doar clopotelul despre care va povesteam. Mai apoi, am parcurs la picior jumatate de Berlin, cu clopotelul zdranganind-mi in sacosa. Radeam ca prostul intrebandu-ma daca cei din jur stiu ca zornaitura vine de la un clopotel de sex si ma intrebam, mai in gluma, mai in serios, daca vreun barbat n-o sa o ia ca pe o invitatie. Cert e ca la un moment dat un neamt a trecut pe langa mine si, cand a auzit clinchetul cu pricina, a inceput sa rada in hohote. Am ras si eu, dar am grabit pasul si am intrat in cel mai tare magazin din Univers. Se numeste Butlers si este un magazin de decoratiuni. Sa va explic ce am luat: primul lucru care mi-a sarit in ochi a fost papusa Vodoo. Imi doresc din pubertate asa ceva, de cand mi-a tras Mihai clapa pe strada din spatele casei parintilor. M-am multumit sa cumpar una singura si  sa schimb periodic fata chinuitului de magie neagra. :)) Apoi mi-au cazut ochii pe setul de carti de joc gigant. Si mai apoi, piesa de rezistenta, o broasca raioasa care, tinuta cateva zile in apa, se va transforma in print. Acum sincer, daca nu eu, atunci cine sa cumpere asa ceva?! Va tin la curent cu evolutia broastei mele. In plus, am mai cules de la o taraba de pe marginea strazii o plasa de prins vise, din aceea cum am vazut in filme. O voi agata deasupra patului pentru a-mi goni orice potential cosmar.

***

E 4 dimineata. Eu vorbesc pe mess cu Aly si ascult o melodie ale carei versuri abia acum le-am inteles. La propriu. Tipa are un accent foarte ciudat. Dar si la figurat. Imi fac calcule. N-a mers TIIF. N-am vrut sa mearga. In loc sa ma chinui sa mi-l scot din cap, am facut tot posibilul sa mi-l tin acolo. Sa-i gasesc calitati in loc de defecte. Ma tem ca am sa ma intorc in curand in Berlin cu coada intre picioare. Simt ca mai am ceva de consumat, dar nu simt ca e ceva ce se vrea sa dureze. Simt ca mai am cateva nebunii absolut demente de trait, cateva amintiri de construit. Si apoi, promit cu mana pe inima, am sa ma intorc in Berlin. Si am sa fiu hotarata sa mi-l scot din cap. Fiindca iata, in momentul de fata sta pironit intr-un neuron in jurul caruia s-a incolacit si nu vrea, da’ nu vrea domne’ sa se desprinda. Nu-i momentul, n-am terminat de trait ceea ce era de trait.

Urmeaza repriza a doua. Din care, mi-e teama, am sa sufar ceva mai mult, dar ma ingrozeste ca el va suferi mai tare. Dar ce ti-e dat sa traiesti, trebuie sa traiesti, iar daca un ceva anume trebuie sa se intample, se va intampla.

Sambata seara

Sa va povestesc de zborul de intoarcere? Hai, fie.

In aeroport m-am intalnit cu Mihnea, un fost coleg de facultate si cu Tudor, un fost iubit (sau asa ceva). A fost un soi de zona crepusculara internationala. Cea nationala e la mine acasa si mi-e greu in continuare sa ma gandesc la ea.

Era oarecum natural sa dau cu nasul de Mihnea si Tudor in Germania fiindca medicilor le merge suficient de rau aici cat sa plece acolo unde pot fi platiti decent pentru munca lor. Iata de ce un numar foarte mari de colegi de facultate sunt acum plecati in Germania. Nu e insa simplu. Din cate am auzit, oricat ai fi de bun, nu esti niciodata unul de-al lor iar asta se simte…

Am inghitit inca un Stilnox inainte sa ma urc in avion. Mare greseala! Alcoolul inca prezent in corpul meu si oboseala unei nopti nedormite au dat o reactie foarte dubioasa in combinatie cu medicamentul meu hipnotic. Iata de ce, in avion, m-am lasat moale ca mamaliga peste Daniela si am inceput sa delirez in gand. Simteam ca vreau sa vorbesc, dar nu reuseam. Totusi, eram perfect calma.

Ca prin vis mi-am dat seama ca zborul este unul dificil. Am avut parte de ceva turbulente in fata carora drogata din mine a ras, dar numai pentru sine, fiindca muschii fetei nu-mi ascultau comenziile creierului. Ma gandeam (si ma umfla rasul de ma prapadeam) ca celor din jur trebuie sa le fie frica. “Si mie mi-ar fi fost daca n-as fi inghitit balamucul de pastila”. Si dai si razi. “Poate ne prabusim” mi-am soptit printre chicote. Si am panicat intaia oara la gandul ca sunt atat de relaxata gandindu-ma la prabusire incat nu voi reusi sa fac infarct inainte sa ma izbesc de pamant. Si dai si razi. Apoi mi-am amintit ca sunt in stagiul de psihiatrie chiar acum, toata luna decembrie. Si ironia tacanelii m-a facut iarasi sa rad.

Apoi, de vreme ce relaxarea imi curgea prin vene, mi-am calculat nebunia de detoxifiere. Si m-am gandit ca am numai o viata. Ca maine mi-ar putea pica o caramida in cap. Si m-am gandit ( si o recunosc numai pentru ca am circumstante atenuante date de efectul hipnoticelor) ca m-am indragostit de unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Si asta este. Fie cum o fi!

Cobor din avion. Aerul rece ma dezmeticeste cat de cat, dar sunt in continuare plina de adrenalina. Explodez de fericire. Arunc bagajul in masina si plec spre el in loc sa plec spre mine. Voiam sa-i comunic decizia mea plina de sinceritate. Numai asa, ca sa o spun si apoi fie ce o fi. Ajung la el cu zambetul cat o felie de pepene rosu.

Nu era singur.

Am simtit hipnoticul filtrandu-se irecuperabil din sangele meu. Ma chinuisem sa reaprind magia unei superbe povesti precum sufli in jarul aproape stins. Si reusisem. Ardea iar si avea sa arda pentru alte cateva zile frumoase. Vazandu-l insa inca o data cu altcineva, am turnat o galeata mare de apa rece peste focul la care muncisem zile intregi. Si stins a ramas. Acum puteam fi cu adevarat prieteni buni.

SHARING IS CARING 😉

One Comment

  1. Cand viata iti da lamai faci limonada,pe care o vinzi altora ca sa aiba un moment de limpezire in viata lor gretoasa, iar tu bani cu care sa iti faci o placere.Un barbat va vedea in Eat,Prey.. doar o femeie cu probleme si nu va pierde timp citind cartea.
    Daca tot ce trebuie sa faci e sa tii broasca in apa(nu si sa o saruti) vreau si eu una.Macar de ghiocel sa-l tin pe Fat Frumos.Si pot sa astept transformarea chiar si pana la anu…
    P.S.:Pisica ce a primit cadou?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *