Ma privea fara sa stie ce ar vrea sa spuna. Voia sa deschida discutia pentru a-mi clarifica un subiect pe care el insusi nu-l intelegea. Stia ca ma va pierde. Spera sa nu, dar stia ca da. In acest timp, eu stiam ce va spune. Stiam ca in urma vorbelor sale, il voi parasi. Speram sa nu le spuna, speram sa ma surprinda cu alte cuvinte, dar stiam ca nu o va face.
– Uite cum facem, i-am spus incercand sa par amuzanta. Dam cu banul!
M-a privit nedumerit. Nu mai daduse cu banul, imi imaginam. Nu e un om care sa se lase in voia sortii. Nu crede in soarta. Am zambit. De dimineata trasesem un bilet din acela de la papagal, dar nu ma ajutase cu nimic. Cautasem toata ziua semne, dar refuzau sa mi se arate. Apoi, in vreme ce rasfoiam o carte deschizand-o la intamplare fiindca o mai citisem de trei ori, din ea a cazut un bilet. “Cate lucruri am pierdut din teama de a pierde” mi-a spus citatul din Coelho pe care il ascunsesem numai pentru a-l gasi. Ma bucurasem la vederea bucatii de hartie. Era semnul pe care il cautam si imi spusese ceea ce imi doream sa aud. Numai ca trei secunde mai tarziu, el ma anuntase ca isi doreste ca discute serios. Iar eu stiusem ca mesajul pe care il cautasem nu aparuse sub forma unui citat, ci chiar a unui sms.
Am cautat o moneda. Aveam una norocoasa, tip suvenir, din Berlin, primita in dar de la o amica draga. Am sucit-o pe ambele parti.
– Uite, i-am spus, partea cu steluta inseamna ca ramanem impreuna indiferent de conditiile pe care mi le pui, iar cosarul inseamna ca pleci.
Am privit usa. L-am privit pe el. Radea ironic. Sau poate doar amuzat. Credea ca glumesc. Nu glumeam. Am aruncat in aer moneda si am asezat mana peste ea cand a cazut. L-am privit zambind cu sadism.
– Ai sa te indragostesti de mine indiferent ce decide moneda, i-am spus cu placere. Stiam ca asa va fi, la fel de bine cum stiam ca eu nu voi fi acolo pentru a ma bucura de el. Cu mana in continuare peste moneda, am ramas numai eu cu gandurile mele pret de cateva clipe. Pleca? Ramanea? Stiam ca n-am sa revin asupra deciziei mele. Si mi-am dorit ca moneda sa-l alunge. Mi-am dorit sa se termine, sa il vad iesind pe usa, sa plang si sa-mi revin. Sa intalnesc barbatul care sa ma poata alege din multime, nu din nevoie, sa ma simt meritata, castigata, dorita. Nu necesara. Nu e nimic flatant in a fi iubirea unui barbat care se teme atat de mult de singuratate incat ar accepta pe oricine alaturi.
– Stii ce? Nu conteaza. Poti sa pleci, i-am spus fara sa ma misc.
M-a privit cu surprindere. Apoi am citit furie pe chipul sau. A deschis gura. Ar fi vrut sa spuna ceva. S-a razgandit. Am ramas nemiscata. Am privit usa. Apoi pe el incaltandu-se grabit. A rasucit cheia cu greu. Era de prea putin timp in viata mea ca sa stie ca usa trebuie impinsa ca sa se poata descuia usor. A iesit in graba. Cateva secunde mai tarziu am auzit masina accelerand zgomotos. Am ridicat mana. Steaua sclipitoare ma privea cu rautate. Am plans. Dar am stiut ca voi fi bine.
Spuma din cada aproape ca disparuse cu totul. Am deschis ochii. L-am indepartat pe el din gand, desi stiam ca va reveni in urmatoarele zile iar si iar. In gand si in viata mea. Dar il voi alunga din ambele. Pentru ca mintea si sufletul meu luase deja decizia in clipa in care, intr-un exercitiu de imaginatie, aruncasem o moneda in aer si intelesem ca vreau sa-l alung.
