De dimineata, in vreme ce fiica-mea imi intindea un biscuit (sa zicem ca era integral si fara zahar, facut in casa cu ingrediente 100% bio, ca altfel nu-s mama buna) si eu o refuzam salivand pe motiv ca tin Dukan, faza de atac, bona s-a uitat la mine inchinandu-se cu ambele maini. „Maica, da’ un biscuit nu te omoara”. Fac o paranteza: bona din dotare are vreo 60 de ani, 5 copii la activ si o silueta dupa care mi se scurg ochii, cu un fund mai ceva ca al lui Beyonce, doar ca mai mic, sani pe locul unde au fost proiectati si un fir de burtica capatat relativ recent. „Uite, eu mananc cate un pic din toate, continua nutritionista mea de la tara. Mai fur si juma’ de eugenie de la asta mica, mai un ciocanel seara. De biscuitii aia cu scortisoara ma cam feresc ca stiu ca nu ma pot opri la unul, doi”. M-am uitat la ea crucis: eu n-am liniste pana cand nu ajung la fundul ambalajului, oricat de mare, din orice. Pur si simplu nu ma pot concentra la nimic altceva. Ori de cate ori incep sa mananc ceva si apoi il dau deoparte, simt ca ma priveste insistent din coltul unde l-am pitit, se uita la mine cu ochi vicleni si imi sopteste permanent „mananca-ma ori crapi!”. Asa ca prefer sa tin regim strict si sa evit fie si un biscuit. Simtul masurii este o calitate cu care presupun ca te nasti sau n-o ai vreodata.
Fac parte dintr-un grup de mamici pe Facebook. Este o placere vinovata. Imi place la nebunie sa urmaresc discutiile si, uneori, paruielile de aici. Unii citesc cancanuri, mie imi plac grupurile de pe Facebook. Uneori membrele din acest grup ma emotioneaza pana spre lacrimi cand constat cat sunt de pregatite sa-si sara una celelilalte in ajutor pentru simplul fapt ca amandoua sunt mame. In fine, toate sunt perfecte. Pana cand se atinge cate un subiect sensibil: vaccinul, tipul de parenting ales, nasterea naturala ori aia pentru lenese (da, eu am facut cezariana) sau alaptarea vs lapte praf. Ei bine, cand unul dintre aceste subiecte a fost atins, sa nu stai in raza de bataie a unei mamici pentru ca s-ar putea sa nu mai apuci ziua de maine daca faci parte din tabara adversa.
Am ajuns astazi la birou (imediat dupa faza cu biscuitul) si m-am trezit cu un offline pe mess. „Oare e chiar asa de nociv zaharul? Ma duc sa-mi mai iau niste xylitol”. Deschid articolul anexat mesajului. Este despre un tip care nu consuma zahar de felului lui (dracu’ in alb, iti spun sigur, mori in secunda 2). In urma cu ceva timp, tipul s-a apucat sa manance zahar doar ca sa-i dovedeasca provenienta diabolica. Rezultatul a fost ca respectivul s-a imbolnavit. Nu zic sa ne apucam sa mancam zahar pe paine, dar ma intreb daca un compus care are in denumite un x si un y e mai bun si mai natural (nu stiu raspunsul, serios ca nu m-a interesat, doar ma intreb). Si ma mai intreb daca baiatul ala care a mancat zahar special ca sa-mi dovedeasca mie ceva s-ar mai fi imbolnavit in cazul in care ar fi consumat de-a lungul vietii, ocazional (rar de tot, gen de Craciun si de ziua lui) niste praf d-asta diabolic.
Imi dau seama ca sunt impulsiva uneori si articolul de care va spuneam m-a enervat mai mult decat trebuia. Atat de mult incat am simtit nevoia unei postari curative. Morala?
Fie ca este vorba de alimentatie sau stil de viata in general, cresterea copilului sau, cel mai frecvent, parerea despre altii, omul zilelor noastre stie un lucru si bun: ori e alba, ori e neagra. Ori mananci sanatos si nu mai pui gura veci pe-un cub de zahar (dracu’ in alb, iti spun sigur, mori in secunda 2), ori bagi in tine zilnic fast food. Ori faci sport de 5 ori pe saptamana si faci infarct cand vezi un fir de celulita pe fund, ori faci panza de paianjen cu telecomanda in mana. Ori esti pro-vaccin pana la moarte, ori esti contra si pe pozitie de atac oricand vezi vreo inconstienta care isi „otraveste” copilul. Ori faci parenting neconditionat, ori iti faci blog si le critici p-alea care fac.
Eu am invatat (dar sunt Balanta, nu stiu daca se pune parerea mea) ca intre alb si negru exista nenumarate tonuri (unii ar spune ca 50). Nu cred ca sunt eu a mai intreaga la cap intre toti dar jur ca m-am saturat de „daca nu esti fix cu mine, esti clar impotriva mea si va fi vai de tine”. Lipsa asta de toleranta fata de parerea celuilalt miroase a prostie. Sau, cel putin, a lipsa de educatie.
Ma gandesc serios sa mananc un biscuit cand ajung acasa.
