Gradinita – ghid de supravietuire

Astazi am lasat grasul zambaret la gradinita. A intrat singurica, mi-a facut cu manuta si a plecat impreuna cu Doamna Nina sa-si caute botoseii. Va spun sincer insa, n-am crezut ca voi mai trai sa vad aceasta zi.

Am incercat sa mergem la gradinita prima oara anul trecut, in septembrie, asa cum am considerat ca e normal. Am vrut sa merg la stat, pe motiv ca eu cred ca e optiunea naturala, sanatoasa si logica. Eram sigura ca gradinita particulara e o fita a mamelor disperate hiperprotectoare. Si ca Diana mea, rasfatata peste masura, are nevoie si de o doza de educatie mai ferma (iar prin asta imi imaginam ca trebuie sa stea la masa cand mananca sau pe scaunel cand ceilalti spun poezii). Zis si facut. Sau, ma rog, zis.

Prin mai anul trecut am luat la rand toate gradinitele de prin jur – de stat si particulare, pentru a-mi lasa optiunile deschise. Am vazut cateva gradinite private situate la mai putin de o aruncatura de bat de casa si cele cateva gradinite de stat din zona. Sa le luam pe rand:

Gradinita SOS din sectorul 1 (de stat)

Are mai multe puncte dintre care eu am vizitat doar 2 – cel din Floreasca si cel din Baneasa – str Ficusului. Cel din Ficusului care imi era aproape de casa mi se parut oribil. Am plecat cu convingerea ca va trebui sa ii arunc copilului chiftele peste gard in situatia (foarte putin probabila) in care as lasa-o acolo.

Cel din Floreasca parea foarte ok si nu stiu sa spun de ce nu l-am ales pe acesta. Tot feedbackul primit de la parintii care si-au dus copiii acolo este pozitiv, educatoarele si personalul in general sunt foarte prietenosi iar copiii par fericiti. Mie insa imi era cam peste mana zona, asa ca am ales in cele din urma gradinita 122.

Gradinita nr 122 din sectorul 1 (de stat)

…parea cea mai gradinita dintre toate gradinitele pamantului. Cand am vizitat-o, era curata. Mirosea a mancare buna. Copiii stateau cuminti in clase, nici nu stiai ca sunt acolo. Am vorbit cu dna directoare care m-a topit. Mi-a spus sa ii repet Dianei ca o duc la gradinita pentru ca o iubesc si vreau tot ce e mai bun pentru ea. Mi-a aratat o clasa de copii care mestereau covrigei din coca. In fine, am plecat plutind. Nu m-a mai interesat nicio alta gradinita. 122 era perfecta.

S-a facut septembrie. Prima zi de gradi. Am pregatit de seara ghiozdanelul si hainutele. Ne-am trezit cu greu in dimineata urmatoare si am ajuns la gradi, conform indicatiilor, pana in ora 8:00. Nu a fost chiar usor pentru ca Diana nu era obisnuita sa se trezeasca asa devreme, nici sa plece de acasa cu stomacul gol. N-am vrut insa sa fim noi cei mai cu mot si am preferat sa respectam toate regulile.

Ajunse acolo, Diana mea era atat de fericita sa se vada intre copii incat nu avea rabdare sa o schimb in haine de gradinita. Mi s-a luat o caramida de pe inima. Nu ma asteptam sa fie atat de usor. Si nu a fost.

Am intrat in clasa cu Diana si s-a dus dracu’ tot zenul. Copiii urlau ca intr-un lagar de concentrare. Doamna prinsese un copil mai urlator de o aripa si il tragea prin clasa dupa ea. Probabil ca sa mature pentru ca e adevarat, clasa necesita o curatenie urgenta. Era atat de mizerabil inca mi-a fost cat se poate de clar ca nimeni nu trecuse pe acolo cu un aspirator sau cu o matura de prin mai, de cand vizitasem eu gradinita prima oara. In fine, mi s-a ridicat parul maciuca. Mi-am luat copilul din dotare si am plecat. Pe drum m-am intalnit cu alti parinti care isi retrageau copilul iar dna directoare insista ca exageram. Am schimbat cu chiu cu vai educatoarea. Aceasta din urma, mai tinerica, parea plina de intentii bune. Era insa coplesita de toti copiii care ii aterizasera in grupa transferati de la prima educatoare.

Am lasat-o pe Diana cateva ore in aceasta grupa. Au fost cele mai lungi ore din viata mea. Nu ma consider mama disperata, nu-s genul care sa stea agatata de gardul gradinitei sau sa ii pun camere de supraveghere bonei. Nu umblu cu dezinfectantul in geanta si nu ma isterizez daca Diana mea mananca gluten. Dar in ziua aceea, am simtit ca sunt mama rea si ca mi-am lasa copilul intr-un loc rau.

Cateva ore mai tarziu, cand am luat-o, mi-a spus ca vrea la toaleta si am insotit-o. Am intrat in toaleta corespunzatoare grupei ei si am ramas fara cuvinte. Acum, cand povestesc, inca simt greata. Toate cele 3 WC-uri erau literalmente manjite cu caca (imi cer scuze, dar daca esti pe aceast pagina cel mai probabil ca esti o mamica interesata de aceasta gradinita deci ar fi bine sa-ti spun tot).

A doua zi n-am fost la gradi, Dianei i s-a umflat toata talpa piciorului de la ceva ce parea a fi o ciupitura de paianjen. Doua zile mai tarziu am fost “in vizita” pana la gradinita, dar ne-am intors acasa. In a treia zi am decis ca nu-s nebuna, nici exagerata, nici hiperprotectiva sau, daca sunt, mi-o asum si imi duc copilul la o gradinita unde sa o pot lasa fara sa innebunesc.

Timp de vreo doua luni dupa acest episod Diana mea s-a tot trezit noaptea urland sa nu o las la gradinita. S-a inchis in ea, a refuzat sa mai mearga la cursurile de inot (care ii placeau la nebunie) si s-a lipit de mine ca un timbru de plic (n-am mai putut sa o las nicaieri, n-am mai avut voie sa merg singura nici macar la toaleta, n-am mai putut sa ma indepartez de ea nici 2m cand ne intalneam cu alti copii la locuri de joaca sau prin parc).

N-am facut legatura initial. Am crezut ca sunt eu exagerata, ca am gresit pe undeva in educatie si ca i-am creat o dependenta patologica de mine.

Se facuse decembrie, bona era deja promisa unei alte mamici, mie mi-era destul de clar ca Diana are nevoie sa intre in comunitate pentru a se dezvolta mai departe. Eram nevoita sa iau o decizie. Stiam ca voi opta pentru o gradinita particulara pentru ca, sincer, ma simteam vinovata ca insistasem cu statul.

Vizitasem doua gradinite din zona si nimerisem printr-un noroc chior la workshopul celei de-a treia. Toate mi-au placut, insa am ales sa ramanem la Lindenblute pentru ca eram cea mai aproape de casa (la propriu, e la 20 m distanta). Despre celelalte doua gradinite am scris pe Garbo:

Despre gradinita Lindenblute nu am decat de bine de spus. Cel putin dupa primele doua luni. Am ales-o, asa cum scriam, pentru ca era foarte aproape de casa, dar si pentru ca are predare in limba germana (iar Diana mea pare ca prinda usor limbile straine deci era pacat sa nu ii ofer o mana de ajutor) si pentru ca, sincer, mi s-a parut populata de oameni normali la cap, dispusi sa te ajute sa-ti cresti copilul intr-un mod echilibrat.

La curatenie au primit nota 10 de fiecare data cand am avut ocazia sa arunc un ochi. La capitolul masa si alimentatie, nota 11 (punctul extra este pentru ca o zi pe saptamana nu le dau copiilor carne si pentru ca ii incurajeaza sa manance legumele primele). Dupa numai doua luni petrecute aici Diana s-a dezvoltat spectaculos, e mult mai dezghetata, mai prietenoasa, mai descurcareata. Si de germana s-a lipit intr-un mod simpatic (da, am folosit google translate ca sa-mi dau seama ca fiica-mea vrea sa faca pipi).

Daca ar fi sa o iau de la capat, as duce copilul din prima la privat si mi-as tine gura in timp ce sustin ca doar snobii merg la gradinite particulare. Din pacate, cel putin in cazul nostru, a fost o diferenta prea mare intre cele doua experiente. Sunt sigura ca exista si gradinite de stat foarte bune, la fel cum sunt sigura ca exista gradinite particulare mai putin bune. Doar ca eu simt ca am gresit incercand, pe pielea si nervii copilului meu, sa impac si capra si varza.

Foto by Mihai Seceleanu

5 Comments

  1. Buuuna!

    Te inteleg perfect. Noi l-am dat pe Stefan la inceput la cresa privata. Stefan avea 1,7 ani, purtat, cosleepuit, alaptat si foarte foarte independent in ciuda faptului ca am inceput serviciul cand avea doar 4 luni. La 1,7 ani ne-am mutat la Iasi (unde ne-am facut foarte repede casuta visurilor noastre) si, pe fuga (am gasit prea repede servici) nu am avut incotro decat sa il dau la o gradinita privata. Eu, adepta unei educatii mai spartane in care lasi copilul sa se descurce si sa treaca prin tot felul de experiente, sa se loveasca si sa puna mana, fara mari interventii, credeam ca gradinita de stat e tot ce trebuie: copii multi, experiente variate, fara alintaturi, decent, educativ si…de ce sa platesti pentru un serviciu pe care il primesti gratuit in virtutea zecilor de ani de taxe pe care le platesti statului inainte si dupa ce faci copilul. Asa ca am mers la privat cu gand ca, la prima ocazie, il mutam. Prima zi de cresa a fost cat se poate de ok: lam dus, i-am facut cunostinta cu toata lumea, i-am aratat jucarii, am stat cam jumatate de ora cu el si am plecat cand era implicat intr-un joc. S-a prins cand ieseam pe usa, a plans, nu m-am intors (oricum ii explicasem tot procesul de plecare la servici si cum se va distra maxim cu toti copilasii, cu teacher si cu Iulia – care a devenit ulterior iubita lui Hulia). Pana am ajuns jos (clasa lor era la etajul 2) Stefan deja nu mai plangea. Foarte calda asistenta, foarte iubitor tot personalul. De-a lungul timpului am mai avut cateva idei – ca parca folosesc rusinarea ca metoda educativa, ca a venit o ingrijitoare noua cu tot cu copilul ei si parca nu se poarta asa profesionist, ca parca sunt prea multe figuri cu firma de catering certificata in nuj ce si ca ii scoate cam putin pe afara (unii parinti au specificat ca daca bate vantul copilul nu trebuie scos), etc. Dar all in all am fost multumita. Dupa primele trei zile copilul se desprindea cu greu de la joaca ca sa il putem lua seara acasa si dupa doua saptamani nu mai plangea dimineata, deloc. Dadea pupic, ne jucam si isi vedea de treaba. A invatat o multime de lucruri si ma uimeste constant cu ce invata acolo (germana, pictura, etc.) Practic, desi e grupa pampers ei fac totul conform programului de gradinita, dar la nivelul lor, totusi trec prin toate atat cat se poate. Si totul cu multa iubire si distractie. Nici nu as fi stiut ca se poate si altfel pana nu am ”reusit” sa ii gasim un loc intr-o cresa de stat: Dupa doua sau trei vizite in care am vb doar cu asistenta sefa care parea ok – altceva nu am putut sa fac pentru ca as fi intrerupt lectiile – In fine, dupa o mare perioada de refacere analize (dupa intrarea in comunitate nu ii mai ieseau) am reusit sa il aducem. Dimineata ne lipsea un aviz omis de dna doctor (pe spatele avizului epidemiologic nu erau vaccinarile la zi) si am alergat asa ca l-am adus la ora 10,00. Am cunoscut-o pe educatoare; o fata tanara – m-am bucurat pentru ca am crezut ca sunt mai multe sanse sa fie ok – cu o atitudine foarte glaciala: in grupa toti copii intra pe picioarele lor – l-am pus jos si am inaintat spre grupa. Dupa ce el a facut un pas spre clasa, educatoarea mi-a zis scurt; parintii nu au voie la grupa. De ce? Pentru ca asa scrie pe perete (raspuns de la femeia care ar trebui sa il invete pe fiul meu sa gandeasca critic, sa puna intrebari, sa descopere totul, etc.). Efectiv l-am impins pe Stefan dincolo de usa si am inchis usa in satele lui. A inceput instantaneu sa urle ca muscat de serpi (niciodata nu l-am auzit facand asa) in timp ce educatoarea dincolo de usa imi spunea calm ce trebuie sa cumpar si sa aduc, ca nu are nevoie de schimburi, ca trebuie sa ii aduc vesele de tabla, etc.Efectiv am intrebat-o daca copii sunt dincolo singuri pentru ca in afara de urletul sfasietor al lui Stefan nu se auzeau decat copii, nici o voce de adult care sa il distraga, sa il ia de langa usa, etc. Mi-a spus calm ca e cineva si a ignorat in continuare. Mi-a zis clar sa vin sa il iau la 12,00 ca daca face tot asa ea nu are ce sa faca cu el cat dorm ceilalti. I-am explicat ca el merge la cresa de mai bine de jumatate de an, ca de obicei doarme primul, ca e foarte ascultator si mereu o ajuta pe teacher sa stranga jucariile (a zambit ironic la cuvantul teacher) ca e foarte afectuos, ca trebuie iubit putin (chiar am rugat-o sa il iubeasca putin si iar a ranjit). Am inspirat si am plecat, cu promisiunea de a veni la 12 sa il iau. Am venit la 12,30, fiul meu era plans, cu cearcane si suspina. Am prins-o pe educatoare, i-am explicat cat de inuman e ce am facut dimineata si cum teama de abandon e cea mai mare la copii si cum s-ar simti ea sa o impinga iubitul intr-o camera cu serpi si sa inchida usa in urma ei, daca serpii ar fi cea mai mare frica a ei (a zis ca ei nu sunt serpi, atat a inteles din comparatie), ca vreau a doua zi sa vin mult mai devreme ca sa ii prezint clasa copilului, ca nu mi se pare normal sa nu fie prezentat, ca imi pot lua papuci de schimb si halat ca sa nu le murdaresc spatiul – pt ca scrie pe perete nu e un raspuns – etc. Ea mi-a explicat ca dupa ce vin un an toti copii se ataseaza de ele si abia asteapta sa vina inapoi dupa vacanta (i-am explicat despre sindromul stockholm si nu a parut ca intelege despre ce e vorba). In fine, si-a luat posetica si a plecat – ca asa e sistemul de stat- muncesti 4 ore si planifici alte 4, de acasa si apoi te plangi ca ai salariu mic (oare cele de la privat cum pot lucra 8 ore si face planificari cat dorm copiii – salariul e cam aceasi si numarul de copii ar fi la fel/per adult daca nu ar pleca dupa 4 ore ci ar sta sa lucreze impreuna!!! ???, oare cum ii pot lua in brate fara ca toti sa vrea in brate in acelasi timp??? oare cum pot intra parintii fara ca toti ceilalti sa planga instantaneu dupa parintii lor???). In fine, si-a luat posetica si a plecat, folosind afara aceeasi pereche de pantofi ca in interior – deci numai parintii murdaresc spatiul daca intra, ea nu. Am continuat discutia cu o ingrijitoare care parea mai umana. Definie umana…. cand stefan distrus de plans si oboseala a venit sa ma pupe (de obicei ma rog de el sa vina) a zis ca asa cunt toti pana la 10 ani si apoi nici nu mai vor sa te vada, apoi mi-a povestit ce a facut fiul meu in cele 2 ore: a plans cu suspine, dar sa nu imi fac griji, el plangea pe scaunel si ceilalti copii il mangaiau – care pe manuta, care pe fatuca (moment in care le-am urat in gand dar din toata inima sa isi rupa ambele picioare, sa mearga la urgente unde sa fie lasate de medici sa planga in scaune in timp ce pacientii le mangaie, care pe manuta, care pe fatuca). Am mancat tot dar, ”a fost ca-n moartea caprioarei – ii curgeau lacrimile siroaie dar tot deschidea gurita ca sa il hraneasca, se vede ca nu stie sa manace singur” (really? Stefan e autodiversificat, mananca numai singur de la 6 luni).

    Am vrut sa mai dau o sansa cresei de stat (cica una dintre cele mai bune!!!) dar am decis ca, chiar daca ni s-au micsorat considerabil salariile si sincer ne-ar fi de foarte mare folos banutii pe care ii dam la cresa privata, costurile cu mancarea + spagile ca sa nu isi bata joc chiar in ultimul hal de copil (cam 100 lei per educatoare si 50 lei per ingrijitoare/luna, conform unor parinti – adica 350 lei in total/spagi/luna) ne-ar duce tot acolo, dar nu ar avea parte de aceeasi iubire, educatie si acelasi tratament ca acolo unde merge la privat. Bonus: la privat, dupa fiecare masa copiii se spala pe dinti. La somnul de amiaza invata imbracatul/dezbracatul si se schimba in pijamale, au activitati extracurriculare deosebite cu educatoarea lor, deci nu se platesc, cu taxa, masa si 3 optionale nu sar de 900 lei/luna.
    In final, desi platim luna de luna pentru educatia copiilor nostri, iar cand vrem sa beneficiem de un serviciu spaguim si ne milogim, per total serviciul contra cost e mai bun si mai ieftin decat cel gratuit – proasta calitate si spagi mari.
    Cad va avea trei ani voi incerca o gradinita de stat – poate avem sansa sa cunoastem si oameni adevarat in sistem. In cazul in care nu reusim sunt hotarata sa imi recuperez in instanta toti banii si toate taxele, si sa fac statul roman sa imi plateasca educatia privata a copilului, pentru ca nu imi poate oferi nimic decent si uman in schimbul atator ani de taxe. La fel ar trebui sa procedam si cu taxele de drum sau cele medicale….pentru ca serviciile – deosebit de scumpe (platim luna de luna o viata intreaga ca sa beneficiem de 5-10 ori in viata de serviciile lor si atunci primim numai bataie de joc si platim si extraspagi). Stiu, sunt o visatoare, dar bataia asta de joc nu mai poate continua. Poate mai sunt oameni care gandesc ca mine pe lumea asta si nu numai oi care accepta orice le serveste oricine.

  2. Buna,
    Poti sa-mi dai cateva detalii despre gradinita Lindenblute. Mergeti in continuare acolo? Ati ramas la aceeasi parere ca la inceput?
    Baietelul meu merge la o gradinita privata, cam in aceeasi zona, dar cautam sa-l mutam. Gradinita actuala este foarte bine “cotata” din punct de vedere spatiu, dotari, imagine etc. La prima vedere pare locul ideal insa calitatea educatorilor si a valorilor de acolo ne-a dezamagit.
    Am vizitat Teko si o consideram ca optiune, insa nu m-au convins la capitolul siguranta. Spatiul lor este destul de mic si pare usor “neingrijit”. O avem in continuare pe lista pentru ca am primit review-uri foarte bune de la cunostinte care au copii acolo.
    As vrea sa cred ca exista totusi o gradinita care sa raspunda tuturor cerintelor (atat siguranta, curatenie cat si calitatea educatiei si a oamenilor).

    Multumesc,
    Claudia

    • Buna, Claudia!
      Da, mergem in continuare la Lindenblute si sunt in continure foarte multumita.
      Sunt foarte afectuosi cu copiii (si cu parintii :)) ), mancarea e super, curatenia la fel. Chiar nu am nimic de carcotit. Bafta multa! :*

  3. Buna!
    Foarte folositoare postarea!
    As vrea sa-l dau pe cel mic la gradinita toamna viitoare, oscilam intre 112 si 206(cea de pe Dobrogeanu Gherea).A fost si gradinita 206 pe lista ta de optiuni, ai vreo parere despre ea?
    Desigur, m-am gandit si la Lindenblute. Suna foarte bine prezentarea.
    Sunt curioasa daca ies la joaca afara suficient de des si mult. Sunteti tot atat de multumiti de gradi dupa un an?

    • Buna!
      Nu am incercat personal 206 pentru ca am avut o experienta f neplacuta cu 112, dar am auzit de bine din 2 directii, cred ca merita incercat.
      La Lindenblute am ajuns deja la grupa mare, deci sunt mai bine de 2 ani, sunt in continuarea foarte multumita. Ies destul de mult, adica zilnic iar cei mici cred ca ies de 2 ori pe zi (cei mari au dimineata lectii, dar cand ajung gasesc piticii in curte la joaca).
      Bafta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *