Tot ceea ce nu știai despre postul intermitent și postul negru

Dieta vedetă a ultimilor ani este, fără doar și poate, postul intermitent, în toate formele sale, fie că vorbim de varianta 16/8, dieta de o zi sau cea care mimează efectele postului negru șamd.

Eu însămi am fost o fană înflăcărată a postului și încă aș mai fi dacă, în cadrul unui interviu, nutriționist dr. Diana Artene nu mi-ar fi atras atenția asupra unor aspecte pe care consider că este just să le transmit mai departe.

Dar să o luăm cu începutul…

De ce e toată lumea încântată de postul negru?

Autofagia este un proces natural de reciclare și control al calității care se desfășoară permanent în celulele noastre. Autofagozomii sunt un fel de gunoieri super-eficienți ai corpului nostru care au grijă să elimine substanțele dăunătoare din corp (de exemplu bacteriile), să mănânce celulele îmbătranite sau pe cele bolnave, lăsând loc altor celule tinere și sănătoase. Cu alte cuvinte, să susțină tinerețea celulară și implicit a noastră în ansamblu.

Deși autofagia este un proces care se desfășoară permanent în corpul nostru, s-a constatat în laborator că, în timpul starvatiei, procesul de autofagie este intensificat. Cu alte cuvinte, gunoierii noștri sunt mult mai eficienți, mai rapizi, mai aspri cu materialele dăunătoare din corpul nostru. În condiții de laborator, într-un mediu fără azot (adică fără proteine, adică în post) o gena mutantă a murit în 2 zile față de un timp normal de 5 zile în prezența azotului.

Sigur că atunci când auzi despre o asemena grozăvie, ți se aprind toate semnalele luminoase. Autofagia ar putea fi, prin urmare, Sfântul Graal al tinereții fără bătrânețe. E adevărat, în condiții de laborator, autofagia este o magie anti-aging. În afara laboratorului, avem multe persoane, cu mine în frunte, care au constatat ochiometric o stare fizică îmbunătățită în urma postului negru.

Dacă deschizi aproape orice pagină de internet dedicată autofagiei sau postului negru vei vedea că în teste de laborator și-a dovedit eficientă în blocarea neurodegenerarii, bolii de ficat, insuficienței cardiace, diabetului zaharat, infecțiilor microbiene și a cancerului.

Și atunci care e problema?

Problema este fix ce v-am tot îngroșat mai sus: în laborator. Deși în eprubete autofagia e zmeu, nu știm cu adevărat ce face în corpul uman. Avem o gălăgie de studii pe șoareci și medii de cultură și puțin spre deloc în “viață reală”, pe oameni.

“Și ce dacă? Eu simt că mie îmi face bine. Ce am de pierdut?”

Pentru descoperirea mecanismului prin care se desfășoară procesul de autofagie japonezul Yoshinori Ohsumi a câștigat în 2016 premiul Nobel pentru medicină. Cu alte cuvinte, Yoshinori Ohsumi este un fel de zeu al autofagiei.

La poartă (virtuală) a acestui zeu am ajuns cu întrebarea care mă chinuia deja de multe săptămâni: Este sigur postul negru?

Pe lângă toate beneficiile constatate în laborator, există și un experiement desfășurat tot în eprubetă care trage un semnal de alarmă. Echipa profesorului Yoshinori Ohsumi a observat că unele bacterii și unii viruși au dezvoltat mecanisme de a scapă de autofagie. Ba mai mult, au învățat să folosească autofagia în interesul propriu.

Concluzia venită din partea echipei mai sus numite este dezamăgitoare: “Further research is needed”. Pur și simplu nu se știe.

Ori de câte ori găsesc o asemenea concluzie într-un studiu, îmi vine să plâng.

Câștigă silueta mult dorită, energie și sănătate fără dietă și fără foame!

Solicită o ședința privată!

Ce e de făcut?

Eu personal am renunțat cu părere de rău la a mai ține post negru. Riscul de a da voie unui virus să acționeze accelerat în corpul meu (și să nască, de exemplu, un cancer pentru că nu vorbim neapărat de o porție de muci și tuse) mi se pare prea mare. Dar recunosc, m-aș bucura ca “more research” să îmi dovedească supremația inteligentei corpului uman în fața virusurilor și să îmi arate că, în afară laboratorului, în corpul uman, există o veriga în plus în această chimie extrem de complicată. Și că această veriga contribuie la victoria finală a celulei umane în fata virusurilor și/sau bacteriilor în condiții de post negru.

Singură formă de restricție alimentară pe care o mai practic ar putea fi asemănată cu postul 16/8 dar în varianta în care respectă ritmul circadian impus de hormonii noștri. Prin asta vreau să spun că mi se pare natural să nu mănânci cu câteva ore înainte de culcare pentru că, înainte de culcare, hormonul “somnului” trebuie să poată crește liniștit. În schimb, dacă mănânci înainte de culcare, insulina se vede nevoită să intervină pentru a procesa mâncarea, iar hormonul somnului este afectat de insulină care nu ar trebui să fie acolo înainte de nani. Cu alte cuvinte, dacă nu mănânci înainte de culcare, adormi și dormi mai bine.

Mai apoi, dimineața, în timp ce hormonul somnului descrește, hormonii foamei cresc, te trezești și mănânci.

Cu alte cuvinte, un proces normal, în acord cu biochimia noastră.

Știu că rândurile de mai sus sunt vești proaste pentru toți fanii postului. Înțeleg. Și abia aștept să fiu contrazisă. Dacă aveți (contra)argumente, studii sau pur și simplu păreri și experiențe pe subiect, le aștept cu mare interes!

Cu drag,