Gáspár György: A face pace cu mâncarea, înseamnă a face pace cu noi, dar și cu trecutul nostru.

Când s-a ivit ocazia unui interviu cu Gáspár, am dansat de bucurie. Îl urmăresc cu plăcere în social media, am citit și mi-au mers la suflet cărțile pe care le-a scris și găsesc de fiecare dată căldură și aplicabilitate în cuvintele sale. Prin urmare, am schițat întrebările pentru două interviuri 🙂 – pe primul îl puteți citi pe Kudika. Este despre copii, părinți, răni deschise și pansamente sufletești. Al doilea și-a găsit locul aici, unde vorbim despre hrană, uneori sufletească. Găsesc răspunsurile sale absolut vindecătoare și recomand tuturor să le citească în tihna, cu inima și mintea deschisă.

1. După ce am citit Copilul invizibil, am dat fuga la Mega ca să îmi cumpăr mandarine. 🙂 

Povestește puțin pentru cei care nu au citit cartea despre mâncatul conștient, și de ce crezi că e important pentru noi, oamenii, acest aspect.

Mâncatul conștient, la fel ca și orice altă formă de practicare a stării de prezență conștientă, ne ajută să revenim cu mintea în corp (mai exact, în casa sufletului nostru), și să fim, cu adevărat, atenți la nevoile acestuia. Din păcate, în secolul XXI, oamenii în timp ce mănâncă sunt fie cu câteva ore în viitor, fie cu câteva săptămâni, luni sau ani în trecut, iar comportamentul alimentar ajunge să devină unul extrem de nesănătos. Din cauza faptului că nu suntem cu atenția îndreptată spre comportamentul în care ne implicăm, acesta ajunge să ne scape de sub control și ori combinăm o serie de alimente care nu ne fac bine, ori am uitat că am depășit porția și începem să mâncăm din nou, ori evităm să mestecăm suficient de mult alimentele iar corpul are de suferit și din această cauză, deglutiția având, astfel, de suferit. Dacă atenția noastră călătorește în tot acest timp, creierului îi va fi greu să identifice starea de sațietate și de suficiență. Iar astfel se poate crea un tipar alimentar adictiv, unul în care ajungem să folosim alimentația și mâncatul ca strategie de auto-liniștire emoțională sau de reducere a stresului. Cunosc nenumărate povești de viață în care oamenii au pierdut controlul asupra comportamentului alimentar și au ajuns să trăiască cu impresia că dacă nu se implică în acest behaviorism nu se pot simți bine, iar după ce și-au satisfăcut papilele gustative, s-au simțit extrem de vinovați. Studiile din sfera psihoterapiei științifice și experiențele mele din practica clinică, ne indică că practicarea stării de mindfulness (prezență conștientă) este una dintre cele mai utile strategii de eliberare de sub tirania tulburărilor de comportament alimentar. 

Mâncatul conștient, așa cum este exemplificat și în cartea “Copilul invizibil”, implică îndreptarea atenției către experiența consumului alimentar, având toate simțurile implicate ( să gust, să văd, să simt, să aud); fiind atent, de asemenea, la reacțiile mele emoționale și fizice, înainte de masă, în timpul mesei și după finalizarea acesteia.     

2. Îmi scriu multe tinere care se lupta cu anorexia. Ce ar trebui să știe, din punctul de vedere al psihologului cele care, din diverse motive, nu își intersectează drumul cu un specialist?

Relația pe care o avem cu mâncarea este una dintre cele mai importante relații din viața unui om, aceasta începe încă din momentul în care suntem concepuți și durează pe întreg parcursul călătoriei numite viață. Persoanele care cad pradă anorexiei au o legătură nesănătoasă cu mâncarea și cu propriul corp, și folosesc înfometarea drept strategie de amorțire a durerii, respectiv, a suferinței. Dacă ascultăm povestea de viață a unei persoane care se zbate cu anorexia, vom descoperi că, de fapt, este vorba despre o luptă cu viața, cu propria persoană, cu propriile gânduri și emoții. Adesea, rădăcinile anorexiei ne indică un șir lung de adversități psihologice prin care a trecut persoana în cauză, iar una dintre strategiile la care oamenii apelează  (atunci când vine vorba de durerea psihologică și emoțională) este implicarea manipulării a ceva din exterior, ce fie minimizează comportamentul alimentar, fie îl maximizează. Oamenii refuză sau exagerează comportamentul alimentar cu intenția (in)conștientă de a-și ușura suferința, însă, pentru a putea cădea la pace cu propriul corp și cu obiceiul nostru alimentar, este important să descoperim ce se află în culisele relației noastre cu hrana.  

3. Dar în cazul bulimiei?

La fel ca și în cazul anorexiei, bulimia ascunde tot o poveste de viață definită de indiferență, foame emoțională și o iubire de sine neîmpărtășită. Este mereu surprinzător cât de mult rău ne putem face nouă înșine, atunci când nu avem o conectare sănătoasă cu cei din jurul nostru, sau atunci când ne simțim abandonați și respinși de cei care fac parte din tribul nostru. Dar, din fericire, și pentru lupta cu bulimia există forme de intervenție psihoterapeutică special concepute de către psihologi și cercetători în domeniul sănătății mintale. Majoritatea dintre aceste forme de intervenție se axează pe conștientizarea micro-traumelor, a acelor experiențe din trecut, care au dus la dezvoltarea unui tipar nesănătos de relaționare cu mâncarea. 

4. De unde vine nevoia asta epidemică de diete? Cum facem pace cu corpul nostru?

Probabil că dintr-o cultură a perfecționismului și a dezumanizării. Chiar dacă societatea modernă este mult evoluată, din punct de vedere tehnologic și financiar, noi, oamenii suntem mult în urmă. Societatea modernă se confruntă cu o criză majoră de empatie și un deficit de auto-compasiune, nu știm să relaționăm cu noi înșine, și nici cu cei din jurul nostru. Însă ceea ce pierdem din vedere este costul pe care-l plătim, din cauza acestei neștiințe, care este extrem de mare: cădem pradă comportamentului alimentar compulsiv, ne înfometăm pentru a nu mai simți durerea psihologică și emoțională, ori încercăm să ne distragem atenția, refugiindu-ne în diete și sport. 

Pentru a putea face pace cu corpul nostru avem nevoie să conștientizăm cât de necesar este acesta pentru starea noastră de bine, atât fizică, cât și psihică, apoi este nevoie să ne acceptăm  trecutul pentru a putea trăi, deplin, prezentul și viitorul. Una dintre strategiile terapeutice implică teoria copilului invizibil (cunoscută în sens mai larg drept teoria copilului interior) – ceea ce înseamnă să parcurgem 3 pași, în timp ce ne cultivăm starea de prezență conștientă. 1. Să fim cât mai curioși de emoțiile și sentimentele noastre, pentru că astfel putem relua legătura și cu corpul nostru (cu alte cuvinte să recunoaștem că avem o problemă și că răspunsurile la aceasta se găsesc în interiorul nostru). 2. Apoi să analizăm, cu înțelepciune, cum am ajuns să cădem pradă unui comportament alimentar nesănătos și aici, adesea, vom ajunge în trecut, pentru a relua legătura cu copilul invizibil care trăiește în noi și care, cel mai probabil, a fost extrem de rănit, însă, modul în care face față suferinței, este să se înfometeze. 3. Să demarăm o revoluție relațională în viața noastră, una în care să rescriem mesajele care ne definesc propria persoană și conexiunea invizibilă care ne leagă cu cei din jur.       

5. Cum se învață echilibrul în alimentație?

Nu cred în ideea de echilibru, deoarece adesea ne duce spre perfecțiune și, în mod cert noi, oamenii, suntem în multe feluri, dar nu perfecți. Cred în schimb, foarte mult, în flexibilitate, în a ne stabili intenția de a ne revoluționa stilul alimentar și a face asta prin a ne cunoaște mai bine nevoile și dorințele proprii. Așa cum am mai menționat, noi, oamenii, mâncăm prea mult sau prea puțin, pentru că nu știm cum anume să trăim cu nevoile și emoțiile noastre. Prin urmare, învățarea cursivității în alimentație implică să practicăm un stil de viață conștient, unul în care să îndrăznim să fim atenți la mesajele pe care corpul ni le transmite, să nu le confundăm cu foamea, și nici să ne amorțim sentimentele cu respingerea mâncării.   

6. Anul acest, la #EpicTalk, vorbești despre Copilul Invizibil. În raport cu sănătatea alimentației din perspectivă psihologică, în ce fel ne poate ajuta copilul nostru Invizibil să facem pași pe drumul cel bun?

S-ar putea ca toate cele șase discursuri de la #EpicTalk2019 să fie esențiale în raport cu sănătatea alimentară și spun asta deoarece Dragoș Bucurenci va vorbi despre relația pe care o avem ca oameni cu identitatea noastră sexuală, Sanda Nicola despre cum ne gestionăm fricile și anxietățile, Aurora Liiceanu și Diana Stănculeanu vor avea câte o prezentare despre relațiile dintre soacre și nurori și cele dintre frați, în timp ce Francisc Dobos ne va vorbi despre legătura dintre om și Divinitate, iar eu despre cum putem face pace cu partea rănită (copilul invizibil), din noi. Nu cred că este nevoie să fi psiholog sau specialist în sănătate emoțională pentru a ajunge la concluzia că, atunci când nu ai o relație bună cu tine, cu cei din jurul tău și cu Divinitatea, aluneci foarte ușor spre dezvoltarea unor adicții alimentare, indiferent că vorbim despre anorexie, bulimie sau obezitate. De asemenea, sunt convins de faptul că pentru a obține acel echilibru alimentar, de care aminteați mai sus, și pe care eu am ales să-l redefinesc ca flexibilitate alimentară, avem nevoie să ne împrietenim cu partea invizibilă din noi, și să facem loc emoțiilor noastre, fără a încerca să fugim, la infinit, de ele. A face pace cu mâncarea, înseamnă a face pace cu noi, dar și cu trecutul nostru. Nu putem privi liber spre viitor, fără a ne cunoaște și accepta copilăria.   

Credite foto: arhiva personala

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.