Schimbările corpului determinate de instalarea menopauzei pot fi copleșitoare sau, în cel mai bun caz, supărătoare. Bufeurile, schimbările bruște de dispoziție, tulburările de somn și dificultatea în menținerea greutății corporale sunt printre cele mai frecvent invocate simptome care tulbură echilibrul din viața femeilor aflate la menopauză.
Deși sfaturile și leacurile improvizate ce vin ca răspuns la aceste simptome sunt nenumărate, doar o parte dintre ele sunt susținute de știință. Iată 3 dintre acestea:
-
Nu sări peste mese
Menopauza presupune încetarea funcției ovariene, deci sistarea producției hormonilor sexuali feminini. Această schimbare majoră determină o reorganizare de anvergură în echilibrul endocrin al corpului. Insulina, hormonul care reglează nivelul zahărului în sânge, este și ea impactată. De aici o posibilă explicație pentru kilogramele care apar “din senin”, fără schimbări în dietă.
Ce putem face pentru a susține organismul în regăsirea echilibrului? Să fim mai atente ca niciodată la toate acele detalii mărunte care însumează echilibrul. Dacă în urmă cu 20 de ani corpul putea compensa un baton de ciocolată și o noapte nedormită, iată că a venit timpul să îl răsplătim oferindu-i susținerea necesară pentru a se reechilibra: mesele luate la ore regulate, un strop de organizare în planificarea meniului și evitarea alimentelor cu indice glicemic mare care provoacă salturi bruște alte glicemiei (și implicit ale insulinei) sunt o dovadă de iubire față de noi însene. O previzibilitate în orarul alimentației îi va oferi corpului un punct fix, un strop de siguranță, într-o perioadă în care reorganizarea și regăsirea normalității sunt o provocare zilnică pentru el.
-
Berea
Cea mai bună veste pe care v-o pot oferi în legătură cu subiectul acestui text este legată de un studiu realizat în anul 2015 sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție care a arătat că un consum moderat de bere poate ameliora vizibil bufeurile de căldură specifice perioadei post-menopauză, îmbunătățind totodată și alte simptome fizice, psihosociale sau de natură vasomotorie, asociate acestei stări.
Altfel spus, data viitoare când simți că te copleșește un val de căldură, poți apela cu încredere la un pahar răcoritor de bere. Eficacitatea consumului moderat de bere asupra bufeurilor de căldură asociate stării post-menopauză este demonstrată, rezultatele studiului arătând o ameliorare semnificativă statistic a acestui simptom, după un consum moderat de bere zilnic, timp de 6, respectiv 12 săptămâni.
Rezultatele studiului au arătat totodată, o îmbunătățire și în ameliorarea altor simptome asociate menopauzei:
- 100% îmbunătățire pentru simptome vasomotoare – pe lângă bufeuri, berea are un efect calmant și împotriva transpirațiilor și a transpirațiilor nocturne
- peste 65% din simptomele fizice – cele mai relevante fiind: dureri musculare, senzația de oboseală, dificultăți la somn, scăderea forței musculare, scăderea rezistenței fizice, lipsa energiei, piele uscată, durerile de picioare/ crampe), cât și din simptomele psihosociale – senzația de anxietate și nervozitate sau realizarea diferitelor acțiuni zilnice.
- fără efecte nedorite asupra siluetei! Rezultatele studiului au reconfirmat concluzii anterioare ale altor studii, arătând că un consum moderat de bere zilnic (330 ml/zi pentru femei) nu influențează indicele de masă corporală. Valoarea IMC nu s‐a modificat semnificativ statistic la evaluarea finală, comparativ cu evaluarea inițială, atât pe întreg lotul de 50 de participante, cât și separat, pe cele trei loturi/ grupuri.
-
Asigură-te că ai suficientă vitamină D!
Vitamina D activează 900 de gene în corpul nostru și reglează inflamația în corp. Pe lângă suplimentarea recomandată de obicei de către medicul de familie, poți ajuta corpul să producă vitamina D cu ajutorul unor trucuri mărunte:
– respectă ritmul naturii: suntem proiectați să ne odihnim când e întuneric și să fim activi pe lumină. Pentru a-ți alinia hormonii la acest ritm, expune-te dimineața la lumină naturală. Asigură-te că nu porți ochelari de soare și, dacă nu ai contraindicație, iar lumina soarelui este blândă la primele ore ale zilei, nici SPF. 10-15 minute de expunere fără cremă de protecție solară ajută un corp sănătos și perfect funcțional să producă doza zilnică necesară de vitamina D.
– adaugă în dietă alimente care conțin vitamina D: pește gras, ouă, ficat, carne de vită, lapte și iaurt.
– asigură-te că ai niveluri optime de vitamina D testând în mod regulat acest parametru în sânge. Pentru a monitoriza corect nivelul de vitamina D, optează pentru dozarea formei active, 25-OH Vitamina D.